Cartoforii lui Gogol pe scena Naționalului clujean

Prima oară a fost afișul. N-am văzut de ceva vreme un afiș atât de bine făcut! Cu informație sintetic prezentată și cu o imagine care nu dă senzația de aglomerație, de prea mult. Un afiș cât o poveste! Cu literatura rusă (implicit dramaturgia) mă împac foarte bine, așa că e suficient să văd numele autorului piesei pe afiș că devin curioasă. Țin minte fragmente întregi din Nasul Adei Milea, după cum țin minte rateurile (puține, e drept) din Revizorul, spectacolul studenților UNATC văzut înainte de debutul pandemiei. Despre Cartoforii nu mi-aduceam aminte nimic când am văzut afișul; nu e foarte circulat în ultimii ani (în spațiul cultural românesc, cel puțin) Gogol și cu atât mai puțin alte piese în afara celor menționate mai sus. E meritul lui Ionuț Caras – regizorul spectacolului ce a avut premiera recent – să aducă în fața spectatorilor un text mai puțin cunoscut, dar cu o structură și un stil ce-l încadrează în sfera scrierilor clasice. Meritul lui e dublu (sau chiar triplu); după un an în care teatrul a fost claustrat în mediul online, în care relația directă dintre spectator și actori a fost ruptă brusc, provocând suferințe uriașe de ambele părți, să propui un astfel de text este mai mult decât o pledoarie pentru arta teatrală! Este o reverență din partea actorilor Teatrului Național Cluj-Napoca pentru spectatorii săi fideli! În altă ordine de idei, în toată perioada de vizionări online, mi-am dat seama că teatrul românesc din ultimii ani suferă cumplit – prea puține montări pe texte mari, foarte bine scrise, care să aibă roluri generoase și care să le dea voie actorilor să-și pună la treabă știința de joc; prea puțin Cehov sau Shakespeare (paradoxal, dar așa este!), despre Gogol ce să mai spun!

Ionuț Caras este actor, fac parte din trupa teatrului clujean și predă și la facultatea de profil din cadrul Universității Babeș Bolyai. Își cunoaște foarte bine colegii de trupă și cu flerul lui de pedagog a reușit o distribuție excelentă: fiecare personaj este adus pe scenă de o asemenea manieră, încât Gogol-spectatorul sigur aplaudă din ceruri. Cartoforii este despre teatru și nevoia de teatru; povestea celor patru și a celorlalți (ale căror vieți depind de succesul/insuccesul la jocurile de cărți) este atât de bine scrisă, încât, pe fond, actorilor nu le rămâne altceva de făcut decât să se desfete intrându-și în roluri. Personaje de salon, adevărați dandy, care aduc când a filfizoni, când a mujici, aduc la scenă deschisă defecte umane, carențe de adaptare și maniere de adaptare dintre cele mai inedite. Succesul pentru ei se măsoară în viteza cu care se mișcă dintr-un loc în altul, iar această mișcare este în strânsă relație cu suma de bani extorcată de la ceilalți.

Lumea cartoforilor de top e mică, ei se cunosc bine între ei, știu de cine să se ferească și ce nu trebuie să facă atunci când joacă împreună, dar asta nu-i împiedică să devină dependenți de risc. Adrenalina dată de pariurile riscante, de jocul la limită și de pânda continuă a celorlalți este atât de ridică, încât în multe momente atmosfera se încinge atingând cote alarmante. În tot acest joc de care-pe-care adevăratele personaje tind să fie servitorul și personajul mut. Martori la toate grozăviile puse la cale de Uteșitelnîi (Matei Rotaru), Krugel (Miron Maxim) și Șvohnev (Cosmin Stănilă) și ale căror victimă sigură este Iharev (Mihai-Florian Nițu), aceștia caută să rămână în picioare, orice ar fi! În cazul lui Aleksei (Cristian Grosu), Gavriușka, servitorul lui Iharev (Petre Băcioiu) și a mutului nu se pune problema fidelității, ci a supraviețuirii, iar aceasta depinde de cât de bine știu să se strecoare printre situațiile-limită. Excelentă prestația Irinei Wintze, una dintre cele mai bune pledoarii pentru arta actorului de care am avut parte în ultimele luni; un personaj atât de prezent, și totuși atât de în umbră! Iar scena de final, când se întinde pe canapea ca să fumeze este magistrală! De neignorat și prestația lui Cornel Răileanu în Glov, tatăl: riscul era să semene prea mult a personaj caragialesc, dar nici pe departe!

Timp de două ore n-am simțit nevoia să dezlipesc de laptop! Am respirat teatru ca și cum aș fi fost în sală, ceea ce nu e puțin lucru! Un spectacol construit din respect pentru arta teatrală și izvorât dintr-o foarte mare dragoste pentru actori, pentru cei care dau viață personajelor. Fără artificii regizorale care să ascundă bâlbe sau nesiguranțe, fără plase de siguranță pentru actori, cu un cadru scenografic menit să le dea voie să se desfășoare, Cartoforii are toate șansele să devină spectacol de referință în repertoriul Teatrului Național Cluj-Napoca. Când am ieșit din starea de spectacol primul gând care mi-a venit în minte a fost: oare când am mai văzut un spectacol atât de onest? Sper să reușesc să-l văd curând și ca spectator așezat confortabil în fotoliul Sălii Mari a teatrului clujean!