Sigur, dacă scrie „Bestseller New York Times” pe copertă, aproape că nu mai are importanţă ce spune unul sau altul, cum ştie să recomande cartea asta mai bine. Cele patru cuvinte sunt o garanţie şi cum „Camera de povestit” are această amprentă, mergi la sigur. Eu aşa am procedat până acum. „Bestseller NYT” a fost pentru mine un indiciu suficient ca să ştiu că voi avea o lectură plăcută. Nu mai spun şi că acum garanţia asta a fost dublată de includerea cărţii lui Michael Paterniti în colecţia Narator a Editurii Publica, o colecţie care m-a interesat de la început, odată cu „Dulcele bar”, al lui J.R. Moehringer.

Aşadar, „Camera de povestit”. Un bestseller despre brânză. Da, despre brânză. Nu ştiu dacă e chiar „cea mai formidabilă bucată de brânză din lume”, însă cu siguranţă povestea din spatele ei este una dintre cele mai interesante care se pot scrie pe acest subiect. Cum se conjugă brânza cu iubirea, trădarea ori răzbunarea veţi vedea integral din istoria redată de Paterniti şi parţial aici.

Aşadar, care-i treaba cu brânza asta formidabilă? Cumva, Paterniti a dat de ea întâmplător, în vremea când îşi tot schimba serviciul. Scria (şi scrie) în locuri formidabile pentru un ziarist (The New York Times Magazine e unul dintre ele, pe restul le găsiţi pe manşeta cărţii ori cu google), iar câteva rânduri dintr-o broşură i-au rămas aproape inexplicabil în minte. Căutător inepuizabil de subiecte, a lucrat la poveste fără să ştie, iar când a fost cazul rândurile respective l-au făcut să acţioneze. Brânza aceea formidabilă l-a împins de la spate, l-a convins să meargă în Spania, mai exact în Castilla, ca să-i vadă secretul. Aici, mobilul e puţin complicat şi n-o să vi-l dezvălui în totalitate. Paterniti a căutat să dea la telefon de producător, iar răspunsurile primite l-au băgat în ceaţă, dar l-au şi ispitit să treacă la acţiune. Era acolo un mister care îl aştepta.

Ei, şi s-a dus. Ce a descoperit acolo l-a fascinat de la bun început:

„Călătoreai kilometri şi kilometri prin pustietate, nu vedeai pe nimeni şi nimic – doar Meseta cea aspră – şi apoi dădeai peste un sat străvechi cu 100 de case, toate legate între ele şi strânse una într-alta, încălecate şi adunate în jurul unei biserici sau al unui castel, şi fiecare sat avea un frontón al lui din vremea lui Franco şi era unit, la bine şi la rău, la rugăciune, la băut, la cântat.”

Până la urmă, a ajuns în Guzmán, satul cu brânza respectivă, l-a întâlnit pe Ambrosio, magicianul care generase tot misterul acela legat de brânza Páramo de Guzmán, a văzut peştera în care se asundea „camera de povestit” şi a început să-l asculte pe Ambrosio vorbind despre brânza lui aşa cum, poate, dacă l-am întâlni pe Ion al lui Rebreanu, l-am auzi povestind despre pământ. Ideea este că Ambrosio produsese nu doar o brânză, ci o idee. Páramo de Guzmán era în primul rând dragoste şi abia apoi procesul îndelungat de fabricaţie.

„Fiecare felie însemna recunoştinţă şi umilinţă, era o reflexie a lui Dumnezeu. În asta îi stătea religia – iar cu fiecare lot nou, lui Ambrosio i se părea că scoate briceagul şi taie din nou acea primă roată, după care o duce la caseta ca şi cum ar fi ţinut în căuşul palmelor o vietate.”

Brânza respectivă era „agresivă, artizanală, din lapte de oaie, cu un gust exploziv. Era ceva uluitor, încântare pură, o brânză vârf de lance al mişcării slow-food care tocmai începuse să se răspândească prin Europa”. A trece laptele prin toate stadiile pentru a putea spune că ai în mâini o bucată de brânză Páramo de Guzmán implica o muncă imensă, dar în primul rând dragoste. Iar Ambrosio era foarte atent la orice detaliu, mai ales că produsul în sine fusese o afacere de familie, temporar întreruptă, dar reluată de el, în cinstea tatălui său. Pentru a fi sigur că brânza lui avea să fie desăvârşită, el „avea sfaturi şi pentru păstori, cărora le spunea unde să mâne turma (Barca de Valcabadillo avea tezaurul cel mai aromatic de ierburi), cum anume să le mulgă (jura că era obligatoriu să ţii degetele într-un anume fel pe uger) şi chiar ce vin să ia cu ei ca să se răcorească la câmp (Hombres, e prea acid! Cum să tratezi oile cu drag dacă bei aşa un vin?)”.

Lui Paterniti nu i-a fost de ajuns o singură vizită pentru a înţelege corect povestea brânzei. De altfel, s-a prins repede că mai avea multe de descoperit şi, în timp, repetând vizitele, o intrigă senzaţională avea să i se dezvăluie. Aici vine partea aceea cu „trădare” şi „răzbunare” din subtitlu (“O istorie despre iubire, trădare, răzbunare şi cea mai formidabilă bucată de brânză din lume”). Prins de mrejele acelui spaţiu, Paterniti, pe care l-am avut recent şi în România, la conferinţa The Power of Storytelling, a simţit nevoia să fie parte din el. Şi s-a mutat cu familia. Da, doamnelor şi domnilor, a făcut treaba aceasta pentru că a considerat că Guzmán e un loc unde soţia şi copiii lui se pot simţi bine. În plus, i-a ascultat pe Ambrosio şi pe cei care i-au schimbat viaţa până când propria sa accepţiune asupra traiului sănătos avea să se transforme. L-a cunoscut şi pe „trădător” şi l-a ajutat pe Ambrosio să treacă peste impas. A devenit el însuşi parte din poveste. Iar acesta cred că este climaxul în materie de jurnalism. Când tu însuţi, scriind, devii parte din ceea ce scrii.

Ambrosio zicea „Când pui în gură ceva viu, devii şi tu mai viu”. Ei bine, când citeşti ceva atât de viu, ai impresia că trăieşti cu adevărat. Şi nu doar că ţi se face poftă de brânză – o reacţie chiar normală în raport cu frumuseţea scriiturii de aici – ci ajungi să crezi şi că şansa jurnalismului se găseşte în zona în care el se întrepătrunde cu naraţiunea şi cu reacţia personală faţă de poveste. Paterniti ştie să provoace emoţii şi să extragă metafora dintr-un loc în aparenţă pustiu, iar „Camera de povestit” e una dintre cele mai bune cărţi ale colecţiei Narator.

Sursa foto: raizyparamodeguzman.es

Camera_de_povestit_Narator_edituraPublicaEditura Publica, colecţia Narator;

Anul apariţiei: 2015;

Nr. pagini: 424;

Traducere: Anca Bărbulescu;

ISBN: 978-606-722-156-5.

Share.

About Author

Absolvent de Jurnalistică ("Lucian Blaga", Sibiu) şi de academie militară (tot Sibiu), scriu de câţiva ani despre cărţi pe diverse bloguri - acum mă mai găsiţi la constantinpistea.ro - şi, recent, prin reviste (Accente şi Timpul).

2 comentarii

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura