Între 11 – 14 noiembrie, la unteatru se întâmplă Stagiunea Caleido, unde vor fi prezentate o serie de spectacole produse în ultimii trei ani în cadrul Caleido, festivalul multicultural de arte performative. Printre ele se regăsește „Libretto Impostura” (regia: Matei Lucaci-Grünberg), o comedie pe alocuri tristă, pe alocuri optimistă, despre mediocritate și escrocherie, despre religie și sport, despre condiția actorului, despre om în general.
Detalii despre stagiunea Caleido de la untreatru găsiți aici: .https://caleido.ro/stagiunea-caleido/
Alexandru Ivănoiu în Libretto Impostura – foto Andreea Leu
Am vrut să îl cunoaștem mai bine pe Alexandru Ivănoiu, actor care ia parte la demascarea imposturii în acest spectacol care se vede pe 13 noiembrie, ora 16:00, la unteatru (acces liber).
A existat în tine frica de cum va primi publicul acest spectacol până ca Libretto Impostura să fie prima oară jucat?
Întotdeauna la primul contact cu publicul apare un soi de sentiment ca la primul date. Te gândești cum să impresionezi, să spui cât mai multe, dar să lași și loc de reciprocitate, te agiți, intri în panică și așa mai departe. Libretto a avut succes când a fost el însuși. Adică un caleidoscop prin care poți privi impostura. Este perfect normal ca spectatorii să se regăsească diferit. Deseori avem bucuria și/sau confuzia ca unele tablouri să fi fost primite excelent, iar altele să fie pur și simplu un moment de trecere. Apoi, ni s-a întâmplat complet opus. Cred că acesta este un uriaș avantaj, că spectacolul rămâne viu în dialog.
Știu că tu și Teodora Dincă ați mai lucrat la spectacole împreună. Cum ai descrie dinamica dintre voi doi?
Scriu aceste rânduri cu un mic zâmbet ironic. Este o epopee această relație de 9 ani de prietenie și colegialitate. Mi-ar fi greu să o descriu. Punctez câteva avantaje. Alături de Teo îmi este foarte confortabil să explorez emoțional o anumită scenă, „să îmi dau voie” să fiu vulnerabil cum s-ar spune. În tandem, îmi permit mult mai multe explorări comice (sau cioace). O mare reușită este onestitatea în raport cu spectacolele în care jucăm. Nu ne menajăm și ne spunem părerile cu mare sinceritate (o sinceritate constructivă). La final, prețuiesc enorm micile noastre încălziri înainte de spectacole și micile „mazinga”. Despre care nu voi vorbi. Sper din suflet că a primit aceeași întrebare.
Cât de mult contează să ai ceva în comun cu personajul pe care îl joci?
Există o scenă în Libretto Impostura intitulată „Rapperi” în care joc alături de dragul coleg Sever Bârzan. Sever are o imensă experiență ca rapper în timp ce eu nu m-am atins prea des nici cu urechile de acest gen. Totuși, pentru mulți dintre cunoscuții mei, este una dintre cele mai savuroase scene. Să mă vadă pe mine într-o salopetă oversized cum încerc să pic pe beat. Nu cred că este important să ai ceva în comun cu personajul tău, cred că este important să găsești întretăierile dintre voi. Așa cum s-ar arăta într-o diagramă cu două cercuri întretăiate. De acolo cred că începe lucrul la rol și ține de fiecare actor dacă va trage mai mult înspre el însuși sau înspre lumea personajului, așa cum o descoperă în text.
Ce personaj ți-a ridicat obstacole și cum ai reușit să le depășești?
Cred că am menționat anterior. Pentru a-l înțelege pe „Păduchele Y” m-am gândit mai mult la misiunea lui socială. I-am înțeles teama față de lumea care îl înconjoară și abia de acolo am început să înțeleg de ce ar alege să facă rap-politic într-un apartament din drumul taberei decomandat. Ah! Ar mai fi unul. Scena se numește „I am what I am” iar eu trebuie, îmbrăcat în rochie, să cânt. Este o scenă care se tot schimbă. Recent, buna mea colegă, Teodora Dincă, mă acompaniază la pian. Fapt ce îmi dă multă încredere și îi mulțumesc.
Cum ai compara experința de regizor cu cea de actor?
Nu mă regăsesc neapărat ca regizor. Sigur, am lucrat cu adolescenți și am montat spectacole, mi-am montat propriul text la Teatrul Improbabil însă nu simt că sunt regizor. Un regizor are o viziune despre un anumit text, are o lume pe care își dorește să o creeze și multe alte misiuni pe care eu nu mi le arog. Mă regăsesc drept coordonator. Îmi place să creez un mediu în care să fie propuse idei și să le dau o formă teatrală în funcție de dorințele echipei în care activez. Ceea ce de fapt cred că este o meserie la jumătatea drumului dintre actor și regizor. Mai mult, nu le-aș compara decât într-un sens. Fiind ambele existente în viața mea, creează mai multă bucurie vice versa. Am locul meu unde să iau microfonul să spun încotro și am locul unde să mi se spună încotro.
Ce pregătești pentru viitor?
Mă pregătesc pe mine. Urmez un curs al Universității din Vienna e management cultural și unul al Academiei Schimbării (Centrul Cultural Cluj), tot de management cultural intitulat „Cultura ca serviciu public”. Practic îmi iau câteva luni să dau un soi de zoom out. După ce am existat în micro-organisme culturale vreau să înțeleg puțin și ecosistemul. Rămâne de văzut ce fac după ce l-am înțeleg puțin mai bine.
Alexandru Ivănoiu în Libretto Impostura – foto Andreea Leu
Caleido, festivalul multicultural de arte performative care și-a propus să descopere și să promoveze diversitatea culturală și etnică, prezintă între 11 – 14 noiembrie, la unteatru (Sfinții Apostoli 44, București), o serie de spectacole produse în cadrul festivalului în ultimii trei ani. Programul evenimentului Stagiunea Caleido va fi completat de proiecția filmului „R.M.N.” de Cristian Mungiu și un concert de improvizație muzicală. Accesul la eveniment este liber.
Mai multe detalii pe https://caleido.ro/stagiunea-caleido/
