„Cu stilul exuberant şi proza jazzy impresionistă care se regăseşte şi în romanele sale, Călătorul singuratic ne oferă spectacolul confruntării dintre simţurile lui Kerouac şi univers, cu momente de poezie, de adevăr şi nebunie.” (The New York Times Book Review)
Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul Călătorul singuratic de Jack Kerouac, proaspăt apărut înprestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” (coordonator: Dan Croitoru), în anul în care aceasta împlinește 25 de ani. Traducere din limba engleză de Vlad Pojoga.
Călătorul singuratic este o colecţie de texte nonficţionale, eseuri şi note de jurnal, scrise de Jack Kerouac în stilul său poetic inconfundabil, de-a lungul mai multor ani. Unele dintre cele opt texte care alcătuiesc volumul au fost publicate şi separat, în diferite reviste americane. Ele tratează teme şi subiecte întâlnite în toată opera scriitorului, însă conturează mai clar imaginea acestuia de rătăcitor îndrăgostit de oamenii pe care i-a întâlnit şi de locurile prin care a trecut – diverse zone din SUA, Mexic, Maroc, Marea Britanie şi Franţa.
„Există la Kerouac o blândeţe, o vulnerabilitate fundamentală care îl plasează undeva între budism şi creştinism.” (Allen Ginsberg)
„Opera lui Jack Kerouac este cel mai amplu experiment literar şi de limbaj întreprins de un scriitor american din generaţia sa.” (Ann Douglas)
Jean-Louis (Jack) Kerouac (1922-1969) s-a născut în Lowell, Massachusetts, într-o familie canadiano-franceză. La absolvirea liceului, a obţinut o bursă la Columbia University şi a plecat la New York împreună cu întreaga familie, dar în scurtă vreme şi-a întrerupt studiile şi s-a înrolat în Marina Militară. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, viitorul scriitor a fost lăsat la vatră, considerându-se că ar avea un comportament schizoid. A lucrat o perioadă în Marina Comercială, apoi a pornit într-un şir de călătorii prin SUA şi Mexic. Primul său roman, The Town and the City, a apărut în 1950, în timp ce romanul Pe drum, incluzând numeroase elemente autobiografice, considerat adesea marca „generaţiei beat”, a fost publicat abia în 1957. Printre cărţile apărute ulterior se numără Vagabonzii Dharma (1958), Tristessa (1960), Big Sur (1962), Visions of Gerard (1963). După moartea lui Jack Kerouac au mai fost publicate câteva volume reprezentative, dar rămase în manuscris, printre care Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor, scris în 1945 împreună cu William S. Burroughs şi apărut în 2008, şi Oceanul e fratele meu, scris în 1942. La Editura Polirom au apărut: Pe drum, Vagabonzii Dharma, Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor, Oceanul e fratele meu, Cartea trezirii. Viaţa lui Buddha şi Big Sur.
FRAGMENT
„Felahi de Mexic
Când treci granița la Nogales, în Arizona, niște grăniceri americani cu un aer foarte sever, unii dintre ei cu fețe palide și ochelari siniștri cu rame de oțel, îți scotocesc prin toate bagajele ponosite după urme de marfă ilicită. – Aștepți răbdător, așa cum aștepți mereu în America, printre polițiștii aparent fără număr și printre legile lor aparent fără număr împotriva a ceva (nici una nu e pentru ceva) –, dar în momentul în care treci de poarta de sârmă și ești în Mexic, te simți de parcă tocmai te‑ai fi fofilat de la școală după ce i‑ai spus profei că ți‑e rău și ea ți‑a zis că poți să te duci acasă, la două la prânz. – Te simți de parcă tocmai te‑ai fi întors de la slujba de duminică dimineața și‑ți dai jos costumul și te strecori în salopeta ta moale, purtată, pufoasă, mișto, ca să te joci – te uiți împrejur și vezi fețe fericite zâmbind sau fețe întunecate, absorbite ale îndrăgostiților îngrijorați și ale taților și ale polițiștilor, auzi muzică de cantină dinspre părculeţul plin de baloane și înghețată. – În mijlocul părculeţului e o scenă de concerte, concerte pentru oameni, gratuite – generații de cântăreți la marimba, poate, sau o trupă de jazz Orozco care cântă imnuri mexicane pentru El Presidente. – Intri însetat pe ușile batante ale unui salon și‑ți iei o bere de la bar, te întorci și vezi tipi care joacă biliard, care gătesc tacos, care poartă sombrero, unii poartă arme la șoldurile lor de fermieri, și grupuri de oameni de afaceri cântând şi aruncând cu peso către muzicienii care se plimbă în sus și‑n jos prin sală. – E o senzație minunată, simți că intri în Pământul Neprihănirii, mai ales pentru că e atât de aproape de aridele Arizona și Texas și de tot sud‑vestul – dar poți s‑o găsești, atitudinea asta, atitudinea asta faţă de viaţă a felahului, acea veselie atemporală a oamenilor care n-au de-a face cu mari probleme culturale și de civilizație – o poți găsi aproape oriunde altundeva, în Maroc, în toată Americă Latină, în Dakar, în regiunea kurdă –
Nu există „violență“ în Mexic, toate astea au fost doar o mulțime de rahaturi scrise de scriitori de la Hollywood sau de scriitori care au mers în Mexic ca să „fie violenți“ – știu un american care a mers în Mexic să se încaiere în baruri, fiindcă acolo de obicei nu ești arestat pentru tulburarea ordinii publice, Doamne, am văzut bărbați luptandu‑se în joacă în mijlocul drumului, blocând circulaţia, prăpădindu-se de râs, în timp ce oamenii treceau zâmbind – Mexicul e în general primitor și mișto, chiar și atunci când călătorești printre personajele periculoase, cum am făcut eu – „periculoase“ în sensul pe care‑l înțelegem noi în America – de fapt, cu cât te îndepărtezi mai mult de graniță și cu cât pătrunzi mai adânc, cu atât mai mișto e, ca și cum influența civilizațiilor ar fi rămas agăţată deasupra frontierei ca un nor.”
