Iniţiatorul Emineschool Bucharest Film Festival, un cristian (pseudonim pentru Cristian Cosma), este multe, dar nu şi un tip comod, care să se scurgă cu gloata. Pe unde apucă, îşi spune părerea. Direct, franc, fără calcule. Aşa e şi aici, vorbind despre festivalul care a avut ediţia pilot între 6 şi 8 aprilie, la Cinemateca Union, şi care îşi doreşte să aşeze la aceeaşi masă filmul şi literatura. 

Cristian, înainte de a discuta despre ce s-a întâmplat în timpul festivalului, te rog să-mi spui cum a fost gândit Emineschool. Ce s-a dorit de la el?

Trăim într-o etapă în care festivalurile dau tonul. S-a dorit o formă de normalitate. Idee plus validare practică. O îmbinare necesară între două industrii culturale care se pot ajuta reciproc într-un sistem deja parazitat de veleități artistice închipuite.

11101398_806096722820664_7328153767750777677_n

Cum aţi făcut rost de filme şi cam care au fost costurile organizării?

Bugetul a fost zero, dar asta n-a însemnat că n-ar mai fi costat nimic. Site-ul, afișele, câteva cheltuieli neprevăzute. Pentru filme ne-am asigurat că producătorii și regizorii sunt de acord. Unde interveneau cheltuieli, ne reorientam.

 

Am venit cu entuziasm, în măsura timpului disponibil, la evenimentele din cele trei zile de festival. Totuşi, asistenţa, de cele mai multe ori, nu mi s-a părut numeroasă. De vreo două ori, în sala de jos, am stat singur. Sigur, am avut parte şi de extrema cealaltă, când la sesiunea de book trailere sala a fost plină de copii, datorită programului Şcoala Altfel. Cum ai văzut festivalul din acest punct de vedere? A fost o audienţă bună pentru o ediţia pilot?

Dacă e să mă iau după cifrele exacte… 550 de oameni în 3 zile. Cam puțin, după așteptările mele, mai ales că n-am prea văzut scriitori, dar asta e altă discuție. Apoi, am legat de Școala Altfel pentru că e normal să fie într-un cadru în care și elevii să poată opta. PR-ul a funcționat, reacția bloggerilor și-a presei a fost bună.

 

Eşti implicat în multe proiecte culturale, de mulţi ani, şi din ce am văzut nu neglijezi deloc nici partea de social media. Cum interpretezi faptul că, pe facebook, evenimentul dedicat festivalului înregistrase vreo 180 de persoane la capitolul prezenţă, iar în sală, de cele mai multe ori, s-a strâns o mână de oameni?

Nu pun preț pe like-uri și mai ales pe confirmările de pe facebook, m-am convins de asta de multișor. Cred că orice persoană cu aspirații literare care era în București merita să-ncerce să treacă pe la Union. Dar nu pot spune de ce anumite persoane n-au venit. Din principiu sau din calcul. Cine știe? Am văzut oameni care-au bătut 500 de km ca să ajungă la un film despre scriitori, dar știu și persoane comode și cârcotașe care-au stat pe facebook, doar-doar o ieși ceva prost, ca să mai comenteze. Asta e lumea literară, pe mine nu mă mai impresionează mofturile și aerele. Au venit câți au venit, mulți-puțini asta vom analiza, dar nici nu contează numărul cât principiul. Ideea funcționează, documentare există și se vor face, fundația trebuie pusă sănătos, fără amestec valoric și principii de gașcă. Aici e greu să mulțumești pe multă lume, mai ales când nu se dau pișcoturi și trebuie să plătești bilet de intrare. Glumesc. Starea industriei literare e undeva sub limita suportabilului. Și nu neapărat din indiferența publicului cât din lipsa de solidaritate a celor care se cred actori. Dar n-o să fiu catastrofic. Va fi din ce în ce mai bine, am spus deja că e mai normal să-ncepi cu sala goală și să sfârșești cu ea plină decât invers. Cam așa e și-n lumea literară. Dar aici oricum nu e vorba numai de literatură. Așa că trebuie să trecem peste zona de public literar, oricum cam același și foarte greu de urnit fără avantaje concrete.

 

Am avut plăcerea de a-i cunoaşte mai bine, şi datorită intervenţiilor „live”, pe Vasile Mureşan Murivale şi pe Nora Iuga. Personal, măcar din acest unghi, festivalul a fost o experienţă foarte frumoasă. Însă sunt foarte curios să-mi povesteşti feedbackul artiştilor. Cum au văzut ei iniţiativa şi cum i-ai simţit după ce au fost la festival?

Cred că s-au simțit foarte bine. Rămâne să-ți și confirme. Murivale și Nora au fost sarea și piperul ediției pilot.

 

Ce a fost foarte bun, din punctul tău de vedere, la acest festival? Ce a mers bine şi trebuie păstrat?

Faptul că ne-am mobilizat să urnim căruța și că nu ne-am împiedicat de etichete (nu facem parteneriat cu x pentru că poartă pantofi cu un număr prea mare sau nu-l invităm pe y pentru că s-a certat cu amicul nostru de palier). Apoi reacția regizorilor și-a producătorilor, interesul arătat de mai mulți profesori și reacția elevilor. Trebuie păstrată formula și întărită echipa. Am avut voluntari de la Litere, am avut un ajutor decisiv din partea Cinematecii, am avut parteneri media care-au venit, au cerut acreditări. Da, au fost și proiecții cu 5 spectatori, au fost și săli aproape pline. Frecventând festivaluri de film, știu că se-ntâmplă asta. Să ai proiecții cu 10 plătitori și seară de gală cu bilete epuizate. E-n logica evenimentului, mai ales la proiecții care se repetă.

11051854_806099156153754_1507336386177557422_n

Într-o zi cu public numeros.

Ce se întâmplă mai departe cu Emineschool?

Încerc să nu omit ceva, așa c-o s-o iau pe puncte:

  1. impulsionarea realizării de documentare cu și despre scriitorii români;
    2. lucrul cu profesioniștii (nu filmări pentru bani pe la evenimente și pretenții de baze de date pe genunchi, cu orice amestec valoric);
    3. statutul independent indiferent de greutăți (evitarea banului public, sfintei diurne și decontului magic, detașarea de pleșcăreală și pișcotăreală, saugenul de sponsori generoși care dau banul pentru a căpăta prin intermediul asistenților/locotenenților/principialilor plătiți de ei cine știe ce loc prin literatură și film);
    4. neincluderea instituțiilor statului în context (fără primari care să taie panglici tricolore, politicieni iubitori de frumos, care să pozeze cu familia, sobor de preoți care să sfințească bucatele și invitații, agitatori manageriali cu de toate pentru toți, dar nepricepuți decât la consum propriu);
    5. prezențe internaționale consistente și semnificative;
    6. prezența publicului tânăr fără condiționări, impuneri, norme și directive;
    7. desfășurarea festivalului într-o perioadă în care să nu se intre peste elevi în ore (indiferent de natura evenimentului, școala e școală și nu trebuie aservită interesului de moment);
    8. bilet de intrare, pentru conștientizarea consumului cultural real;
    9. prezentarea fără discriminări/rezerve a celor mai semnificative momente ale literaturii române (fie în zona document, fie în cea documentar sau de promo – pe scurt, fără restricții sau aberații de genul e prieten cu nu știu cine, deci nu e cu noi);
    10. ediții competiționale;
    11. parteneri credibili și colaborări fără partizanate/fanatisme/limitări de toată jena;
    12. componentă activă și-ntre ediții

Cam asta va fi. Curând.

un cristian (pseudonimul lui Cristian Cosma, n. 1977, Buzău) este editor la Casa de pariuri literare, redactor la Observator cultural și consilier de proiecte la Uniunea Scriitorilor din România. Mai multe despre el, aici: http://www.cdpl.ro/un-cristian.html

Credit foto: Tudor Bogdan Alexandru

Share.

About Author

Absolvent de Jurnalistică ("Lucian Blaga", Sibiu) şi de academie militară (tot Sibiu), scriu de câţiva ani despre cărţi pe diverse bloguri - acum mă mai găsiţi la constantinpistea.ro - şi, recent, prin reviste (Accente şi Timpul).

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura