Muzicianul Zoli Tóth și Ansamblul de percuție Young Beats, parte a Programului Național Cantus Mundi,  prezintă evenimentul MEET THE BEATS – cel mai mare concert de percuție din România, susținut de 50 de artiști din 6 ansambluri rezidente în Suceava, Piatra Neamț, Brașov, Bacău și București. Evenimentul încheie cel mai mare turneu dedicat muzicii de percuție din istoria României, intitulat „Concert de percuție”.

Mult așteptatul concert MEET THE BEATS se desfășoară pe 28 mai, începând cu ora 19:00, la Sala Gloria din București. Locurile la eveniment au fost epuizate în primele două săptămâni de la anunțarea concertului.

Concertul MEET THE BEATS este susținut de Ansamblul de percuție Young Beats, parte a Programului Național Cantus Mundi, fondat de prof. coordonator Zoli Tóth, alături de Ansamblul de percuție al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, condus de lect. univ. dr. Alexandru Veleșcu, Ansamblul de percuție Good Vibes București, parte a Programului Național Cantus Mundi, conducerea muzicală Bogdan Pop, Ansamblul de percuție „Versus” Brașov, conducerea muzicală prof. Adriana Cristina Puia, Ansamblul de percuție „Fireworks Magazin” Suceava, conducerea muzicală prof. Lucian Georgel Rusu și Ansamblul de percuție „Spirit” Bacău, conducerea muzicală prof. Mihai Bălan, prof. Liviu Țugui și prof. Alexandru Beldescu. 

Concertul MEET THE BEATS este coordonat muzical de Zoli Tóth și face parte din ediția 2024 a amplului proiect cultural și educațional intitulat „Concert de percuție”, inițiat de lect. univ. dr. Alexandru Veleșcu de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu scopul de a promova atât studenții și elevii instituțiilor de învățământ vocațional, cât și genurile muzicale destinate ansamblurilor de percuție mai puțin cunoscute publicului larg din România. Pe scenă au fost peste 50 de artiști din 6 orașe. Turneul „Concert de percuție”, ediția 2024, s-a desfășurat în perioada 26 martie – 28 mai 2024 și a inclus evenimente în șase orașe din țară: Suceava, Piatra Neamț, Iași, Brașov, Bacău și București. 

Turneul Național al ansamblului Young Beats alături de artistul și coordonatorul Zoli Tóth se înscrie în stagiunea artistică 2023-2024 a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț. Proiectul „Concert de percuție” 2024 este organizat în parteneriat cu: Programul Național Cantus Mundi, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” BrașovColegiul Național de Artă „George Apostu” BacăuColegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iași, Palatul Copiilor Suceava, Casa de Cultură a Studenților din Municipiul Suceava, Cercul Militar Brașov, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

 *****

Zoli Tóth este un artist conceptual, de avangardă, care a dezvoltat unele dintre cele mai interesante și respectate proiecte fusion din România. Deținătorul în 2005 a celei mai bune poziționări până în prezent a României la Eurovision, muzicianul este bine cunoscut atât pentru experiența sa în zona muzicii pop, ca fondator a trupelor SISTEM și Zoli TOTH Project, cât și ca solist de muzică clasică sau electronică. Zoli Toth este singurul artist pop român care a participat in calitate de solist la 4 ediții ale Festivalului Internațional « George Enescu » (2011, 2013, 2015, 2023). În anul 2021, Zoli a lansat albumul-concept Better Together, primul său album solo, un proiect experimental unic, în care vibrafonul este instrumentul principal, alături de sintetizatoare analogice, instrumente de percuție și materiale reciclate. Zoli Toth este singurul artist român care a cântat de două ori la Expoziția Mondială de la Dubai – cel mai mare eveniment cultural internațional din lume, la care au participat 190 de țări. Totodată, Zoli Toth este un eco-activist recunoscut ca fiind cel mai titrat artist român în domeniul educației ecologice și implicării sociale din România. Promovează și participă regulat la cauze sociale și proiecte educaționale, acțiuni de voluntariat și responsabilizare dedicate protecției mediului și de dezvoltare durabilă și încurajează asumat abordarea unui stil de viață sănătos. Din 2010 este realizatorul emisiunii Ecofrecventa, cea mai longevivă emisiune radio dedicata mediului. În anul 2018, Zoli Toth s-a alăturat Programului Național Cantus Mundi, devenind unul dintre cei mai îndrăgiți formatori ai programului.

Ansamblul de percuție Young Beats este un proiect special dezvoltat în cadrul Secției de percuție a Programului Național Cantus Mundi. Formată din 10 membri, sub coordonarea lui Zoli Toth. Încă din 2018, Young Beats s-a remarcat pe unele dintre cele mai importante scene ale României: Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, Ateneul Român, Cantus Mundi Fest, Filarmonica Brașov, Teatrul Național București, Teatrul Municipal Bacau, Opera Romana București, Pavilionului României la Expoziția Mondială de la Dubai etc. Young Beats au participat alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la toate reprezentațiile cu public ale evenimentului „Ave Maria”. Young Beats se regăsesc alături de Corul Madrigal pe albumul discografic „Ave Maria”.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cantus Mundi are misiunea să promoveze cântului coral și educația prin muzică pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Programul, care reunește în prezent 2.020 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Young Beats

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura