„Caliban și vrăjitoarea” de Silvia Federici

Profesoară universitară specializată în științe sociale, Silvia Federici este renumită pentru studiile sale interdisciplinare de ﬁlosoﬁe, istorie și sociologie, ca și pentru activitatea de susținere a drepturilor omului. Titlul volumului poate părea o găselniță de marketing, dar vă asigur că e departe de orice astfel de abordare. Avem în fața noastră un studiu științific, excelent articulat și cu informații coerent expuse, la care se adaugă indexul generos și notele atât de bine documentate. Silvia Federici are ani de studiu dedicați mișcării feministe și se vor regăsi în „Caliban și vrăjitoarea” multe din reflecțiile ei personale, dar întemeiate și excelent argumentate, corelate cu datele regăsite în alte studii.

Așa cum afirmă încă din Introducere, Silvia Federici își dorește să elaboreze fundamentul pentru cercetări serioase și de lungă durată cu privire la un fenomen social cu importante și de netrecut cu vederea consecințe: vânătoarea de vrăjitoare. Demersul său pleacă de la, nici mai mult, nici mai puțin, decât Furtuna lui W. Shakespeare. Se confirmă astfel, dacă mai era nevoie, că teatrul a fost una dintre formele artistice care au slujit cel mai bine omul, ajutându-l pe acesta să descarce multe din frustrările acumulate, dar și să găsească (de multe ori) soluții la probleme ce păreau insurmontabile. Ironia fină, persiflarea și alte mijloace atât de la îndemână marelui Will contribuie la refacerea unui construct social ce părea irecuperabil. Societatea zugrăvită în „Furtuna”, relațiile sociale atât de bine evidențiate și transformările la care aceasta (societatea) era supusă atrag atenția Silviei Federici și o determină să coreleze fenomene sociale ce păreau fără nicio legătură între ele. Asistăm pe această cale la nașterea unor revelații cu privire la cum a fost posibilă apariția vânătorii de vrăjitoare, care îi sunt cauzele și cum se reflectă sub formă de efect în schimbările în plan social, economic și cultural în secolele de după dispariția acestui flagel.

«Cea mai importantă întrebare pusă de acestă carte e următoarea: cum pot fi explicate execuţiile a sute de mii de „vrăjitoare” la începutul erei moderne și cum poate fi explicat faptul că ascensiunea capitalismului a fost contemporană cu acest război împotriva femeilor? Gânditoare feministe au elaborat un cadru care limpezește semnificativ această întrebare. În general, se acceptă faptul că vânătorile de vrăjitoare au urmărit distrugerea controlului exercitat de femei asupra funcției lor reproductive și au pregătit calea pentru dezvoltarea unui regim mai opresiv al patriarhatului. […] Aceasta e sarcina asumată de Caliban și vrăjitoarea: analiza vânătorii de vrăjitoare în contextul crizei demografice și economice din secolele XVI – XVII și al politicilor referitoare la pământ și muncă din epoca mercantilistă. Studiul de față nu e decât o schiță a cercetărilor care ar fi necesare pentru clarificarea legăturilor menționate, în special în ceea ce privește relațiile dintre vânătoarea de vrăjitoare și dezvoltarea concomitentă a unei noi diviziuni sexuale a muncii ce restricționa femeile la munca reproductivă.»

„Caliban și vrăjitoarea” este structurată în cinci mari capitole, la care se adaugă cronologia, prefața, introducerea, bibliografia și indexul. În „Întreaga lume are nevoie de un șoc” Silvia Federici întemeiază din punct de vedere istoric fenomenul vânătorii de vrăjitoare: expune toate evenimentele istorice importante care au condus la apariția și dezvoltarea acestui atât de devastator fenomen social. Se dovedește a fi posesoarea unui fin simț al interpretării datelor și corelării diferitelor studii, astfel încât panorama obținută să fie una cât mai complexă și cât mai apropiată de realitate.

În „Acumularea muncii și degradarea femeilor” excursul științific este orientat din punct de vedere antropologic strict în jurul femeii și al relației acesteia cu bărbatul. De asemenea, studiul se extinde asupra modului cum are loc schimbarea de rol a acesteia în societate și cum contribuie la atât de nefasta schimbare marile instituțiile sociale ale vremii: biserica și regalitatea. Schimbarea ierarhiilor sociale, decăderea din drepturi a femeii până la anularea dreptului de posesie a însăși corpului ei, despre toate acestea ne vorbește Silvia Federici, dar o face documentat, fundamentat, comparând diferite abordări (Marx, de exemplu, este des pomenit – se știe că din punct de vedere sociologic e imposibil să ignori teoriile elaborate de el).

«Odată cu distrugerea economiei de subzistență, care predominase în Europa precapitalistă, a dispărut și unitatea de producție și reproducție specifică tuturor societăților bazate pe producția pentru uzul comun. Activitățile de subzistență au fost diferențiate sexual și au devenit purtătoarele unor relații sociale diferite. În noul regim monetar, doar producția pentru piață a fost definită ca activitate ce aduce valoare. Reproducerea lucrătorului a început să fie considerată fără valoarea din punct de vedere economic, ba chiar a încetat să fie considerată o muncă. Munca reproductivă a continuat să fie plătită – deși la cele mai scăzute miveluri – în cazurile în care era prestată de clasa dominantă sau în afara casei. Cu toate acestea, importanța economică a reproducerii forței de muncă în casă și funcția sa pentru acumularea capitalului au devenit invizibile. Ea a fost mitologizată ca vocație naturală și etichetată ca „muncă de femei”. Pe lângă aceasta, femeile au fost excluse din mai multe ocupații salariate, iar atunci când lucrau pe salariu, ele câștigau o fracțiune din salariul mediu al bărbatului.»

Silvia Federici vede în toate aceste transformări din plan social, transformări fundamentate economic, prefața vânătorii de vrăjitoare, degradarea până la extincție a condiției femeii, în contextul istoric în care acesteia îi este anulat inclusiv dreptul de posesie asupra propriului corp.

În „Marele Caliban” Silvia Federici se aruncă în demonstrație cu pasiunea specifică doar unei mari cercetătoare și dă notă asupra excelentei cunoașteri a filosofiei moderne. Interpretarea schimbării de paradigmă și a condiției femeii și corelarea celor două nu se putea face decât în baza unei cunoașteri aprofundate. Descartes și Hobbes sunt cei doi mari filosofi ai epocii care au ajutat la schimbarea accelerată a paradigmei cunoașterii și interpretării sensului vieții omului și a cunoașterii acestuia. Sunt pagini cu analize profunde ale teoriilor celor doi și găsim, de asemenea, dese raportări și la celebrul studiu „Istoria sexualității” a lui M. Foucault, studiu căruia Federici îi găsește destule lipsuri – pomenește prea puțin despre vrăjitorie ca fenomen social. Dar toate acestea au drept epicentrul „Furtuna” marelui Shakespeare, ceea ce asigură o perspectivă originală (dar nu fantasmagorică!) întregului studiu.

«Pe parcursul secolului al XVII-lea, ceea ce a prefigurat subliminal la Prospero devine conflict oficial între Rațiune și Pasiunile Corpului, reconceptualizând teme iudeo-creștine și producând o nouă paradigmă antropologică. Rezultatul amintește de luptele medievale dintre îngeri și demoni pentru posesiunea asupra sufletului după moartea trupului. Acum, conflictul e pus iar în scenă, însă în interiorul persoanei, care devine un adevărat câmp de luptă pe care se confruntă elemente opuse ce urmăresc dominația totală. De o parte se află „forțele Raiunii”: cumpătarea, prudența, simțul responsabilității, autocontrolul. De cealaltă, „instinctele joase ale Corpului”: lubricitatea, lenea, risipirea sistematică a energiilor vitale. Bătălia se poartă pe mai multe fronturi, fiindcă Rațiunea trebuie să se apere cu vigilență împotriva atacurilor eului carnal, prevenind astfel coruperea puterilor minții de către „înțelepciunea cărnii” (în cuvintele lui Luther).»

„Marea vânătoare de vrăjitoare din Europa” și „Colonizare și creștinare” sunt ultimele două capitole ale cărții, capitole în care găsim foarte multe date istorice cu privire la apariția și dezvoltarea vânătorii de vrăjitoare – cum de a ajuns un adevărat flagel social, care i-au fost cauzele istorico-sociale și economice, de ce s-a răspândit cu predilecție în anumite țări și cum a contribuit biserica, ca instituție, la dezvoltarea acestuia. Concluziile sunt triste și pun în evidență faptul că vânătorile de vrăjitoare au contribuit iremediabil la pierderea posesiunii propriului corp de către femei. Procesul e o degradare accelerată a relației cu propriul corp; astăzi, recuperarea acestuia o facem prin dans și alte asemenea ritualuri, momente când se intră în posesia directă a propriului corp, dar și când ne conectăm, datorită acestuia, la comunitatea din care vrem sau chiar facem parte.

«În acest proces, corpul și-a pierdut toate conotațiile naturaliste și, mai mult, a început să se remarce o anumită funcție a corpului: acesta a devenit un termen pur relațional, care nu mai desemna o realitate specifică, ci un impediment contra dominației Rațiunbii. Cu alte cuvinte, în timp ce proletariatul a devenit „corp”, corpul a devenit „proletariat” – în special femeia slabă, irațională („femeia din noi”, după cum avea să spună Hamlet) și africanul „sălbatic”, definit doar prin funcția limitelor sale, prin „alteritatea” sa față de Rațiune, cea care îl transformă într-un factor de subversiune internă.»

„Caliban și vrăjitoarea” este unul dintre acele studii peste care istoricii, antropologii, cercetătorii din domeniul științelor sociale nu au voie să treacă nepăsători. E un studiu de actualitate, adus la zi, care conectează date din diferite domenii, dând astfel adevărata dimensiune a acestui fenomen social ce multora li se poate părea secundar: vânătoarea de vrăjitoare. Închei asigurându-i pe cei de la Editura Hecate de toată admirația mea pentru curajul de a traduce o astfel de carte și pentru modul cum au înțeles să o tipărească: redactare îngrijită, traducere adecvată a termenilor de specialitate, corelarea notelor cu textul.

Editura: Hecate