După opt zile teatrale intense, a treisprecea ediție a Festivalului TESZT organizat de Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara s-a încheiat: 25 de spectacole din 12 țări au fost prezentate în sălile Palatului Culturii și în aer liber, adunând peste 3000 de spectatori din țară și din străinătate, profesioniști din domeniul teatrului și spectatori dornici de reîntâlnirea cu teatrul după pauza cauzată de pandemie.

Moby Dick

Spectacolele remarcabile din Ungaria, Serbia, Croația, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Slovenia, Bulgaria, Italia, Germania, Franța și România au propus teme mereu actuale în forme artistice diverse, racordate la spectatorul de astăzi – fie că este vorba despre identitate, alienare, război și traumele sale, boală, destin, bătrânețe, sisteme sociale, rezistența omului la furtunile istoriei, subsumate temei centrale a festivalului la această ediție, restaurarea relației teatru- public/ performer-spectator, teatrul ca motor de reconstrucție comunitară. Spectacolul open-air „Moby Dick” din Italia a adunat sute de timișoreni în Piața Operei, iar producția „încă fără titlu” – cu durata-maraton de 11 ore – a reprezentat un festival teatral în sine. O serie de șase spectacole s-au desfășurat cu acces liber pentru timișoreni. Inedită a fost și invitarea Teatrului Virymo din Dnipro, Ucraina, cu spectacolul „Clasa noastră”, în semn de solidaritate și prietenie cu artiștii afectați de conflictul ruso-ucrainean. Un program distinct al acestei ediții a fost Extensia-TESZT, dedicată teatrului independent. Serile de festival s-au încheiat cu discuții consistente în foaierul teatrului.

O concluzie ce rezultă în mod evident în urma evenimentelor sold-out din TESZT este nevoia stringentă de săli de spectacole mai mari în Timișoara. Organizarea de evenimente de înalt nivel artistic în domeniul artelor spectacolului este în momentul de față îngreunată de lipsa spațiilor echipate corespunzător tehnic care să poată primi câteva sute de spectatori.

One single breath – Marco Cheneviere

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” mulțumește finanțatorilor și partenerilor care au făcut posibilă această ediție: Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Asociația Proteszt, Asociația Culturală Arte Factum, Asociaţia Bastion- Várbástya, Muzeul Național de Artă Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Opera Națională Română Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Centrul de Cultură și Artă alJudețului Timiș, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, Teatroskop, Institutul Francez Paris, Fornetti.

Ediția a paisprezecea a Festivalului TESZT va avea loc în perioada 22-28 mai 2023.

Share.

About Author

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: