Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson

Personificarea ca figură de stil mi-a plăcut dintotdeauna. Cu efect scontat întotdeauna, dar cu condiția să fie folosită cum și când trebuie. Toate poveștile pentru copii care se bazează pe astfel de figuri de stil vor avea succes, chiar și citite fiind peste ani și ani. Revenim la acestea tocmai pentru că la personajele construite pe această cale ne „lovim” de calitățile umane pe care ne dorim să le aibă și oamenii dragi nouă, sau acele trăsături pe care ni le dorim utilizate de cunoscuți în propria noastră descriere caracterială.

Copiii împart animalele și păsările în funcție de calitățile cu care sunt înzestrate în poveștile citite în primii ani de viață; pentru ei nu contează aproape deloc faptul că lupul s-ar putea să fie un cu totul altfel de animal decât „răul” din Scufița Roșie. Ce să mai spunem despre urși, care în basmele vechi românești sunt prezentați ca fiind mari, leneși și mari mâncători de miere de albine. Și ar mai fi exemple. Personajul poveștii de față este o bufniță, după cum spune și titlul, de fapt un pui de bufniță crescut cu multă dragoste, dar mai cu seamă cu înțelepciune, de către părinții săi. Nu degeaba bufnița e pasărea înțelepciunii, nu-i așa? Buf, ca toți puii de păsări ori animale, habar n-are că viața e cu bune și rele și că drumul în propria viață ți-l croiești singur. Tot ce știe el e că întunericul e dușmanul lui cel mai mare? Cum? Tocmai am zis întuneric? Păi, bufnița nu e pasăre de noapte? Ei, vedeți cum se construiește povestea? Intervențiile părinților și diversele întâmplări ale zilei, dar mai cu seamă ale nopții, vin să completeze firesc tablourile poveștii care devine savuroasă de-a dreptul.

„- Nu cred că bufnițele au Moș Crăciun. Cel puțin bufnițele de hambaru nu au… Și n-am nici ciorapi de atârnat.

– Ce păcat! Toată lumea ar trebui să aibă Moș Crăciun. E nemaipomenit să te trezești dimineața și să pipăi ciorapii, încercând să ghicești ce e înăuntru.

– Ei, mai termină, spuse Buf. Acum aș vrea să vină și la mine.

– Închide ochii. Haide, îl încurajă fetița, închide-i și s-ar putea să ai o surpriză.”

Captivantă până la final, va fi citită pe nerăsuflate de cei mici, iar desenele le vor pune imaginația la încercare. Cu un miez moral bine ascuns între pliurile întâmplărilor, cu trăsături de caracter evidențiate măiastru de pana autoarei, Bufnița care se temea de întuneric va deveni repede povestea preferată a lecturii de seară a celor mici.

Editura: Nemira