În decursul acestui an, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, prin proiectul PATRIMONIUL ROMÂNESC LA 100 DE ANI DUPĂ MAREA UNIRE. Valori naționale. Valori europene, s-au desfășurat: o serie de conferințe și dezbateri tematice – prima etapă a proiectului, în scopul de a formula concluzii preliminare ca potențială bază pentru viitoare direcții ale acțiunilor în anul 2019, cât și FORUMUL ANULUI  EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL ÎN ROMÂNIA – a doua parte a proiectului, despre care am scris aici.

PROIECTE ȘI EVENIMENTE DESFĂȘURATE SUB EGIDA ANULUI EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL:

În anul 2018, firmaZaga Brand și Institutul Național al Patrimoniului și-au propus să șteargă decalajul de comunicare dintre generații prin repovestirea mesajului cultural într-un limbaj prietenos pentru vârsta digitală.

Campania de viralizare a patrimoniului cultural #croniicaridigitali, ce a câștigat Best Digital PR la IAB MIXX Awards 2018, a început în București, în data de 17 iulie 2018 și a vizat case, edificii emblematice ale orașului București, construcții ce nu sunt accesibile publicului larg.Alături de echipe formate din experți, jurnaliști,arhitecți, instagrammerii au ascultat poveștile lor..

Pornind de la Casa de târgoveț ce aparține de Institul Național al Patrimoniului

s-a străbătut Dealul Mitropoliei, Centrul Vechi (nucleul vechiului oraș), s-au dat explicații pentru monumentele, edificiile ori bisericile de pe drum

Biserica Stavropoleos

 

Detaliu parapet – Banca Crissovelloni

 

Pasajul Macca – Villacrosse

1894 – 1900 Fostul Palat al Poștelor, azi Muzeul Național de Istorie al României, amplasat pe fostul Han Constantin Vodă, arhitect Alexandru Săvulescu

După ce s-a pășit pragul clădirii CEC-ului, pentru prima dată deschis, pentru acest eveniment

s-a ajuns pe Calea Victoriei, fostul Pod al Moșoaiei, la  Casa Monteoru

În șase Heritage Trips, s-au explorat 50 de obiective de patrimoniu național cultural al României(Moldova, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Sulina, Maramureș), unde s-au vizitat mănăstiri, conace, castele, închisori comuniste, mori de apă vechi, mine de cărbuni, situri arheologice..

Evenimentul de închidere a avut loc în data de 25 noiembrie 2018. Punctul de întâlnire Fundația Ion Ghica

S-au vizitat:

 Aula Academiei Române

Casa doctorului George Severeanu ce aparține Muzeului Municipiului București

Am intrat peste drum…

(mai multe imagini exterioare, aici)

Casa  Elena și Petre Macca, astăzi Intitutul de arheologie Vasile Pârvan

Și ne-am întors la Casa Ghica – Grădișteanu, unde am asistat la un Heritage Party.

 Dacă Forumul s-a axat pe componenta transversală, prin discuțiile libere despre patrimoniu, această campanie, precum și alte evenimente ce s-au desfășurat sub egida Anului, s-au axat pe componenta verticală: de jos în sus. Cele mai bune fotografii ale instagrammerilor vor participa într-o expoziție, în anul 2019, la Bruxelles.

  • PRIN PARCURILE PUBLICE. DESPRE PATRIMONIUL CULTURAL AL ROMÂNIEI MODERNE (#parcuri360)

Proiectul a adus laolaltă o echipă pluridisciplinară de specialiști care a desfășurat studii biobliografice și de arhivă, au organizat tururi ghidate, a instruit iubitorii de patrimoniu cu privire la specificul și la valoarea obiectivelor analizate.

La Muzeul Palatului Cotroceni, în data de 15 noiembrie 2018, am fost invitați la o plimbare imaginară prin parcurile publice din sudul României. Cu acest prilej s-a lansat volumul coordonat de Alex Mexi, ”Prin parcuri publice din sudul României”și expoziția omonimă ce a marcat finalul proiectului multidisciplinar prin care s-a încercat să se informeze toate categoriile de public cu privire la valorile culturale și ecologice ale acestora contribuindu-se astfel la sensibilizarea factorilor decizionali și la responsabilizarea comunității.

  • CATALOG BUCUREȘTI

Cunoscuți pentru tururile ghidate ”Cu bastonul prin Bucureștivorbind despre perioada interbelică

 sau conceptul de grădină,

„Noptea de Sânziene” ce se desfășoară anual în grădina Liceului Central de Fete, A.R.C.E.N. a lansat, în curtea Institutului Francez (Bdul Dacia, nr. 77), platforma CATALOGBUCURESTI.INFO și cinci “caiete de bune practici constructive” pentru zonele construite protejate Mântuleasa (https://goo.gl/MTG7w9), Negustori (https://goo.gl/nu56zM), Călărași (https://goo.gl/icDEaC), Moșilor și Caimatei ( https://goo.gl/pCfoL4).

Proiectul s-a desfășurat în anul 2018 sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. CATALOGBUCURESTI.INFO a fost demarat în anul 2017 și va continua până în anul 2020 prin acțiuni de colectare a datelor specifice pentru toate imobilele aflate în cele 98 de zone istorice ale Bucureștiului, cu ajutorul unor echipe de voluntari, arhitecți, urbaniști și ingineri.

#catalogbucurești aduce toate informațiile necesare despre imobilele din zonele construite protejate ale capitalei într-un singur loc, pe o platformă interactivă pe care oricine, de la autorități la locuitori, să o poată folosi pentru documentarea și justificarea intervențiilor arhitecturale și urbanistice, cât și pentru îmbunătățirea legislației cu privire la patrimoniu.

Pe baza acestor date, specialiști recunoscuți în domeniul restaurării, arhitecți și istorici vor publica ghiduri de restaurare și conservare pentru fiecare zonă în parte și vor promova bunele practici în comunitate prin întâlniri și dezbateri axate pe soluții.

Copertă: Mascheron – prin Bucurescii ce se duc

Surse foto: paginile facebook ale evenimentelor, precum și din colecția proprie

Share.

About Author

Avatar photo

Născut în 1969, cu un master specializarea construcții civile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București absolvit în 1998. Pasionat de București, fotografie, literatură. Rubrica se vrea a fi o invitație virtuală/vizuală prin Bucureștiul de altădată.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura