Bestsellerul „Drumul de sare”, de Raynor Winn, publicat în România la Editura ap! (ACT și Politon), a fost ecranizat! Filmul – un succes internațional încă din prima săptămână!

Unul dintre cele mai emoționante și inspiraționale volume publicate în limba română la Editura ap! (ACT și Politon), „Drumul de sare”, de Raynor Winn, cunoaște o nouă viață – de data aceasta, pe marile ecrane. Cu o zi înainte de lansarea filmului în Marea Britanie, cartea a urcat spectaculos în topul Sunday Times, unde ediția standard ocupă locul 1, iar ediția cu coperta filmului a intrat direct pe locul 7. Un nou val de recunoaștere pentru o poveste care a cucerit inimile cititorilor din întreaga lume.

O poveste adevărată care a inspirat milioane de oameni

Publicată inițial în 2018, „Drumul de sare” este povestea reală a lui Raynor și Moth Winn, un cuplu care, după ce pierde totul – casa, stabilitatea financiară și sănătatea –, pornește pe jos prin  South West Coast Path, o rută de peste 1.000 km de-a lungul coastei sud-vestice a Angliei. Ceea ce pare o alegere disperată devine un drum inițiatic, profund transformator. Cartea a petrecut mai bine de 110 săptămâni în topurile de vânzări, fiind desemnată Book of the Yearde mai multe publicații și inclusă pe listele scurte ale unor premii prestigioase precum Costa Book Awards și Wainwright Prize.

O ecranizare de excepție, cu actori de renume

Filmul, regizat de Marianne Elliott, aduce în prim-plan o distribuție impresionantă:

  • 🎬 Gillian Anderson (în rolul lui Raynor) – celebra actriță din The X-Files, The Crown (rolul lui Margaret Thatcher), Sex Education, câștigătoare a unui premiu Emmy și Golden Globe.
  • 🎬 Jason Isaacs (în rolul lui Moth) – cunoscut publicului pentru rolurile din Harry Potter (Lucius Malfoy), The Patriot, The OA și Star Trek: Discovery.

Premiera filmului a avut loc recent în Marea Britanie, într-un cadru emoționant, pe covorul roșu, alături de Raynor și Moth – o reuniune simbolică între viața reală și cea de pe ecran. Lansarea a fost un succes, iar filmul a fost deja primit cu aplauze în Olanda, unde a intrat direct în Top 3 cele mai vizionate filme, cu cel mai bun weekend de deschidere pentru un titlu arthouse/crossover, depășind producții precum LEE, PAST LIVES și THE EIGHT MOUNTAINS.

Entuziasmul cititorilor continuă

În paralel cu lansarea filmului, cererea pentru carte a explodat. Afișele cu The Salt Path au împânzit Amsterdamul, iar fanii așteaptă cu nerăbdare următoarele lansări în Germania și Grecia (iulie 2025).

Povestea adevărată a lui Moth și a lui Raynor Winn a stârnit, încă de la apariția ei din anul 2018, un interes enorm atât din partea cititorilor obișnuiți, cât și din partea criticilor. Dacă dai o simplă căutare pe Google după titlul cărții, motorul de căutare îți va afișa peste 100 de milioane de răspunsuri. Pe Amazon Marea Britanie, cartea are peste 37.000 de recenzii de la cititori, în marea lor majoritate pozitive, și cam tot atât de multe și pe Amazon Statele Unite ale Americii. Succesul ieșit din comun al cărții se datorează faptului că povestea are toate ingredientele unei scrieri de succes: este reală, stârnește compasiune și empatie, prezintă o soluție ieșită din comun pentru o problemă gravă, descrie pas cu pas o călătorie lungă, plină de provocări, al cărei sfârșit nu este câtuși de puțin previzibil, implică pierdere, suferință, dramă, dar și o abordare optimistă a dificultăților pe care viața ni le scoate în cale în diverse momente, o abordare pe care, probabil, ne-am dori să o putem avea cu toții în fața problemelor noastre.

Iată mai jos doar o parte dintre succesele acestei cărți:

  •  A devenit bestseller Sunday Times în septembrie 2023;
  •  A câștigat premiul RSL Christopher Bland Prize în 2019;
  •  A fost finalistă în 2018 pentru premiul Costa Biography Award;
  •  A fost inclusă în topul The Guardian pentru cele mai bune cărți ale verii;
  •  A fost numită de The Times „cea mai inspirațională carte a anului”.

La ap! (ACT și Politon) cititorii găsesc întotdeauna povești care transformă!

📚 Cartea este disponibilă în librăriile din toată țara, iar pe site-ul editurii poate fi găsită atât în format clasic, cât și ca eAudio (mp3) și eBook.  

📽️ Urmăriți-ne pentru noutăți despre lansarea filmului în cinematografele din România!

Descoperiți noutățile, ofertele și evenimentele pregătite de ap! pe canalele de social media ale editurii (Instagram, Facebook, LinkedIn, YouTube, TikTok), precum și pe site.

***

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura