Cărți care țin departe umbrele

Trei cărți de la Editura Univers Enciclopedic au ajuns la mine, aduse de tânăra lor traducătoare, Alina-Loredana Brebeanu.

Preferata Alinei, apoi și a mea, a fost Gustav Gloom și Răpitorul, cartea despre umbră. Desprinsă de trup, umbra își face de cap și cere o atenție specială. Filosofic, asta înseamnă să-ți lași umbra în lume, să trăiască mai departe viața ta, ca să poți călători cu închipuirea în alte dimensiuni, de a căror existență nu aveai știre înainte de această scindare a eului.

În subsidiar, aventurile lui Fernie, o fetiță mare amatoare de thriller psihologic și de romane policier, tratează frica, o maladie a lumii noastre. Nimic nu e sigur în societatea de azi, oriunde pe lume poți fi în pericol, așa că o spaimă în plus poate fi utilă când vrei să te vindeci de toate celelalte. Înaintea lui Fernie, spre casa întunecată de pe strada Însorită pornește motanul Harrington.

Gustav Gloom și Răpitorul este o carte pe gustul adolescenților care agreează lumile de subterană, animate de tot felul de creaturi greu încadrabile într-un gen. De la început, decorul aventurilor misterioase este marcat de arhitectura sumbră a casei lui Gustav Gloom. Clădirea este așezată în lumea asta, dar are deschideri spre alte dimensiuni. Casa mi-a amintit bine de cea a Todosiei, eroina Adinei Popescu din Cartea fetiței-vampir. Multe coridoare care dau în alte coridoare, încăperi imposibil de parcurs la pas, practic incomensurabile, uși care se deschid aiuritor – poți nimeni pe ghenă, la rândul ei, un tomberon uriaș. Biblioteca este însă un loc subru și minunat. Cărțile acelea de pe rafturi iluminate straniu conțin idei care nu au fost niciodată puse în aplicare, idei în stare latentă:

„Cărțile aveau toate coperți negre de piele, fără niciun titlu înscris. Fata își plimbă degetul de-a lungul mai multora dintre ele și, cu toate că nu avea deloc timp să citească vreo carte în momentul acesta, nu se putea abține să nu scoată una din raft, numai ca să vadă ce fel de carte era.” (p. 72)

Până la urmă, se dovedește că Răpitorului îi vine de hac motanul Harrington. Tatăl lui Fernie este și el un personaj interesant, din categoria celor căzuți din lună, cu toate că meseria lui (e căutător de primejdii) predispune la precauție excesivă.

Tot despre Umbră este vorba și în romanul Unicornii magici. Pădurea fermecată de Zanna Davidson. Unicornii magici au un tărâm al lor, asemănător cu cel din basmele clasice. Praful auriu îți deschide calea spre o lume în care iarba este uriașă. La un moment dat, o salcie, asupra căreia se aruncase un blestem, devine o uriașă cupolă-cușcă, ai cărei spini negri sunt și otrăvitori. Misiunea fetiței care se aventurase în grădina de poveste a mătușii sale este să salveze Insula Unicornilor, care este și lumea copacilor străvechi. Misiunea cea adevărată se referă însă la (re)căpătarea încrederii în forțele proprii.

Zoe și Astra, o fetiță-unicorn ale cărei puteri magice au rămas latente, reușesc împreună să aducă din tărâmul Copacului-liră o floare violet, salvarea așteptată de toată suflarea ținutului. Cel mai important lucru este însă acela că amenințările sunt ignorate, nu mai înspăimântă pe nimeni, au devenit inofensive de-a dreptul:

„Eu, Umbră, Conducătorul Întunecat, l-am întemnițat pe Regele Unicorn și am aruncat o vrajă asupra Insulei Unicornilor, pentru ca toți copacii să moară. Când ultimul copac va pieri la asfințit, Regele își va pierde puterea și eu voi deveni stăpânul vostru.

Timpul trece.

În curând vă veți pleca în fața mea…” (p. 51)

Cartea Stați calmi! scrisă de Dr. Sharie Coombes, psihoterapeut pentru copii și familii, publicată în 2020 mai întâi în UK, la Studio Press, este mai curând o culegere de fișe care, împreună, spun o poveste. Citind-o, mi-am dat seama încă o dată câtă nevoie este și la noi de asemenea cărți care ne familiarizează cu dimensiunea emoțională a ființei – am prezentat recent Aventuri în Țara lui Strolyx, a Ioanei Scoruș, o apariție editorială remarcabilă.

În Stați calmi! umbrele iau forma temerilor generate de perioada coronavirusului, termen explicat ulterior prin referire la diverse contexte. Fiecare pagină (fișă) prezintă activități care să-i ajute pe copii și pe părinții lor să treacă mai ușor peste momentele dificile, când simt acut nevoia de siguranță. Mă opresc la secvența în care cei mici sunt sfătuiți, pentru a face față blocajelor emoționale, să realizeze un blog, interesant exercițiu de dialog cu sinele și cu semenii/cititorii blogului. În același timp, faptul că trăim vremuri neobișnuite merită consemnat într-o scriere cu valoare implicit documentară:

„Să trăiești momente istorice este foarte entuziasmant – până și părțile plictisitoare vor fi interesante pentru alți oameni și veți avea o mulțime de povești fascinante pe care să le spuneți tinerilor atunci când veți fi bătrâni.

Țineți un jurnal al acestor evenimente acum, pe un blog. Nu e nevoie să scrieți despre lucruri mari. Pe lângă faptul că află cum v-au făcut să vă simțiți situațiile și evenimentele, oamenii vor să știe și cum era viața de zi cu zi. La ce oră vă treziți, ce mâncați, unde mergeți la plimbare, cum este să faceți lecțiile școlare acasă, ce jocuri vă jucați – toate acestea sunt povești bune de spus, precum și orice istorisire amuzantă despre lucrurile noi pe care le-ați făcut pentru prima oară. Cu cine o să împărtășiți blogul? Puteți să-i încurajați pe alții să-și facă și ei un blog și să comparați poveștile voastre?”.

Toate cele trei publicații recente de la Editura Univers Enciclopedic sunt semne de normalitate într-o societate cvasiparalizată de spaime – încă se scrie, se traduce, se publică și se citește. Nu-mi place clișeul trebuie să învățăm să trăim cu virusul, nici la nivel de idee, nici la nivel de formulare. Dar orice stereotipie are și un miez de adevăr. Poate că, citind (din nou, cum făceam înainte), vom reuși să ținem umbrele la o anumită distanță, pe care să o putem considera suportabilă, pentru a proteja ceea ce este important și frumos în viața noastră.

Gustav Gloom și Răpitorul de Adam-Troy Castro