„Combinația” de Dan Sociu

Scurt, concentrat, romanul „Combinația” scris de Dan Sociu e o lectură în compania căreia m-am bucurat să petrec vreo oră și ceva. Dacă numărul paginilor fi fost mai mare de 100, aș mai fi citit, fără îndoială. Mi-aș fi dorit o intrigă ceva mai complicată. Dar nici așa nu mi-a displăcut. Mai mult ca orice, m-a bucurat oralitate textului. M-a prins, m-a antrenat. Nu că temele abordate n-ar fi (încă) actuale! Nu că ironia socială și politică a autorului nu m-ar fi făcut să zâmbesc! Dar tot felul în care este scris textul, dozarea cuvintelor tari, modul naratorului de a se referi la micile bucurii ale vieții, dar și la momentele ei de cumpănă, m-au mulțumit mai mult.

Acțiunea din „Combinația” începe și se termină în Germania, ca într-un roman circular.

Naratorul, un tânăr care muncește în București, de acasă își spune povestea la persoana I.

„Stau trei sferturi de zi la laptop și nu-mi vine să cred ce noroc a dat peste viața mea. Nu există, după analgezice, invenție mai adevărată ca asta. Să te trezești dimineața, să îți bei cafeaua la laptop și până seara să rămâi acolo, cu pause de tot felul, dar și-n pauze acolo cu capul. Să-și umpli timpul citind și uitându-te la clipuri și poze și scriind câte ceva, când te taie și să faci și bani din asta (…) pe canapéa, cu laptopul și țigările, apă și foarfecele de tăiat canabisul, într-un cot“ (p.10).

Marea problem, atât pentru el cât și pentru Dana, iubita lui, este că acest stil de viață n-avea să mai dureze mult. Iar planuri de viitor, ioc! De fapt, ceva tot ar fi fost….

„Singurul plan care mi-a venit și pe care am și sărit și știu că era penibil, dar ăsta era: să fac un reportaj bun, să iau un premiu de jurnalism cu el. N-aveam niciun premiu și știam că un premiu te ajută cu joburi. Trebuia să muncesc la CV și ce material mai bun de CV poate fi decât un reportaj despre o grupare de extremiști care bat țigani” (p. 12).

Despre „Lupii suri” – extremiștii care băteau țigani – naratorul auzise de la un prieten. I-a găsit pentru că făceau gălăgie și atrăgeau atenția asupra lor la mall, s-a inflitrat cu atenție în rândul lor sub un nume fals, cu intenția de a le afla povestea și de a o scrie magistral, câștigându-și astfel vreo câțiva ani de trai călduț, la vreo revistă. Dar subiectul păruse, poate, mai ofertant decât era…

Cum Procurorul, – cel de la care împrumutau bani naratorul și iubita lui – avea de gând să se lase de traficul de femei, de droguri și de Gerovital, se impuneau măsuri urgente. Așa că cei doi se hotărăsc să-l jefuiască pe Procuror, folosindu-se de „Lupii Suri” și de organizațiile pseudo creștine care-I susțineau. Lesne de bănuit, ceva avea să meargă prost. Cu toate astea, cuplul se îmbogățește și fără reportajul pe care ar fi urmat să-l scrie naratorul…

Personajele sunt creionate sumar, dar aproape că le-ai recunoaște, dacă te uiți în jur, într-un mall aglomerat sau într-o parcare de taxi.

Există și vreo câteva scene erotice. Nu-s prea dese, nici prea rare, ci exact atâtea câte trebuie ca să susțină povestea și să-I dea o notă de firesc.

Contextul socio-politic pe care îl imaginează Dan Sociu pentru a-și spune povestea e încărcat de ironie. În carte, Ion Iliescu murise și fusese condus pe ultimul drum, de mulțimi, ca un erou național. Vadim Tudor murise înecat cu vomă, apăruseră lagăre de muncă pentru rromi, iar crima în urma căreia naratorul fuge din La berlin este revendicată de „urmașii lui Traian, în onoarea fostului președinte Traian Băsescu”, o grupare de creștini din Crângași. E o lume în care apar tot soiul de societăți extremiste, de tipul Convenției Română Umanist-Creștină Europeană și a Crucii care, bazându-se pe credulitatea românilor, își văd de câștiguri. Îmi închipui că că pe autor trebuie să-l fi amuzat să imagineze și să șlefuiască o astfel de lume.

Așa cum e, „Combinația” mi-a plăcut. Cu o urmă de sensibilitate, la final.

„Era liniște în cartier, se auzea doar fâșâitul roților de bicicletă pe asfaltul ud. Stăteam întinși în semiântuneric, lipiți unul de altul. Și-a ridicat capul, s-a pus într-un cot și m-a privit zâmbind de drag de mine. Niciodată n-am înțeles prea bine de ce, dar dragostea e așa, interesantă” (p.100).

Editura: Casa de pariuri literare