Mulţi dintre cei care au ajutat la dărâmarea comunismului în 1989 şi-au închipuit poate că democraţia se învaţă uşor sau că le va rezolva toate problemele. Astăzi, la aproape trei decenii de la Revoluţia din decembrie, democraţia rămâne încă un mister pentru cei mai mulţi dintre români. Fără a-i înţelege conceptul de bază sau mecanismele, mulţi dintre compatrioţi continuă să ignore la nivel cotidian realitatea asumată declarativ. Societatea românească este încă profund patriarhală. Comunitatea este înţeleasă încă în principal în accepţiune etno-tradiţională, în primul rând ca grup local, şi aproape deloc în sens civic. Mentalitatea asistenţială predomină, sentimentul fatalismului este larg răspândit, prezenţa la vot a scăzut constant în ultimul deceniu (ajungând de la aproape 90% la sută la începutul anilor `90 la aproximativ 55% la ultimele alegeri prezidenţiale etc). Mulţi români consideră utopice sau cel puţin nepotrivite pentru România mecanismele democratice, iar cultura politică este în general subţire şi irelevantă la scară largă. Sărăcia nu încurajează dezvoltarea spiritului civic, iar neîncrederea în instituţiile statului se află astăzi la cel mai alarmant nivel de la Revoluţie încoace.
Şi, cu toate acestea, un murmur binevestitor se aude dinspre masele de români. Cel puţin din 2010 încoace, asistăm la reacţii spontane ale unei societăţi civile aproape inexplicabile, încă insuficient coagulate şi cu multe elemente informale şi haotice. Cel puţin în privinţa exploatării de la Roşia Montană şi, mai recent, în cazul schimbării Guvernului în urma tragediei de la clubul Colectiv, putem spune că reacţia aproape imunitară a societăţii civile a dus la transformări politice de substanţă. Or, tocmai în aceasta stă şansa, pe care nu cred că avem voie să o ratăm, de a porni construcţia unei societăţi receptive democratic, o generaţie care va face din participare şi implicare mediul său firesc de manifestare.
Cartea lui Vasile Braşovanu este mai mult decât binevenită din mai multe motive. Pe de o parte, este o aducere la zi sintetică şi de dimensiuni mai mult decât rezonabile pentru oricine ar dori să ştie mai multe despre actualul stadiu în conceperea democraţiei, fără a fi nevoit să parcurgă cele câteva zeci de volume ale unei bibliografii minimale. Vasile Braşovanu lămureşte deopotrivă studentului, specialistului, dar şi cititorului mediu concepte fundamentale şi tradiţionale ale teoriei politice, pe care mulţi dintre noi le cunoaştem minimal şi la un nivel conceptual depăşit. Astfel, cartea lui Braşovanu ne aduce rapid şi eficient în faţa ochilor accepţiunile la zi ale unor termeni fundamentali precum „democraţie”, „societate civilă”, „cultură politică”, „capital social” sau „socializare politică”. Dar poate că principalul merit al cărţii este acela că prezintă, în acelaşi stil economicos, documentat şi convingător, valenţele conceptului de democraţie participativă, al cărui corolar este noţiunea de „cetăţenie activă”. Autorul constată, urmând mai multe analize la zi, că vechiul concept de „democraţie reprezentativă”, fără a fi devenit depăşit, nu mai este suficient pentru a asigura funcţionarea unor societăţi din ce în ce mai numeroase, dar nu în ultimul rând, mult mai diverse. În locul conceptului de „democraţie reprezentativă”, autorul propune conceptul mai larg şi mai suplu de „democraţie participativă”. Astfel, se va încerca o depăşire din interior a limitărilor reprezentativităţii prin intermediul ideii de implicare, de parteneriat cu autoritatea şi de participare continuă în realizarea polticilor publice. Democraţia participativă, în cadrul căreia orice grup identitar se poate manifesta deopotrivă în cadrul respectului pentru valorile proprii şi al celor ale grupului concomitent. Desigur, asta va fi o provocare într-o societate paternalistă şi marcată de un monism al valorilor, ca a noastră. Ultimii ani au demonstrat însă că este posibil şi, cel mai probabil este singura noastră şansă. Astfel, principalele caracteristici ale democraţiei participative sunt: 1) Participarea indivizilor la luarea deciziilor politice şi realizarea politicilor publice şi după acordarea votului şi nu exclusiv prin reprezentanţi; 2) Structurile de consultare vin ca o completare a formelor clasice de luare a deciziilor; 3) Apariţia structurilor de societate civilă, multe dintre ele neconvenţionale (de exemplu, juriile cetăţeneşti).
Nu întâmplător apărută în colecţia Colloquium Esenţial a editurii Adenium, cartea lui Vasile Braşovanu este un must read pentru oricine se interesează de teoria şi practica democraţiei, dar şi pentru cei care vor pur şi simplu să înţeleagă mai bine noţiunile de bază ale teoriei politice şi, de ce nu, să schimbe ceva în bătrânul şi (încă) bolnavul nostru spaţiu social românesc:
„Încheiem această carte cu speranţa că, în viitorul cât mai apropiat, prin efortul susţinut din partea tinerilor, a organizaţiilor societăţii civile, a oamenilor politici şi a instituţiilor statului, a cetăţenilor în general, democraţia se va dezvolta în România, că bunul simţ, cooperarea, sentimentul toleranţei, responsabilitatea, competenţa şi profesionalismul se vor face din ce în ce mai prezente în spaţiul public şi că vor anima atitudinile, convingerile şi acţiunile oamenilor.”
Sursa foto: www.wired.co.uk
Editura Adenium,
Anul apariţiei: 2015,
Nr. pagini: 164,
ISBN: 978-606-742-129-3
