Cartea Românească publică în această săptămînă un nou titlu în Seria de autor Gheorghe Crăciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte ale editurii: Compunere cu paralele inegale, roman urmat de o addenda la pastişa „Epură pentru Longos”, ediţie îngrijită de Carmen Muşat şi Oana Crăciun. Aflat la a treia ediție, romanul este prefațat de Mircea Martin şi va fi disponibil și în ediţie digitală.
DESPRE CARTE
Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa. Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină) şi de volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului. Acestora li se vor adăuga romanele Frumoasa fără corp şi Pupa russa, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară, cărţile de eseuri deja publicate În căutarea referinţei şi Teatru de operaţiuni, precum şi alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo). Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie şi critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, şi Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun.
„Roman textualist sau nu, Compunere cu paralele inegale e sigur o proză delectabilă, de rară fineţe artistică. Gheorghe Crăciun ne mărturiseşte prin intermediul lui Vlad Ştefan că a fost încîntat citind Dafnis şi Cloe, această „utopie erotică” atît de necesară sufletului frustrat al omului modern, dar a rămas şi vag nemulţumit, constatînd ce puţină atenţie acordă ea naturii. Dornic să umple cu percepţia intensificată a îndrăgostiţilor schema pastoralei, a scris «epurele» pentru Longos, dăruindu-ne adevărate pagini antologice de evocare violent senzualizată a vieţii bucolice.” (Ovid. S. Crohmălniceanu)
FRAGMENT
Într-o amiază dar, pe cînd cîrdul de oi şi de capre se amăgea de fierbinţeala soarelui la umbră, între pini, iar păzitorii lui îşi treceau vremea nu departe, sub coroana puternic mirositoare a tufanului, unul, adică gingaşa Cloe, împletind cununiţe din viorele albastre şi focoase, scînteietoare, celălalt, adică trupeşul Dafnis, dregîndu-şi cu o bucată de sfoară baiera ruptă a traistei, Lycainion se preschimbă într-o suflare jucăuşă de vînt, aici atingînd iarba într-o prea grabnică alunecare, aici încurcîndu-şi braţele în desul rămuriş al lăstarilor tineri, cînd stăvilită într-o tăcere încordată şi nefirească de aer încremenit, cînd frîngînd în înaintarea ei piezişă şi indiferentă crenguţele uscate şi răscolind scrîşnit pietricelele abruptului peste care îşi croia drum. Nedumerit de zgomotele parcă de vînt, parcă de vietate cu picioare uşoare, dar sigure, pe care le auzea înapoia lui, Dafnis se întoarse să cerceteze locul, însă atunci Lycainion iute îşi opri înaintarea nevăzută şi pînditoare apoi, mieroasă şi în acelaşi timp speriată, înşelătoare ca o vulpe şi tulburată ca o biată femeie ce se afla, luă înfăţişarea ţărăncuţei ce chipurile s-ar fi pomenit, nenorocire a zeilor ogrăzii! văduvită de cea mai dolofană gîscă dintre puţinele pe care le mai avea, răpită chiar acum de un spurcat de uliu şi dusă în afundul codrului, cine să-i mai dea de urmă acolo, că ea nu ştie locul şi abia îşi mai trage sufletul de atîta alergătură. Luînd de bună nenorocirea abătută pe capul tinerei neveste, Dafnis nu pregetă o clipă să-i vină în ajutor şi, dînd în grija Cloei cioporul lui de capre, înşfăcă de jos bîta şi o porni la goană, spre pădure, încît Lycainion, sărmana de ea, cu ochii strălucind de mulţumire şi buzele luminate de un surîs încîntat, abia de-şi mai putea aţine mersul vioi şi săltat pe urmele lui. Iar pădurea în care intrau îl va primi pe Dafnis între pînzele ei prea cunoscute de întuneric şi galbenă linişte, de înfocată răcoare şi valuri zgomotoase de lumină mai neînţeleasă, mai adîncă, mai zbuciumată şi mai plină de taine ca niciodată. El călca voiniceşte pe aşternutul arămiu de frunze moarte, sîngele lui aprins de graba înverşunată a urmăririi pulsa cu atîta putere în braţe în timpane în ochii înceţoşaţi de efortul suirii dealului, încît s-ar fi trîntit acolo, ruşinat şi nemernic, într-un luminiş, să-şi mai ostoiască oboseala ce-l toropise, însă glasul şoptit al frumoasei femei îl tot îndemna înainte, mai departe, mai afund, mai în josul povîrnişului pe care de la o vreme începuseră să-l coboare, pentru că acolo, în valea aceea dulce, însorită, ce se zărea în faţă, ar fi trebuit să se afle ceea ce căutau ei doi. Gînguritul alintat al păsărilor, mireasma beată şi gîlgîitoare a groaselor frunzişuri de deasupra, faldurile vineţii şi mereu schimbătoare ca nişte ape tulburi ale umbrei, toate acestea întunecau ochii lui Dafnis auzul pielea şi nările lui cu lumina unui vis pe care el nu-l înţelegea tocmai bine şi tocmai de aceea se grăbea să-l vadă desluşit, cu promisiunea unei splendori de emoţii nemaiştiute, către care înainte bîjbîind, vlăguit de tulburare, aţîţat de vioiciunea femeii, dar şi de gheaţa degetelor ei, ce-i cuprinsese palma, chemîndu-l şi iar chemîndu-l, mereu înainte să caute pasărea aceea inexistentă şi vie şi hidoasă şi sublimă, ce-i răpise ei liniştea. Mergeau aşa ţinîndu-se de mînă şi ochii lui nu mai recunoşteau nimic în jur, dar drăgălaşa lui călăuză avea atîta siguranţă în lumina vinovată a privirii, că el uitase parcă depărtarea, peste care se abătuse o negură de somn şi neştire, unde îl aştepta inima neliniştită a Cloei. Şi iată iarba năpădită de soare a unei poeniţe în moliciunea căreia ei doi se lăsară să cadă într-un tîrziu, şi braţele galeşe ale femeii cuprinzîndu-i gîtul şi trăgîndu-l jos, buzele ei de ceară şi de apă, de smochină şi de ger, mîngîierile lui potopindu-l ca pe un prunc istovit de foame şi de plîns, nu-l mirară deloc, nu-i tulburară carnea, de parcă ar fi aşteptat de mult această rătăcire albastră. Căci deodată pădurea, aerul, respiraţia ei înfocată, foşnetul împăcat al plantelor din jur, pămîntul inundat de lumină, părul, gura şi sînii femeii, trupul ei ca un cîntec şi ca un zbor pe aripile căruia pluteau împreună au devenit albastre s-au confundat cu cerul şi cu lumea întreagă preschimbată în cer. Ca un centaur înspumat cu copite de aur, ca un fulger sălbatic şi neîntrerupt, ca însuşi oceanul turbat în zvîrcoliri de pustiitoare talazuri, în sîngele lui Dafnis înfloreau nimicirea, pedeapsa, bucuria, întunericul roşu al desprinderii vieţii din haos. Îi săruta buzele şi din dulceaţa lor se răspîndeau, puzderii, umede, primele stele, îi atingea genunchii şi din rotundul lor ţîşneau în ape stoluri imense de peşti, murea şi învia între pulpele ei şi munţii izbucneau uimiţi dintre valuri, turme de animale alergau prin păduri, popoare nesfîrşite de zei îşi căutau sălaşul prin cîmpiile albe de nori. Bucuria aceasta ţinu mai multe clipe, apoi un an, un veac, o veşnicie. O încremenire, înspăimîntată şi năprasnic de dulce, a timpului, o zvîrcolire apoi a lucrurilor lumii, născîndu-se încă o dată, o dată şi încă o dată, cu fiecare respiraţie a lui, cu fiecare gură de aer şi bătaie de inimă, pierzîndu-şi contururile, culorile, aburoasa vibraţie, stingîndu-se în cele din urmă în tiparele lor cunoscute, redevenind fireştii copaci şi umbroasele frunze, mult ştiutele triluri şi paşnicele raze de lumină.
DESPRE GHEORGHE CRĂCIUN
Prozator, eseist, teoretician şi critic literar (1950-2007), este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988), apărut şi în limba franceză cu titlul Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fără corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, publicistică, teorie şi critică literară, precum şi Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006). Este prezent în numeroase antologii de proză, precum Desant ’83 (1983), Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generaţia ’80 în proza scurtă (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura română postbelică între impostură şi adevăr (2000), Tizenegy kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up… (2005), Les Belles Étrangères. 12 écrivains roumains (2005), Plural [26:2 2005]. Eromania (2005). A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003) şi premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).
Compunere cu paralele inegale va fi lansat la Tîrgul de Carte Gaudeamus (Romexpo, 18-22 noiembrie), alături de volumul de eseuri Scriitorul și Puterea, în pregătire în cadrul seriei de autor. Volumele vor fi lansate duminică, 22 noiembrie 2015, la ora 12.00, la standul editurii. Invitați: Carmen MUȘAT, Mircea MARTIN, Cristian TEODORESCU, Caius DOBRESCU, Paul CERNAT. Moderator: Ovidiu ȘIMONCA.
