„Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari

Nu de mult, pe bookhub.ro Doru Căstăian scria despre ediția în limba engleză, îndemnându-ne să o citim și să o așezăm pe raftul cu lecturi esențiale, lecturi la care ne tot întoarcem.

Iată că Editura Polirom a făcut posibilă și parcurgerea acestui volum în limba română, traducerea fiind realizată de Adrian Șerban. Despre cealaltă cartea a sa, o cercetare fundamentală și aceasta, a scris Victoria Diaconescu aici. După cum vedeți, colegii mei reușesc să vă provoace și, în acelaşi timp, să vă dea impulsul necesar lecturării acestor studii esențiale pentru formarea oricărui intelectual. Indiferent de domeniul de cercetare și care ne sunt direcțiile de dezvoltare personală, cu certitudine ar trebui să fim interesați și de evoluția noastră ca specie, de originile noastre și de parcursul evolutiv al omenirii. Ne-am explica în acest fel multe dintre eșecuri/derapaje, dar și multe dintre salturile evolutive care au avut loc de-a lungul miilor de ani de evoluție continuă.

O să revenim cu o cronică pentru ediția în limba română a acestei cărți, dar până atunci vă îndemnăm să o căutați în librării.

«După Revoluția Agricolă, societățile umane au devenit din ce în ce mai mari și mai complexe, în timp ce constructele imaginate care susțineau ordinea socială au devenit de asemenea mai elaborate. Miturile și ficțiunile îi obișnuiau pe oameni, aproape din clipa în care se nășteau, să gândească în anumite feluri, să se comporte în concordanță cu anumite standarde, să vrea anumie lucruri și să respecte anumite reguli. Ele au creat astfel instincte artificiale care le-au permis milioanelor de străini să coopereze eficient. Această rețea de instincte artificiale se numește „cultură”.

În prima jumătate a secolului XX, specialiștii ne învățau că fiecare cultură e completă și armonioasă și că posedă o esență neschimbătoare care o definește o dată pentru totdeauna. Fiecare grup are propria viziune despre lume și despre propriul sistem de aranjamente sociale, juridice și politice, care funcționează cu aceeași constanță cu care se învârt planetele în jurul soarelui. Conform acestei concepții, culturile lăsate în voia lor nu se schimăb. Ele pur și simplu continuă să meargă în același ritm și în aceeași direcție. Doar o forță aplicată din afară poate să le schimbe. Antropologii, istoricii și politicienii se refereau astfel la „cultura samoeză” sau la „cultura tasmaniană” ca și cum aceleași credințe, norme și valori îi caracterizau pe samoezi și tasmanieni din timpuri imemoriale.

Astăzi, majoritatea specialiștilor au ajuns la concluzia că teza opusă e adevărată. Fiecare cultură are credințele, normele și valorile ei tipice, însă acestea sunt într-un flux constant. Cultura se poate transforma ca reacție la schimbările din mediul ei sau prin interacțiune cu culturile învecinate. Însă culturile se transformă și datorită propriilor dinamici interne. Nici măcar o cultuăr complet izolată, care există într-un mediu stabil din punct de vedere ecologic, nu poate evita schimbarea. Spre deosebire de legile fizicii, care sunt lipsite de contradicții, orice ordine creată de oameni e plină de contradicții interne. Culturile încearcă în mod constant să reconcilieze aceste contradicții, iar acest proces alimentează schimbarea.!»

«Fiecare punct din istorie este o răscruce. Un singur drum umblat duce din trecut în prezent, dar miriade de căi se bifurcă în viitor. Unele din aceste căi sunt mai largi, mai line și mai bine marcate, și ca atare e mai probabil să fie urmate, însă uneori istoria – au oamenii care fac istoria – ia întorsături neașteptate.

La începutul secolului al IV-lea d.Hr., Imperiul Roman avea în față un larg orizont de posibilități religioase. Ar fi putut rămâne atașat de politeismul lui tradițional și pestriț. Însă împăratul lui, Constantin, privind înapoi la un secol de război civil, pare să se fi gândit că o singură religie cu o doctrină clară putea să ajute la unificarea imperiului său divers din punct de vedere etnic. Ar fi putut să aleagă dintr-un număr de culte contemporane pe oricare să fie religia lui națională – maniheismul, mitraismul, cultele lui Isis sau Cybele, zoroastrismul, iudaismul și chiar budismul erau toate opțiuni disponibile. De ce a optat pentru Iisus? Era ceva ce teologia creștină care îl atrăgea în mod personal sau poate exista un aspect al credinței care îl făcea să considere că ea ar fi mai ușor de folosit pentru scopurile sale? A avut o experiență religioasă sau i-a sugerat vreunul dintre sfătuitorii lui că creștinii câștigau rapid adepți și că ar fi fost cel mai bine să se alăture curentului dominant? Istoricii pot specula, dar nu pot oferi un răspuns definitiv. Ei pot descrie cum s-a impus creștinismul în Imperiul Roman, dar nu pot explica de ce a fost realizată această posibilitate determinată.

Care este diferența dintre a descrie „cum” și a explica „de ce”? A descrie „cum” înseamnă a reconstrui seria de evenimente specifice care a dus de la un punct la altul. A explica „de ce” înseamnă a găsi conexiuni cauzale care dau seama de realizarea acestei serii particulare de evenimente cu excluderea tuturor celorlalte.

Unii cercetători oferă într-adevăr explicații deterministe ale unor evenimente precum ascensiunea creștinismului. Ei încearcă să reducă istoria umană la acțiunile unor forțe biologice, ecologice sau economice. Susțin că a existat ceva în legătură cu geografia, trăsăturile genetice sau economia Mediteranei romane care a făcut inevitabilă ascensiunea unei religii monoteiste. Totuși, majoritatea istoricilor tind să fie sceptici în ceea ce privește astfel de teorii deterministe. Aceasta e una dintre mărcile distinctive ale istoriei ca disciplină academică – cu cât cunoști mai bine o anumită perioadă istorică, cu atât este mai greu să explici de ce lucrurile s-au petrecut într-un fel și nu în altul. Cei care au doar o cunoaștere superficială a unei anumite perioade tind să se concentreze exclusiv pe posibilitatea care a fost în cele din urmă realizată. Ei vin cu o poveste ad-hoc pentru a explica retrospectiv de ce acel rezultat era inevitabil. Cei care sunt mai bine informați despre perioada respectivă sunt mult mai conștienți de căile care nu au fost urmate.»