Mărturisesc că nu ştiam prea multe despre festivalul de book-trailere Boovie de la Focşani înainte să primesc, acum aproximativ două luni, invitaţia doamnei profesoare Carmen Ion de a face parte din juriul pentru secţiunea liceu. Presupun că mulţi dintre cei care citesc articolul meu aud acum pentru prima dată de acest festival. Iar lucrul e oarecum ciudat, dat fiind că Boovie este pur şi simplu unul dintre cele mai spectaculoase, mai vii şi mai bine puse la punct evenimente la care mi-a fost dat să particip. Organizare impecabilă (de la locurile de cazare şi masă până la pagina de Facebook, canalul Youtube şi celelalte resurse digitale), invitaţi de primă mână, logistică excelentă.
Pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, ideea festivalului este destul de simplă: există două secţiuni, una pentru gimnaziu şi alta pentru liceu şi câte cinci cărţi scrise de autori români pentru care copiii trebuie să conceapă trailere video, astfel încât să determine cât mai mulţi colegi să citească volumele respective. Într-un moment în care se vorbeşte mult despre inter- şi transdiciplinaritate, învăţare plurimodală, educaţie prin artă ş.a.m.d., Boovie reuşeşte să le exemplifice cu o forţă şi cu un aplomb de invidiat. Astfel, în jurul unui concurs de trailere (care abia recent şi-a câştigat statutul de competiţie regională, deşi ar putea servi oricând drept exemplu de bună practică pentru orice activitate organizată de minister), s-a coagulat o superbă comunitate, despre care ai crede că e, fără doar şi poate, o utopie dacă nu ai fi văzut-o funcţionând chiar sub ochii tăi. Două zile, scriitori de primă mână (cum ar fi Dan Lungu, Liliana Corobca sau Horia Corcheş), oameni venind dinspre teatru şi film (cum ar fi Adrian Damian, Mimi Brănescu sau Carmen Lidia Vidu), profesori (prea mulţi pentru a-i numi) şi, nu în ultimul rând, ci chiar în primul, elevi (de la colegii renumite şi licee importante la şcoli gimnaziale de la ţară şi şcoli pentru copii cu dizabilităţi) s-au bucurat unii de alţii, au participat la ateliere, au arătat că ştiu să admire, că pot fi simultan profunzi şi ludici, în fine, că între profesori există încă mulţi oameni spectaculoşi care apar imediat dacă le dai ocazia să respire alt aer decât cel al prăfuitelor cancelarii.
Boovie a arătat, de asemenea, că oamenii faini din afara şcolii fac cumva şi răspund cu bucurie la invitaţiile venite dinspre tineri, că vechiul şi noul pot convieţui şi se pot pune în valoare reciproc, că învăţarea poate fi bucurie, colaborare şi implicare. Prin proiecte ca Boovie, cititul iese din sufocantele şabloane care pavează calea către bacul de 10 şi îndepărtarea definitivă de literatură şi intră într-o lume în care joaca şi jocul nu exclud analiza şi adâncimea (cum ai putea face un trailer minunat ca acela care a câştigat marele premiu fără să citeşti la sânge şi din toţi rărunchii cartea Tatianei Ţîbuleac?). Boovie s-a întins ca un incendiu în numai patru ani (după ce anul trecut au fost înscrise 20 de echipe, anul ăsta au existat 92 de echipe, 3 fiind din Republica Moldova; în total, aproximativ 500 de oameni implicaţi, 200 de voluntari, elevi şi profesori, 5 juraţi externi şi 17 traineri invitaţi). Asta arată că oamenii, mari şi mici, au nevoie să respire. Literatura română traversează, după părerea mea, o perioadă foarte fastă, propunând şi confirmând în permenenţă nume remarcabile, iar vase precum Boovie captează admirabil toată această energie şi frumuseţe. Da, ştiu că nu e uşor de făcut, dar trebuie să întoarcem o parte a acestei bucurii în sălile de clasă. Avem de schimbat moduri de a privi literatura, mentalităţi şi, în mod sigur, moduri de evaluare la examenele naţionale. Trebuie să înlocuim încetul cu încetul elevul analfabet estetic, recitând inept frânturi de comentarii pe care nu le înţelege, cu elevul dispus să citească aplicat şi profund. Elevul care face play back cu cel care cântă pe bune, chiar dacă mai falsează şi mai uită un vers. E păcat ca toată această energie să se piardă. E păcat de toată această tinereţe şi de toată frumuseţea literară din jur.
Go Boovie!
