„Antropologie și o sută de alte povestiri” - Dan Rhodes

O sută de povestiri. Plus încă una. O sută de cuvinte pentru fiecare dintre ele. Pe scurt, cam aceasta este statistica volumului de față. Acum, nu știu dacă mi-e clar sau nu ce e cu suta aceasta (auto)impusă: e parte dintr-un pariu cu sine (ia să vedem dacă pot fi creativ folosind această limită de cuvinte!), e strategie de marketing, sau e doar rodul întâmplării. Mi-e greu, totuși, să cred că poți să scrii la întâmplare o sută de povestiri și să constați la adunarea lor într-un volum că toate au fix o sută de cuvinte. Așa că-mi rămân primele două variante de explorat. După ce am citit volumul, înclin să cred că e vorba de o combinație între cele două ipoteze: Dan Rhodes este umanist prin natura studiilor sale, dar creativ în domeniul literaturii ca urmare a preocupărilor sale constante. A avut o mulțime de slujbe mai mult sau mai puțin ciudate (prin raportare la ceea ce a studiat) și s-a apucat de scris literatură abia după ce a acumulat această bogată experiență de viață. Și, zic eu, bine a făcut!

Volumul de față apărut la Editura Vellant este o mică bijuterie literară, genul de carte pe care o iei cu tine peste tot din cel puțin două motive: nu vrei să te desparți de ea, dar e și mică ca dimensiuni (se strecoară lejer printre mărunțișurile regăsibile în orice geantă/poșetă). Povestirile sunt însoțite de niște desene absolut minunate (Kadna este autorul/autoarea), unele par schițe, altele sunt mai elaborate, dar toate reflectă grafic mesajul transmis pe cale scrisă de către autor.

Despre ce vorbește Rhodes în cele o sută de povestiri? Despre viață, despre iubire, despre oameni, cu accent pe femei, despre cotidian, despre banal, despre tristețe și alte emoții, despre spectacolul lumii etc. Despre toate acestea este vorba, justificându-se în acest fel și titlul „Antropologie și o sută de alte povestiri”: da, accentul cade pe antropologie, pe antrophos, spațiul acestui spectacol al lumii de zi cu zi putând fi cel de aici, de lângă tine, sau cel din cel mai îndepărtat colț al lumii. Și aici cred că își spune cuvântul experiența de viață a autorului, cel care a bântuit lumea la propriu: născut în Marea Britanie ajunge să fie, vremelnic, profesor tocmai în Vietnam. Și nu are încă 50 de ani. Să povestești de viață, despre relațiile umane, despre iubire, despre raportarea omului la perechea sa, despre destrămarea a ceea ce părea durabil pe vecie, astfel încât să pară că subiectul acestor povestiri poate fi un britanic, sau un asiatic, cum la fel de bine poate fi un român sau un american, ei, da, mai rar asemenea voită abandonare a dimensiunii spațiale.

Baston

Prietena mea a intrat în Poliție fără să-mi spună. Timp de doi ani n-am știut asta, după care am dat peste un baston de polițist în suportul pentru reviste. Confruntată cu această dovadă, s-a înroșit, s-a bâlbâit, dar era așa de drăguță, încât am iertat-o. Și-a pus uniforma și a fost ca și cum m-aș fi îndrăgostit de ea încă o dată. Am sărutat-o și m-a sărutat și ea. Împreună, am pășit în dormitor. Am început să mă dezbrac. În clipa în care mi-am dat jos chiloții, m-a arestat pentru expunere indecentă. A depus mărturie împotriva mea în instanță și am fost închis timp de șase luni. Nu a venit să mă viziteze.

În toate povestirile se simte doar timpul; el curge, lasă urme adânci, face răni care dor; spațiul e suspendat până la disoluție. Aproape că poți să spui, la propriu, că nu-ți găsești locul în aceste relații, întâmplări și fapte, justificând astfel fuga personajelor din poveste. Și, revin, insist chiar, toate aceste efecte se obțin cu doar o sută de cuvinte!

Desenând

Lui Paris i-a fost furată bicicleta și de-atunci ea n-a mai fost la fel. Încerc s-o vizitez în fiecare lună. De obicei, ea desenează concentrată, cu creioane colorate de hârtie, linii neclare în zig-zag care nu seamănă cu nimic din ceea ce am văzut eu vreodată. „E minunat, Paris”, îi spun eu. „Ce reprezintă?”

„E o bicicletă.” Chipul ei frumos se luminează și eu îmi aduc aminte de ce m-am îndrăgostit de ea. Apoi, ea își întoarce privirea. „Am avut și eu una cândva.” Începe să se legene ușor înainte și-napoi, cu lacrimile curgându-i pe obraji. O sărut pe frunte și mă întorc la noua mea dragoste, care cunoaște situație și e înțelegătoare.

Unele povestiri sunt mai bine scrise, altele par să se termine în coadă de pește, dar cele mai multe sunt din domeniul bijuteriei, sunt cele care dau nota despre care spuneam mai sus: cartea chiar merită cumpărată, citită, savurată și păstrată pentru o cât de curând revenire la ea. Așadar, căutați Dan Rhodes, Antropologie și o sută de alte povestiri.

Sursă foto: danrhodes.co.uk

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii sau de aici.

Editura: Vellant