Anul 2025 s-a dovedit a fi deosebit de ofertant din punctul de vedere al producțiilor istoriografice autohtone, dar nici cărțile traduse nu sunt deloc de neglijat. În plus, așa cum se poate remarca, mai multe cărți de specialitate au propus abordări inedite sau au analizat fenomene și evenimente care nu fuseseră tratate sau au fost într-o manieră nefericită. Ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Alina Pavelescu, arhivist, istoric, scriitoare, traducătoare și Șerban-Liviu Pavelescu, cercetător la Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară au publicat la Editura Humanitas lucrarea Istoria orbilor. România în război, 1940-1945. Este vorba de un volum masiv care își propune nu să descrie evoluțiile militare ale perioadei, nici fresca politică a epocii, ci să abordeze istoria din spatele frontului prin intermediul tribulațiilor, emoțiilor, așteptărilor sau a poveștilor de viață. Este, cu siguranță, un demers inedit în cadrul istoriografiei noastre și o carte reper, una dintre cele mai interesante din toată perioada postcomunistă în legătură cu o perioadă atât de complicată.

La Editura Humanitas a apărut lucrarea istoricului Georgiana Țăranu, Nicolae Iorga și seducția fascismului italian, prima încercare serioasă și închegată de a prezenta o latură adeseori ocultată a savantului român, lider politic, istoric, critic literar sau ziarist: cea de admirator al fascismului italian și al lui Benito Mussolini. Documentarea amplă, coerența textului, înlănțuirea ideilor, tonul degajat din paginile volumului, toate concură cu succes spre un demers livresc excepțional menit să ne aducă deopotrivă calitate istoriografică și claritate morală. Poate cel mai dificil lucru este să scrii despre Nicolae Iorga, iar cu atât mai greu este să redai opțiunile sale nefaste într-un mod echilibrat, ceea ce Georgiana Țăranu a reușit.

La Editura Mega a apărut cartea lui Lucian Nastasă-Kovacs, Dan Barbilian / Ion Barbu. O recompunere a contrastelor. Autorul, unul dintre cei mai buni istorici contemporani români, a scris o amplă biografie contextualizată a matematicianului și poetului Ion Barbu, un personaj complex, furtunos, din viața căruia nu au lipsit multe episoade interesante și provocatoare, inclusiv o temporară apropiere de ideologia legionară. Accentul cade în mod evident pe om și mai puțin pe calitatea sa de poet, dar a rezultat o scriere nu mai puțin fermecătoare și incitantă.

Neobositul istoric Ovidiu Pecican ne-a delectat și în acest an cu două producții excepționale. La Editura Ratio et Revelatio a apărut volumul Istoria istoriografiei Țării Românești între secolele XIII-XVIII, o colecție de studii care pornește de la legenda descălecatului lui Negru Vodă și ajunge până la Letopisețul Cantacuzinesc, remarcabile prin profunzime analitică și bogăția de interpretări inedite. La Editura Cuantic, în schimb, Ovidiu Pecican a publicat primul volum al unui demers amplu, intitulată Istoria culturii române. De la origini până în secolul al XVI-lea, mai mult decât binevenită în condițiile în care multe lucrări de istorie au evitat sau au marginalizat domeniul cultural românesc.

La Editura Vremea trebuie semnalată apariția volumului semnat de Cristian Iscrulescu, Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă, 1948-1953, un demers din nou inedit pentru istoriografia românească. Autorul a abordat temeinic o scurtă, dar elocventă perioadă de timp, cea a instaurării comunismului de tip stalinist în România din perspectiva diseminării noilor idei și concepte în rândul tinerilor generații, fapt propriu oricărui regim totalitar. Este o carte care se citește cu plăcere, dar amplu documentată și riguros scrisă, ceea ce ne îndreptățește să sperăm că autorul va analiza și următoarele perioade ale regimului comunist cu aceeași seriozitate.

La Editura Tact a apărut lucrarea lui Emanuel Copilaș, Biletul la control? Politici de tineret în România socialistă. Autorul s-a remarcat de-a lungul timpului prin profesionalism metodologic și o cunoaștere uluitoare a nervurilor regimului comunist din România, ceea ce ne oferă inclusiv prin intermediul acestei lucrări, în urma unei analize exhaustive a ceea ce a rămas din arhiva Centrului de Cercetări pentru Probleme Tineretului. Pentru o mai bună viziune, este recomandabil să fie citită împreună cu o altă lucrare a lui Emanuel Copilaș, reeditată în 2024 la Editura Universității de Vest din Timișoara, Generația anului 2000: Cultură și subculturi ale tineretului în România socialistă. Studiu de caz: Timișoara.

La Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a apărut cartea lui Alin Burlec, Industrializare și schimbări sociale. Nașterea și dezvoltarea clasei muncitoare din România (1855-1914), oficial în 2024, dar pe piață a fost lansată la începutul anului 2025. La bază este teza de doctorat a autorului, un volum de asemenea necesar în condițiile în care aproape nici un istoric nu vrea să mai deschide dosare pe care regimul comunist le-a folosit până la saturație. Or, istorie socială a existat în România și este meritul lui Alin Burlec de a fi demonstrat asta într-un mod convingător.

La Editura Corint a fost publicată lucrarea lui Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu. Autorul, specializat în istoria Uniunii Sovietice, Rusiei și Europei Centrale și Răsăritene, și-a propus o analiză rece a mecanismelor de funcționare a regimului comunist în timpul lui Nicolae Ceaușescu, mai ales cele economice, grevate în permanență de factorii și patologii care le-au distorsionat profund. Nici măcar economia comunistă nu era ceea ce părea sau ceea ce pare dintr-o perspectivă inerent subiectivă.

La Editura Humanitas a apărut cartea lui Cristian Vasile, Un cameleon și „virtuțile” oportunismului. Mihai Ralea. O biografie politică. Mihai Ralea, profesor universitar, psiholog, sociolog, estetician, scriitor, critic literar sau eseist, este aproape uitat în zilele noastre, deși scrierile sale sunt interesante din multiple perspective. Prins în vârtejul istoriei, opțiunile sale politice au fost fatal efemere, dar cea de stânga pare să îl fi definit cel mai bine. O biografie care lipsea istoriografiei noastre, deși era în mod evident necesară.

La Editura Corint trebuie remarcată lucrarea lui Florin Muller, Statul Național-Legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), o analiză care se circumscrie interesului manifestat de autor pentru studiul fascismului românesc și ale formelor sale de exprimare. În mod evident, cartea tratează amănunțit cele câteva luni în care legionarii lui Horia Sima s-au aflat la guvernare alături de Ion Antonescu, secvență care nu mai fusese abordată distinct până acum. Este o carte valoroasă pentru înțelegerea lucidă a unui episod din istoria noastră ce comportă multiple semnificații.

La Editura Humanitas a apărut cartea lui Constantin Ardeleanu, Un drum de fier prin Estul Sălbatic. Dobrogea otomană în zorii capitalismului, o contribuție esențială la înțelegerea procesului de modernizare din Dobrogea, fenomen bazat pe dezvoltarea infrastructurii feroviare, respectiv drumul de fier dintre Cernavodă și Constanța, cel care a transformat profund o regiune ce avea să intre în componența României în scurt timp.

La Editura Polirom au apărut, în coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea holocaustului din România „Elie Wiesel”, două masive volume din Enciclopedia istorică a comunităților evreiești din România. De la întemeiere la Holocaust, ediție îngrijită de Marius Cazan și în traducerea din limba ebraică a Măriucăi Stanciu, un proiect impresionant și un instrument de lucru mai mult decât util pentru toți cei care cercetează sau sunt interesați de evoluția comunităților evreiești de pe teritoriul nostru, precum și de tragica soartă rezervată celor din Basarabia și Bucovina de Nord în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La Editura Casa Cărții de Știință a apărut lucrarea scrisă de Andreea Corca, Activismul clerical ortodox în istoria Gărzii de Fier. Biografia preotului Valeriu Beleuță (1909-1974), o biografie extinsă spre fundalul în care a apărut și a activat Mișcarea Legionară în perioada interbelică, la fel cum sunt relevate motivele de atracție resimțite de slujitorii Bisericii. Este o carte scrisă cu obiectivitate și discernământ istoric.

La Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost publicat volumul Cultura idiș în România interbelică (1918-1940). Colecție de documente, coordonat de Irina Nastasă-Matei, Valentin Săndulescu și Francesca Solomon. Sunt prezentate 69 de documente de arhivă, din presă sau memorii care reconstituie contextul social și politic, evoluția sistemului de învățământ sau a literaturii și presei de limbă idiș.

La Editura Litera semnalăm câteva apariții relevante pentru domeniul istoriei din alt spațiu istoriografic decât cel românesc. De pildă, ampla lucrarea scrisă de Marie-Janine Calic, Butoiul cu pulbere. O istorie a Europei de Sud-Est, în traducerea exemplară a Corei Radulian. La fel, merită citită cartea lui Anthony Everitt, Atena. Povestea celei mai mari civilizații a lumii în traducerea Aureliei Ulici.

Editura Corint s-a remarcat în acest an prin publicarea unor importante lucrări din literatura  de specialitate. Dintre acestea, se detașează două cu siguranță: masivul volum al lui Jean Lopez și Lasha Otkhmezuri, Operațiunea Barbarossa. Frontul de Est, 1941. Războiul total, apărut în excelenta traducere a lui Sorin Cristescu și prefațat de Ottmar Trașcă și cartea lui Richard J. Evans, Goana după putere. Europa între 1815 și 1914, tradusă de Dorina Tătăran și prefațată de Ovidiu Bozgan. O mențiune onorabilă merită și apariția lucrării lui Martin Malia, Tragedia sovietică. O istorie a socialismului în Rusia, 1917-1991, tradusă de Adina Ihora și prefațată de Cosmin Popa.

Share.

About Author

Avatar photo

Istoric, pasionat de avatarurile istoriografiei românești și evoluția ideologiilor politice, dar mai presus de toate, de lectură în general, singura capabilă de a îmi menține spiritul critic conștient și de a îmi induce optimismul fără de care lumea ar părea atât de sumbră.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura