Există multe stereotipuri vizavi de un popor sau altul, iar când ne gândim la ruși automat în mintea noastră apar sticla de votcă, frigul extrem și brutalitatea (în gesturi, în vorbe și ce mai vreți voi).

În Iubirea la oameni regăsim toate aceste stereotipuri foarte bine conturate, ba chiar exploatate până la preaplin: se fumează foarte mult, se bea votcă în prostie, ba chiar și bere și, de ce nu, și vin. Se înjură, e drept, nu la fel de mult precum se bea. Personajele au aerul acela de stângăcie care dă în necizelare, oamenii par că nu-și găsesc locul în lumea în care s-au născut și pe care n-au părăsit-o niciodată. Există o rotire perpetuă în jurul unui loc ce pare că-și schimbă semnificația și destinația în funcție de cum o cere scena: ba avem în fața noastră biroul agentului de poliție Serghei, ba casa lui și a mamei sale, ba casa și curtea Liuskăi și a lui Kolia, ba magazinul sătesc. Personajele intră și ies din scenă în funcție de moment: apar din stânga sau din dreapta și ajungi să te miri de unde mai apar. Și uite așa trec două ore și ceva, timp în care nu prea ai cum să respiri, să te relaxezi nici atât. De asta, la sfârșit ai impresia că totul a durat prea mult. Pentru că ieși cu senzația aia de preaplin, pe care o ai doar după o masă mult prea copioasă și la care ai mâncat fără măsură. Da, și aici e unul din punctele sensibile ale piesei, care nu știu cât se datorează regizorului sau autorului piesei. Și dacă mă uit la vârsta autorului (Dmitri Bogoslavski), tind să cred că lui i se datorează tot acest preaplin, dar aș pune în joc un alt steoreotip și nu știu dacă mai e loc de încă unul. Rămân la ideea că unele replici ar fi putut fi scoase, fără a se pierde din continuitate sau din conturul personajelor.

mica-2-960x550

Satul ăla uitat de lume, la o distanță considerabilă față de Mecca rușilor – Moscova -, loc unde ai impresia că rutina ucide și dorința de a face copii, e un sat care ar fi putut foarte bine să fie și într-un județ oarecare de la noi, numai că atunci votca ar fi fost înlocuită cu țuica. Serghei o iubește pe Liuska, dar în calitatea lui de polițist și de fiu dependent de mamă, nu-i poate mărturisi acesteia nimic, decât abia după ce aceasta îi mărturisește crima conjugală săvârșită dintr-o prea mare suferință. Că veni vorba de mame, stratificarea socială pe generații este redusă la minim, autoritatea generației bătrâne este redusă la mamelor celor doi. Liuska și Serghei. Una dintre ele alcoolică, cealaltă prinsă în mrejele amintirilor și cu excese de autoritate. Ambele personaje și-au găsit în actrițe bune reflecții, dar aș fi vrut ceva mai mult; mi-aș fi dorit să nu fie totul atât de evident, să mă pot juca cu imaginația și să-mi construiesc propriile mele personaje „mama lui Serghei”, respectiv „mama Liuskăi”. În jurul acestei familii, căci până la urmă vor fi o singură familie, disfuncțională e adevărat – dacă ne uităm și la copilul Liuskăi și al lui Kolia -, gravitează cuplul de tineri Nastia și Ivan. Ivan este, în opinia mea, cel mai bun din toată distribuția, sau l-am prins eu în formă maximă. Al doilea va fi Zoltan Lovas, care, deși are rol episodic, și-l joacă magistral, pentru că el dă cheia „iubirii la oameni”, de el depind facerea și desfacerea oricărei alte relații de iubire din spațiul ăsta ce pare că devine concentraționar – din moment ce nimeni nu mai are scăpare și alcoolismul pare că rezolvă prin anulare orice problemă -, și de el depinde și viitorul familiei: supraviețuiește sau nu aceasta încercărilor vremurilor? Revenind la Ivan, Vlad Massaci i-a conturat foarte bine rolul de liant, de personaj de legătură și între diferitele scene, dar și între diferitele personaje pe care el încearcă să le facă să se simtă ca acasă. Dacă îi reușește sau nu, vă las să mergeți să vedeți piesa, fie și dacă pentru asta ar trebui să faceți un drum la Arad (mi-am adus aminte: piesa a fost selectată în cadrul FNT 2017, dar eu n-am avut cum să ajung la reprezentația din toamnă din București, deși mi-am dorit mult să ajung). Alex Mărgineanu e tânăr, dinamic și e singurul dintre personaje care nu e necioplit, nici măcar când se bate. Are aerul ăla de-ți vine să-l protejezi nonstop, dar nu știu cum se face, că el ajunge să-i protejeze pe toți. Și Mariana Tofan face din rolul vânzătoarei un rol bun, are o prezență echilibrată pe scenă, nu pare că ar fi în plus, deși am avea motive să o considerăm astfel.

mica18-960x550

Carmen Vlaga-Bogdan face un rol greu, solicitant și chiar enervant prin pendularea eternă între trecutul traumatizant și prezentul vindecător. Iar faptul că nu știe ce să-și asume, tragedia trecutului sau forța prezentului de a o lua de la capăt, nu ține neapărat de structura ei interioară, cât de context, și aici e meritul regizorului că a reușit să mute accentul pe exterior, altfel piesa ar fi devenit un banal jurnal de știri de la ora 5. Și Andrei Elek face un rol bun, deși nu chiar pe măsura iubitei lui din piesă; a avut momente când a părut că a accentuat grosier starea de beție sau de neputință, tindea să devină caricatural, ceea ce nu era cazul chiar deloc.

Afis-Iubirea-la-oameni

Viziunea regizorală susținută magistral de scenografie și muzică fac din Iubirea la oameni un spectacol bun, per ansamblu. Un spectacol de urmărit, toate interogațiile strecurându-se perfid printre gândurile cele mai intime. Cele două ore și ceva de spectacol îți răstoarnă viziunea asupra vieții și te determină să abordezi din alt unghi tot ceea ce numeai până la intrarea în sală dramă sau tragedie cotidiană. Și nu e deloc rău să pleci dintr-o sală de spectacol pus pe gânduri. E primul pas din cei mulți necesari unei schimbări de valori personale. Și m-aș bucura să știu că și vouă vi se întâmplă asta după un spectacol de teatru.

Regia: Vlad Massaci

Traducerea: Raluca Radulescu

Scenografia: Andu Dumitrescu

Distribuție:

Kolia – Zoltan Lovas

Liuska, Soția Lui – Carmen Vlaga-Bogdan

Olga Borisovna, Mama Ei – Oltea Blaga

Serghei – Andrei Elek

Lidia Fiodorovna, Mama Lui – Liliana Balica

Maska, Vânzătoare – Mariana Tofan

Ivan – Alex Mărgineanu

Nastia, Soția Lui – Cecilia Lucanu – Donat

Ciubasov – Robert Pavicsits

Olga, Iubita Lui – Roxana Sabău

Valiunik, fiul ei cel mic – Darius Bogdan

Premiera: 11 noiembrie 2016

Spectacolul face parte din stagiunea curentă a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad.

Spectacol interzis copiilor sub 14 ani.

Sursa foto: arhiva Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura