Amatorii de jurnale de călătorie vor îndrăgi cartea lui Paul Theroux, continuarea bestsellerului Bazarul pe roţi, un clasic al literaturii de călătorie. Trenul-fantomă către Răsărit a apărut în colecţia Hexagon. Cartea de călătorie a Editurii Polirom (şi în ediţie digitală), în traducerea şi cu notele Corneliei Marinescu, iar BookHUB vă prezintă un fragment în avanpremieră.

DESPRE CARTE

 

În septembrie 1973, Paul Theroux părăsea gara londoneză Victoria pentru a porni într-o călătorie cu trenul de-a lungul Europei şi Asiei, pînă în Japonia şi înapoi. După 33 de ani Theroux repetă această aventură, observînd cum s-au schimbat între timp atît zonele pe care le străbate din nou cu trenul, cît şi el însuşi. Trenul-fantomă către Răsărit descrie noua călătorie, printr-o Europă de Est încă buimăcită de comunism, prin tensionata, dar înfloritoarea Turcie, prin Caucaz, unde Georgia pare să meargă înapoi spre feudalism, în timp ce Azerbaidjanul se desfată în capitalismul alimentat de petrol. În timpul voiajului, Paul Theroux are ocazia să discute cu incisivul laureat al Premiului Nobel Orhan Pamuk şi să se plimbe prin Tokyo cu Haruki Murakami, dar şi să străbată singur străzile oraşelor vizitate sau să bea cot la cot cu oameni obişnuiţi în expresul transsiberian.

„Theroux călătoreşte, observă şi ne spune ce vede şi ce simte. Puţini fac asta mai bine decît el.” (The Times Literary Supplement)

Din cuprins:

Feribotul spre Beşiktaş • Trenul de noapte spre Baku. Transcaucazianul • Expresul Shan-e-Punjab spre Delhi • Trenul de noapte spre Bangalore. Expresul Udyan • Trenul-fantomă spre Mandalay • Trenul de noapte spre Singapore. Expresul Lankawi • Cu vasul Sontepheap spre Phnom Penh • Expresul Mekong • Trenul de zi spre Hanoi • Trenul de noapte spre Hokkaido. Superexpresul Hayate • Trenul de noapte spre Kyoto. Twilight Express • Expresul transsiberian • Trenul de noapte spre Berlin şi mai departe

 

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

 

Celălalt Orient Express

 

Amintindu‑mi de conductorul care îmi făcuse cu ochiul, am pornit în căutarea vagonului‑restaurant, traversând coridoarele întunecate ale trenului care se legăna, cloncănind ca o nicovală în noapte.

Iar când l‑am găsit, mi‑am zis: exact în etapa din viaţa mea în care ajunsesem să cred că toate călătoriile însemnau o experienţă ternă şi omogenă, cu mâncare de plastic, vagoane interşanjabile şi chelneri cu şepci de fast‑food, am dat peste vagonul‑restaurant din trenul EuroNight spre România, unde am găsit trei conductori beţi şi un bărbat (care s‑a dovedit a fi bucătarul) îmbrăcat cu un pulover unsuros, cu un bandaj jerpelit şi pe jumătate desfăcut la una din mâini. În lumina săracă, jucau table, beau bere şi fumau. Nimeni nu mânca, iar când bucătarul îşi sufla nasul, mizerabil, părea că foloseşte o cârpă cu care tocmai ştersese o jojă.

Nici colacii de cablu şi cutiile cu neoane stivuite pe mese nu fuseseră luate de acolo sau aranjate. Stăteau îngrămădite, lângă sticlele cu sos îngălat.

Văzând mizeria şi dezordinea aceea, m‑am entuziasmat. E uşor să prezinţi o naţiune într‑o lumină favorabilă privind‑o din aeroport, dar, în trenul acesta care traversa provinciile unei ţări greu încercate, simţeam că văd lucrurile aşa cum sunt, un loc surprins cu izmenele în vine. Nu m‑am simţit ofensat. Eram recunoscător că nu se dădea nimeni peste cap pentru mine, că nu eram primit cu un covor roşu.

Bucătarul nici măcar nu şi‑a ridicat privirea de la tablele lui când a zis:

— Mănâncă!

Un altul, cel care îmi făcuse cu ochiul, a spus:

— Stai jos! Stai jos! Vrei pui?

— Nu.

— Doar pui. Stai jos!

A împins nişte colaci de cablu la celălalt capăt al uneia dintre mese – se pare că eram singurul client – şi pe urmă s‑au stins luminile. Când s‑au aprins din nou, dinaintea mea era aşezat un castron cu coji de pâine, ceea ce mi s‑a părut mare şmecherie.

Salade?

— Nu.

Mi s‑a adus un castron cu murături. Cine ar fi putut să născocească aşa ceva? m‑am întrebat. Simplul fapt de a trăi aici însemna să iei contact cu satira.

Deşi ameţit, conductorul a fost totuşi în stare să rostească următoarele cuvinte:

— Tu încuiat cuşetă?

— Cum s‑o fi încuiat? Nu am cheie.

Fără un cuvânt, dintr‑un fel de reflex de panică de beţiv, a ieşit în fugă din vagonul‑restaurant. L‑am urmat şi, când a ajuns în compartimentul meu, mi‑a făcut semn să‑mi verific bagajele. Gesticulând, mi‑a dat de înţeles că în tren erau hoţi şi că trebuie să fiu foarte atent (clătinând din deget şi apoi atingându‑şi nasul pe o parte).

Luminile s‑au stins înainte să ajungem înapoi la vagonul‑restaurant, dar s‑au aprins iar, la timp ca să‑l văd pe bărbatul cu pulover jegos (iar acum înţelegeam de ce e slinos) stând lângă o tigaie, cu un satâr în mână, împroşcând cu scântei şi stropi. Nu‑şi putea scoate ţigara din gură, pentru că ţinea tigaia cu o mână şi cu cealaltă trosnea o bucată de carne. Ochelarii mânjiţi îi alunecau în jos pe nas; i‑a împins la loc cu o mişcare abilă a satârului zoit.

A răcnit ceva la ceilalţi şi unul din ei mi‑a transmis mai departe mesajul:

Gratin?

— Bine.

Apoi jucătorii de table au început să se tachineze între ei.

Când mi s‑a pus dinainte farfuria, m‑am minunat de bărbatul care mă servea: ochelarii lui lipicioşi, ţigara din care pica scrumul, puloverul murdar şi mâna bandajată. Cartofii prăjiţi erau acoperiţi cu brânză. Am început să ciugulesc, recunoscător pentru sentimentul liniştitor că în acest colţ de lume nimic nu s‑a schimbat de zeci de ani. Iar cu următoarea ocazie când am auzit pe cineva lăudând economia Ungariei sau vorbind cu optimism despre iminenta intrare a României în Uniunea Europeană, m‑am gândit la revelaţia pe care mi‑o oferise mâncarea aceasta dezgustătoare.

În vreme ce restul lumii era axată pe inovaţie şi modernizare, aşteptând ca salvarea să vină pe internet, aici lucrurile erau cam aşa cum fuseseră întotdeauna. Fiindcă tot a venit vorba despre încremenirea în timp, Ungaria era pe cale să aleagă iar un guvern socialist. Asta îmi făcea plăcere, nu ştiu din ce motiv, poate din pura perversitate de a descoperi că logica absurdului este încă vie în lume. Îmi aminteam de timpul petrecut în Vanuatu, în vestul Pacificului. Într‑o zi ploioasă, am văzut pe insula Tanna nişte oameni aşezaţi pe vine, goi puşcă – nu purtau decât nişte teci pentru penis –, ce refuzau să‑i asculte pe misionarii veniţi de peste ocean să‑i convertească. Creştinii ultrazeloşi bătuseră atunci 30 de kilometri pe un drum înnoroit, ca să transmită învăţăturile biblice. Oamenii din Tanna i‑au alungat, zicând că au şi ei zeii lor, mulţumesc frumos.

Jerpeleala încăpăţânată este foarte atrăgătoare şi linia aceasta şubredă de cale ferată nu se schimbase deloc în 33 de ani. Graniţa ungară a fost şi ea la fel de burlescă, ofiţerii de la vamă şi imigrări au tropăit prin vagoane cu ghetele ude şi uniforme care nu erau măsura lor. Graniţa românească de la Curtici a fost şi mai sinistră, un fel de act al doilea al aceleiaşi farse: nişte brute imense, vreo 12 la număr, cu feţe lătăreţe, fireturi aurii şi căciuli cu clapete, au mişunat prin tren, cerând paşapoartele la control şi deschizând bagajele.

Unul dintre ofiţerii vamali mi‑a scotocit prin cărţi, cele de Simenon şi alte câteva, şi a ales romanul lui Nabokov, Invitaţie la eşafod. S‑a uitat chiorâş la carte. Oare să fi ghicit că în romanul ăsta e vorba despre injustiţia unui stat poliţienesc coşmaresc?

— Unde merge?

— Istanbul.

— Ce să faci? Tu turismus?

— Eu turismus.

Răsfoindu‑mi paşaportul, a arătat cu degetul vizele.

— Azerbaidjan! Uzbekistan! Pakistan! India!

— Turismus.

Şi‑a fluturat degetele către mine.

— Heroină? Cocaină?

Am râs, am încercat să mă abţin, iar am izbucnit în râs şi cred că râsul meu prostesc l‑a convins că sunt nevinovat. A venit şi tovarăşul lui şi amândoi mi‑au scotocit prin geantă. Eu am stat mai la o parte şi, când au terminat, mi‑au urat bun venit în România.

Felul în care mi‑au cotrobăit prin bagaje nu a fost mai rău decât ce face TSA pe orice aeroport american. De fapt, a fost mult mai simplu şi mai puţin invaziv.

Chiar în spatele acestor funcţionari vamali stătea o femeie atrăgătoare, îmbrăcată cu o haină de piele lungă până la glezne şi cizme înalte, lucioase, un alt personaj din trecut, o introducere potrivită în atmosfera Transilvaniei, către care ne îndreptam, asemănătoare unui personaj din romanul lui Nabokov, a cărui acţiune ar fi putut să se desfăşoare într‑un loc precum Bucureştiul.

DESPRE AUTOR

Paul Edward Theroux s‑a născut pe 10 aprilie 1941 în Medford, Massachusetts. Este autorul a numeroase cărţi de călătorie şi romane. Şi‑a terminat studiile la University of Massachusetts, iar la Syracuse University s‑a pregătit pentru a deveni membru al Peace Corps. A predat limba engleză în Malawi, unde a fost implicat într‑o lovitură de stat eşuată şi a trebuit să părăsească Peace Corps. S‑a întors în Africa pentru a preda la Universitatea Makerere din Kampala, Uganda. Aici l‑a întîlnit pe V.S. Naipaul (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2001), care i‑a devenit mentor. A mai predat la Universitatea din Singapore, unde s‑a hotărît să devină scriitor profesionist. Este membru al Royal Society of Literature şi Royal Geographic Society din Marea Britanie. A scris articole pentru Christian Science Monitor, Esquire şi Atlantic Monthly şi cîteva romane de succes, cîş­tigînd numeroase premii. Dintre volumele publicate, menţionăm: The Old Patagonian Express (1979), The Kingdom by the Sea (1983), Sailing Through China (1983), The Imperial Way: By Rail from Peshawar to Chittagong (1985), Riding the Iron Rooster (1988), To the Ends of the Earth (1990), The Happy Isles of Oceania (1992), The Pillars of Hercules (1995), Sir Vidia’s Shadow (1998), Fresh Air Fiend (2000), Dark Star Safari (2002), The Tao of Travel (2011), The Last Train to Zona Verde (2013). În prezent locuieşte, împreună cu soţia sa Sheila, în Hawaii şi Cape Cod. La Editura Polirom a mai apărut Bazarul pe roţi. Cu trenul prin Asia (2015).

 Sursa foto: lyceumagency.com (foto credit: William Furniss)
Share.

About Author

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura