Din timp în timp, mă întorc la Modiano, pentru că mi-au plăcut foarte mult cărțile sale pe care am reușit să le citesc până acum. De dimensiuni reduse, ca și celelalte, acest roman nu iese prea mult din tiparele pe care încep să le cunosc din ce în ce mai bine. Atmosfera cețoasă, ce evocă vremuri trecute și amintiri confuze, este prezentă și aici, dar, deși coordonatele poveștii sunt mai neclare, mai lipsite de posibile răspunsuri, misterul nu este atât de puternic cum l-am perceput, de exemplu, în “Dora Bruder”. Țesătura narativă exercită fascinație și în aceste pagini, însă pare să lipsească ceva, or poate acea oboseală ce răzbate dinspre personajul principal m-a făcut să diger mai greu povestea.
În centrul acestui roman se află un scriitor ajuns la bătrânețe, plictisit de tumultul vieții, de ceilalți oameni, un ins ursuz care găsește plăcere în singurătate și în monotonia în care își duce zilele. Pierderea unei agende de care aproape că uitase ajunge, printr-un concurs ambiguu de împrejurări, pretext al unor aduceri aminte. Trecutul lui Jean Daragane este acoperit cu un strat gros de praf, totul este confuz, iar scurtele răbufniri ale amintirilor par să aducă la suprafață viața altcuiva. Mi s-a părut greu de crezut faptul că uitase de primul său roman, credeam că așa ceva este imposibil, că un scriitor poartă până la sfârșitul vieții viu în minte acel moment în care a devenit ceea ce este. E adevărat că totul revine treptat în memoria lui Daragane, dar nu asemeni unei povești omogene, ci disparat, în frânturi, așa cum se întâmplă de obicei în scrierile lui Modiano. Un nume, un colț de stradă, o cafenea, o vitrină sunt tot atâtea prilejuri pentru bucățile de amintiri de a ieși cumva la suprafață, zgâriind liniștea aparentă a personajului.
“Își amintea că o luase pe o stradă la capătul căreia se vedea Moulin Rouge. Nu îndrăznise să se abată de la platforma bulevardului, de teamă să nu se rătăcească. La urma urmei, din câțiva pași ar fi putut s-ajungă în locul unde era acum. Iar gândul acesta îi stârni o senzație ciudată, de parcă timpul s-ar fi mistuit.” (pag. 136)
Foarte inspirată mi s-a părut alegerea titlului, pe care nu reușeam să mi-l explic, până ce am ajuns în punctul în care mi-a devenit limpede, atât cât poate fi vorba de limpezime în miezul ambiguității, bogata semnificație afectivă a acestuia, ce reunește misterul și nostalgia în care este învăluită existența lui Jean Daragane. Rămân pasionată de romanele lui Patrick Modiano, chiar dacă acesta nu m-a impresionat atât de mult pe cât mă așteptam. Este firesc să existe intensități diferite în ansamblul realizat de cineva, poate contează și modul de receptare, cât și așteptările fiecărui cititor în evaluarea unei cărți. Cert e că nu mă simt descurajată, mă așteaptă în bibliotecă alte câteva romane ale acestui scriitor pe care abia aștept să le citesc.
Editura: Polirom
Traducere din limba franceză: Mădălina Vatcu
Anul apariției: 2016
Nr.de pagini: 152
ISBN: 978-973-46-5878-7
— cumpără cartea —
