Dezvoltarea tehnologiei și a vitezei de transfer a informației au dus la o specializare uriașă a domeniilor. De la medicină la filozofie, de la programare IT la motoare pentru mașini, contabilitate și literatură – toate au născut în ultimii 50-60 de ani multiple compartimente care au dezvoltat teritorii independente. Pentru a le cunoaște și a le stăpâni, pentru a fi parte din aceste mici regate, pentru a fi recunoscut ca „cetățean” al lor, trebuie să le accepți doctrina, legile unice, comportamentul obligatoriu, ținuta și așa-zisa filozofie. Odată devenit un bun specialist într-un domeniu, nu mai ești membru al Cetății, nu mai ai țara TA, te poți muta oriunde, (crezi că) poți interacționa cu indivizi din alte țări. Simți că ți-ai găsit regatul în care să exiști, să triumfi profesional și personal. Iluzie, marea iluzie a omului contemporan! Nu ai ajuns decât sclavul unui atom cu mecanisme simple, dominatoare, exclusivist, agresiv sub masca autosuficienței. La început nu simți decât confortul. A fi combinat-acceptat într-un asemenea sistem superspecializat pompează energie în individ, anabolizantele profesionale se instalează în tot organismul omului, îi domină fiecare suflare, fiecare gest și gând. Orizontul vieții se reduce la marginile profesiei, ale atomului profesional. Lumea exterioară încetează să mai existe, e doar o umbră, vag pulsatorie, emitentă a unor semnale pe care tu, ca specialist, le înțelegi din ce în ce mai puțin. Devii imun. Și, curând, inuman! Holistica pentru tine a murit, șansele de integrare în Lumea-ca-sumă tinde spre Zero, așa cum se întâmplă și invers: lumea din afara breslei tale nu mai are nici un motiv să te caute, să te aducă aproape de ea. De acum nu mai contezi decât ca rezultat al domeniului tău, al specializării care te-a adus pe culmile micului tău succes. Calculele tale de expert în macroeconomie vor salva o țară, dar țara nu te va salva pe tine, pentru că atomizarea înseamnă detaliu, iar de un detaliu înconjurat cu sârmă ghimpată nu se va apropia nimeni. Cercul alienării s-a închis. Dar tu nu ești conștient de fenomen, pentru că puterea atomului profesional este uriașă și creează cu ușurință iluzia habitatului perfect, infailibil și inviolabil.
Deci azi specializarea garantează succesul. În aceste condiții, ca om al postmodernității, ți-ai făcut din Detaliu cel mai mare prieten. Exulți în compania celei de a 5-a zecimală, a virgulei dintr-un comunicat de presă, a miligramului în plus dintr-o rețetă medicală, a pixelului dintr-un ecran. Da, ele duc domeniul mai departe și, odată cu el, succesul tău de specialist. Viața stă în detalii, vei spune, și e corect! Dar nu doar în ele. Fuga după amănunte transformă, în timp, vânătorul în hăituit, în victimă cu asigurare medicală pentru toată familia în sistemul de sănătate privat. Nu mai poți vedea cerul – chiar și așa mic din interiorul atomului tău – fiindcă tu scotocești printre flegmele de pe bordură. Și faci asta nu că ești excentric, ci pentru că așa stau lucrurile în mica ta lume. Cerul mare, plin de zei sau de corpuri cerești lucitoare, ți l-a înghițit prezentarea în Excel sau în Powerpoint. Ești ca și mort, deși miroși a parfumuri scumpe.
Și cum rămâne cu animalul din tine, cu instinctul care nu s-a atrofiat încă? Pentru ce lupți tu, ca om postmodern, superindustralizat, superspecializat? Cărei energii i te opui? Ce faci tu voința de putere care mai există încă la generația ta?
Mă uit la oameni care știu să rezolve de pe un amărât de telefon probleme de securitate informațională foarte complicate, care depistează dintr-o privire eroarea dintr-un flux complex de producție, care înțeleg dintr-o cifră, o singură cifră, dacă ești sau nu bolnav de (… nici nu contează ce), dar lumea lor se reduce la atât. Atât, plus antipatii mărunte, scârbe față de tot felul de lucruri mărunte: un colț de față de masă ridicat, o strângere de mână prea tare sau prea moale, poziția unui scaun, o țigară uitată aprinsă în scrumieră, un ospătar cu cămașa scoasă puțin din pantaloni, o ștampilă pusă cu 2 mm în afara spațiului anume destinat. Toate sunt declanșatoare de adevărate cataclisme. Nișarea din atomul profesional le-a exacerbat simțurile, i-a transformat în niște animale corporatist-atomiste, hămesite, amușinând după niște victime imposibil de găsit în „regatul” lor. Ceea ce l-a început i-a înălțat – izbânda asupra detaliului, acum i-a îngenuncheat. Familia, toleranța, prietenia, comunitatea, Binele au devenit noțiuni total străine. Paradigma Lumii e nulă pentru ei. Un Da Vinci nu se mai poate naște într-un astfel de mediu. Omul postmodern e singur, izolat, machiavelic, alienat, de plâns, superspecializat – fără să știe.
Ți se pare că greșesc? În curând vei fi și tu la fel, dacă nu ești deja așa.
(data viitoare despre Fericire și obținerea satisfacției)
Foto credit : scienceabc.com
