2015 a fost anul celebrării celor 25 de ani ai Editurii Humanitas. Au fost multe evenimentele editoriale dedicate acestei frumoase aniversări, multe evenimentele culturale și multe personalitățile implicate, într-un fel sau altul, în tot acest amalgam de frumos și livresc. „Cartea simțurilor” vine, cumva, să închidă acest arc peste timp, să însumeze toate aceste eforturi într-un volum dedicat simțirii. Sunt jocuri de cuvinte care se fac plecând de la „simț”, cum sunt și interpretările date acestui termen. Despre (aproape) toate acestea găsim câte ceva în acest splendid volum.
O copertă sugestivă, elegantă, cu o selecție de autori excelent realizată de către editor, aceștia fiind regăsiți în cele trei mari părți ale volumului: I. Arcanele aducerii-aminte; II. Senzorium fabulatoriu și III. Între „aroma lumii” și „simțirea minții”.
Prima parte este dedicată confesiunilor care au în centrul lor unul sau altul dintre cele cinci simțuri. Veți fi (poate) surprinși de cât de bogate pot să ne fie amintirile în culori, sunete, gusturi, mirosuri, atingeri subtil traduse în cuvinte și, abia la urmă, imagini. Toți autorii acestui volum recunosc că îi suntem tributari imaginii, ca produs al organului de simț specific – ochiul -, dar asta nu înseamnă că celelalte simțuri ar trebui detronate, ba, din contra, se cer cultivate și atent „exploatate”. În confesiunile din „Arcanele aducerii-aminte” veți regăsi amintiri încărcate de parfum, de miros specific inocenței primilor ani din viețile celor care au scris; unele pagini sunt greu de citit, atât de încărcate de firesc, de personal și de autentic sunt. Redau un pasaj din textul lui Angelo Mitchievici, poate pentru că vorbește și de al șaselea simț, dar și pentru că subsumează atât de frumos tot ceea ce numim noi „simțire”:
„Madlena proustiană, și nu madlena ca atare are gustul acelui timp pe care ea îl recheamă, îl depliază, îl derulează. Pentru mine, acest al șaselea simț al perceperii timpului nu este neapărat unul filozofic, chiar dacă se impune mai degrabă reflecției, altfel decât o atingere, o adiere parfumată, o picătură pe limbă, o strălucire sau un sunet purtat de vânt ori suflat de pâlnia de petunie litificată a unui gramofon. Există un parfum pentru femei care poartă numele de l´air du temps. Ce parfum are însă aerul epocii noastre, dar cel al timpului tău? Timpul care coboară în senzație este cel care mă amăgește și mă dezamăgește cel mai mult, precum acele parfumuri subtile care stau încolăcite într-o buclă și așteaptă frisonul de aer care să le dezmorțească și să ne amețească.”
Despre madlena proustiană veți găsi multe rânduri în acest volum, semn că suntem în (încă mai?) căutarea unui timp pierdut. În partea a doua sunt grupate o serie de mici povestioare dedicate simțurilor. Ele însele bijuterii literare, de lungimi variate, cuprind vorbiri despre simțuri la fel de intense ca și trăirile personajelor. Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Ana Barton, Radu Paraschivescu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, cu toții și-au pus talentul în slujba simțurilor și drept urmare astăzi citim texte pline de miez, savoare și ne îmbătăm cu miresmele unor pasaje pline de parfum. Aici chiar este meritul editorului Dan C. Mihăilescu pentru modul cum a grupat aceste texte, veți vedea că nu e întâmplătoare deloc așezarea lor în ordinea dată.
„- Mâncarea de drum, mi-a spus soldatul explicativ și l-am privit mirat nu numai pentru că gestul lui, de fapt al instituției, îmi apărea insolit, ci și pentru că îi uitasem pentru o clipă existența. Nu aștepta niciun răspuns, așa că a pornit întorcându-se pe același coridor pe care venisem, și eu l-am urmat, a mai intrat într-un birou în dreptul geamului deschis pe lângă care trecusem și m-am oglindit din nou, privindu-mă de data aceasta mai atent, ceea ce nu mi-a folosit la mare lucru: știam acum că sunt eu, dar tot nu mă recunoșteam. În mod curios însă, imaginea mea necunoscută nu mă impresiona. Mi se părea mai curând bizară decât dramatică, ca și când nu i-aș fi acceptat autenticitatea.” (Ana Blandiana)
„Plecă să caute un rest de turtă muiată în sos de vanilie, de plăcintă cu miere, brânză de vaci și stafide sau măcar de corn cu fistic, semințe de pin și gem de prune. Rar trecea o zi fără ca maică-sa să pună ceva bun la copt, oricât o munceau bogații de la conac.” (Radu Paraschivescu)
Ultima parte a „Cărții simțurilor” este partea cea mai dragă mie. Cuprinde două dintre cele mai frumoase studii dedicate, în feluri atât de diferit, simțurilor și modului cum reflectăm în viața cotidiană asupra importanței acestora. Mă refer la textul părintelui Constantin Coman și la cel scris de Victor Ieronim Stoichiță. Nu sunt deloc, dar deloc, de neglijat nici scrierile lui Horea Paștina, Monica Pillat, Andrei Pleșu și Mihai Sârbulescu. Constantin Coman ne aduce în atenție câteva dintre mărturiile unor sfinți contemporani cu noi (sau care au trăit aproape în contemporaneitate cu noi), mărturii zguduitoare despre simțurile omului și cum pot fi acestea puse în slujba cunoașterii și apropierii de Dumnezeu. Chiar și numai pentru acest studiu și merită să cumpărați cartea!
„Dacă viața Bisericii sau a lumii s-ar fi sprijinit pe o carte, atunci, și pentru a-i conferi autoritate indiscutabilă, și pentru a o feri de greșeli, cel mai bine ar fi fost să fi scris-o Domnul Însuși, și fără îndoială ar fi făcut-o. După mărturiile cercetătorilor, cunoștea scrisul și cititul, inclusiv în limba greacă, și ar fi putut să o facă, așa cum au făcut-o ucenicii lui. Dacă nu a făcut-o, trebuie să fi fost în aceasta un înțeles foarte adânc și esențial. Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai mare iubitor, cunoscător și exeget al Dumnezeieștilor Scripturi, confruntat și el cu această dilemă, găsește răspunsul: Domnul nu ne-a lăsat nimic în scris, dar ne-a făgăduit și trimis Duhul, despre care ne spune că ne va învăța toate. Cum ne va învăța Duhul toate? Prin împărtășirea, nu prin mijlocirea vreunui instrument sau altul, ci prin alipirea de ființa noastră lăuntrică. Cunoașterea prin Duhul este cunoaștere prin împărtășire.”
Cu această idee de cunoaștere prin împărtășire vreau să-mi închei recomandarea de față. „Cartea simțurilor” asta este: cunoaștere prin împărtășire. E drept, la scară umană, după ce-o vom citi, ne vom cunoaște mai bine, pe noi și simțurile noastre, dar îi vom cunoaște/recunoaște și pe semenii noștri. Și totul prin și cu ajutorul propriilor noastre simțuri. Tribut adus vieții și iubirii de aproapele nostru, să vorbești despre simțuri fără să cazi în derizoriu, exact așa aș scrie pe prima filă a exemplarului din „Cartea simțurilor”.
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2015
Nr. pagini: 300
ISBN: 978-973-50-5064-1
Sursa foto: en.wikipedia.org (Sandro Botticelli, The Birth of Venus, crop)
