În luna iunie, Față/Verso, podcastul cu cititori binedispuși, revine cu un proiect nou intitulat Adolescent în ficțiune. Zece teme alese pe sprânceană din cărți fel de fel vor fi discutate în tot atâtea episoade de podcast difuzate bilunar și ilustrate de texte scrise de adolescenți. Proiectul beneficiază de sprijinul AFCN și este dezvoltat în parteneriat cu Librăriile Cărturești, Muzeul Național al Literaturii Române și Institutul Polonez din București.

Literatura special scrisă pentru adolescenți constituie un gen apărut recent, importat din literatura anglofonă, care face o punte între cărțile copilăriei și cele de ficțiune adultă. „Adolescent în ficțiune” dorește să ia pulsul acestui public-țintă, întrebându-i direct pe participanți ce le place să citească, de ce ar avea mai multă nevoie și ce părere au despre scriitori și literatură. Atât prin secțiunea audio, cât și prin cea scrisă, ne dorim să împrietenim obiceiuri vechi cu cititori noi, întrucât digitalul și cărțile nu sunt lumi diferite, ci se pot întâlni și ajuta reciproc.

Gazdele podcastului sunt, ca și până acum, Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat, iar invitații lor vor fi adolescenții, alături de care vor sta și scriitori, profesori sau editori, vor fi dezbătute și pe față, și pe verso temele din categoria „literatură pentru adolescenți” (segmentul de vârstă 14-18 ani). Printre titlurile selectate se află Socrate în blugi de Laurențiu Staicu, Dante, Divina Comedie povestită pentru copii de Corina Anton, Leac pentru o lume banală de Christian McKay Heidicker și Vraja corbilor de Margaret Rogerson.

Tot în cadrul proiectului vor fi realizate zece materiale scrise (eseu, interviu, jurnal, poezie, editorial etc.), nouă dintre ele elaborate chiar de adolescenții invitați la dialog în cadrul podcasturilor, iar unul semnat de echipa proiectului, ca studiu de caz. Participanții vor avea ocazia să lucreze textele sub îndrumarea scriitoarei Adina Popescu. Textele finale vor fi publicate pe site-ul Față/Verso.

Lansat în 2019, podcastul Față/Verso a avut până în prezent cinci sezoane, bucurându-se de peste 10.000 de descărcări de pe platformele de profil. Sezonul „Adolescent în ficțiune” va putea fi ascultat pe Spotify, YouTube, Apple Podcasts, Google Podcasts, Stitcher, Soundcloud etc., pe site-ul Cărturești, precum și pe canalele proiectului, unde puteți găsi informații despre publicarea episoadelor și a textelor, despre invitați și multe altele.

ECHIPA DE PROIECT

Simina Popa este traducătoare de literatură din limba portugheză și organizatoare de proiecte culturale. Este membră a ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari. În proiectele culturale în care este implicată, caută să crească numărul dezbaterilor cu folos între profesioniști din domeniul cultural.

Claudiu Sfirschi-Lăudat este absolvent al Facultății de Filosofie din București, iar din 2009 este directorul Fundației Culturale Grecești, promovând cultura greacă în România. În paralel, desfășoară o activitate de traducător, publicând de-a lungul vremii tălmăciri din literatura greacă. Este autor de texte dramatice și coordonatorul blogului Osmé – The Perfume Review, dedicat culturii olfactive. Cel mai recent titlu publicat este antologia Osmé, o culegere de texte literare și filosofice pentru nasul oricui (Editura Peter Pan Art & Entheos, București, 2022).

Tudorița Șoldănescu coordonează din 2006 proiecte naționale și internaționale din varii domenii culturale. A colaborat vreme de doisprezece ani cu diferite edituri din România în calitate de redactor și corector. A lucrat la Institutul Cultural Român în perioada 2006-2012, coordonând proiecte din diverse domenii, și ca focal point EUNIC în timpul președinției rețelei europene deținute de ICR. Din 2017 colaborează cu Asociația One World Romania, coordonează programul Civil Society Pitch și a preluat coordonarea finanțării festivalului organizat de asociație. Colaborează din 2018 cu Galeria Artep din Iași, ca specialist în comunicare.

Adina Popescu este scriitoare și predă cursuri de scriere creativă atât pentru adulți, cât și pentru copii. Totodată, realizează filme documentare, este redactor și are o rubrică săptămânală în „Dilema veche” și coordonează publicația pentru copii și adolescenți „Ordinul povestitorilor” a Editurii Arthur. Printre titlurile publicate, amintim: Povestiri de pe Calea Moșilor, trilogia fantastică O istorie secretă a Țării Vampirilor și Vine vacanța cu trenul din Franța. Pentru publicul adult, a scris volumul de proză scurtă În așteptare, De ce nu-s românii ca nemții?, în colaborare cu scriitorul Jan Cornelius, și a colaborat la mai multe antologii.

Paula Varga a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA și lucrează de peste zece ani în domeniul comunicării. În ultimii șapte ani a coordonat campanii de PR în zona culturală, colaborând atât cu instituții de Stat (Muzeul Național de Artă al României, Teatrul „Nottara”), cât și cu o serie de entități din mediul independent (Teatrul Catharsis, Teatru la Cinema, P2P Theatre, Camerata Regală).

*

Website: https://fata-verso.ro

Facebook: https://www.facebook.com/fatza.verso

Organizator: FAȚĂ/VERSO, prin ZETO PROJECT SRL

Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

*

Parteneri: Librăriile Cărturești, Institutul Polonez, Muzeul Național al Literaturii Române

*

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Share.

About Author

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: