O montare rafinată, extrem de ingenioasă, cum este cea a regizorului Vlad Cristache, ne permite să vedem în povestea Romanţioşilor un elogiu adus sensibilităţii, visării cu ochii deschişi şi rătăcirii, la ceas de rugăciune, printr-o grădină plină de levănţică. Urcați pe un zid (care nu este un zid, este o aglomerare de fotolii îmbrăcate în pluş roşu), doi tineri încearcă să-şi păstreze echilibrul, ca şi cum ar merge pe sârmă, suspendaţi deasupra unui gol. Simbolic, zidul reprezintă acea distanţă necesară, care lasă loc seducţiei, tainei, dorului. Cei doi tineri, Sylvette şi Parcinet, îşi declară, înflăcăraţi, iubirea, crezând că îşi hotărăsc singuri destinul. Sunt decişi să aibă o viaţă plină de aventură, ca în romane sau ca în povestea seducătoare a lui Romeo şi a Julietei.
Decorul este spectaculos, plin de culoare şi de forme, gândit atent, în aşa fel încât să permită sugestia unui spectacol care se construieşte în faţa spectatorilor. La balcon, apar un fel de manechine veneţiene îmbrăcate în ţinută de gală. Când spaţiul scenei se dovedeşte insuficient, actorii se mută în sală, obligând spectatorii să-i urmărească, cu mişcări de la stânga, la dreapta, cum se întâmplă la o partidă de tenis – şi tenis (sau badminton) se joacă şi peste zidul transformat în fileu!
La intrarea în sală, eşti avertizat de Straforel, un maestru de ceremonii, că se mai lucrează puţin la montarea schelelor, actorii îşi repetă încă rolurile, actriţa care o interpretează pe Sylvette (minunata Blanca Dobra) n-a lăsat încă, în culise, jacheta de blugi. Ai ocazia să vezi cum actorii intră în rol şi cum îmbracă haina personajului pe care-l vor interpreta. Iar Straforel (Tavi Costin, cu un joc excepţional) te asigură, când în şoaptă, complice şi seducător, când în gura mare, cocoţat pe o scară, în sală, că şi tu, ca spectator, porţi o vestimentaţie minunată, iar părul ţi s-a aşezat splendid – Ce frumos v-aţi îmbrăcat! Ce frumos! Ce frumos!. De mai multe ori, în piesă, se aud referiri la arta scenică, semn că miza tematică nu e doar iubirea romanţioasă, există şi un alt nivel, metatextual, accesat prin elemente care fac trimitere la estetica teatrului – Vă place teatrul?; Iubirea e un teatru; Teatrul este despre comunicare între parteneriii de scenă; Muzica, luminile!, Emil, cortina!
“Iubirii de azi îi lipseşte orice transcendenţă şi orice transgresare”, este de părere Ortega Y Gasset (Studii despre iubire, Editura Humanitas, 1995), imposibilul a devenit posibil, interdicţiile cad uşor. Poate că tocmai de aceea montarea unei piese clasice, cu intrigă sentimentală, ni se pare interesantă atunci când atinge, prin mesaj şi viziune, o zonă metafizică. Grădina cu levănţică este grădina raiului, locul unde trăirile sunt autentice, frica e mare, la fel şi candoarea. Cadrele se decupează luminos, cu tăieturi simetrice, ca într-o poveste cu final fericit – deasupra unei mese elegante, cu sfeşnice aurii şi tacâmuri strălucitoare, coboară, magnific, două candelabre Art Nouveau, creând sugestia unei lumi fastuoase, oricum plină de armonie, de frumuseţe pură.
Dintr-un asemenea spectacol, alegem ceea ce ni se pare convenabil, în funcţie de sensibilitatea şi de experienţa noastră culturală. Să te raportezi la iubire ca la un ideal dătăror de aripi (deci, de sentimentalism) şi de iluzii, poate părea demodat. Piesa este privită, din această perspectivă, ca o ironie la adresa celor naivi, care nu cunosc viaţa adevărată şi proiectează, prin cunoscutul mecanism al autosugestiei, perfecţiuni imaginare asupra celui iubit. Sylvette visează să se mărite cu un erou (Cidul!), iar dorinţa asta este atât de mare încât ea închide ochii, la propriu şi la figurat, în nemaipomenita scenă în care Parcinet se luptă, cu nişte pseudoinamici, pentru a o salva. Asta înseamnă să te îndrăgosteşti nu de o fiinţă, ci de iubirea însăşi – nu este ea, iubirea, marele păpuşar?!
Romanţioşii, piesa lui Edmond Rostand, urmăreşte o demitizare a ceea ce numim dragostea romantică, un concept asociat, de obicei, aşa cum procedează şi Ortega y Gasset, iubirii curteneşti, amour courtois. Ironia este îndreptată, în această piesă, împotriva a tot ceea ce a devenit clişeu, formă fără fond, în absenţa autenticităţii – (pseudo)răpirea fetei dragi şi fuga în lume cu un marchiz (neapărat într-o noapte furtunoasă!), scrisoarea de amor, cu retorica ei ridicolă, seducţia şi amăgirea, cearta dintre îndrăgostiţi, onoarea şi apărarea ei în duel, viaţa trăită ca în romane.
Dramaturg francez, Edmond Rostand (1868–1918) satirizează, în piesele sale, laşitatea, minciuna, metehnele cunoscute ale naturii umane. Dintre comediile sale, pe lângă Romanţioşii, sunt foarte cunoscute La Princesse lointaine (Prințesa îndepărtată), La Samaritaine (Samariteanul) şi, mai ales, Cyrano de Bergerac. Piesa Romanţioşii îngăduie, în acestă montare ingenioasă, o minunată aducere în actualitate, în primul rând prin adaptarea traducerii în aşa fel încât să înlesnească înţelegerea versurilor şi să creeze efecte comice. Petrişor Stan şi Mihai Dinvale joacă perfect rolul unor părinţi iubitori, care, punând la cale printr-o serie de farse căsătoria tinerilor, retrăiesc ei înşişi emoţiile tinereţii, bucurându-se de… romantism! Apoi, tinerii actori, Blanca Dobra şi Ştefan Mihai, sunt strălucitori, autentici, plini de energie, prezenţe vii, în costume luminoase.
Tot ce este interzis devine interesant – emoţie, vrajă, curiozitate şi, mai ales, romantism. O iubire în calea căreia se ridică un zid, la propriu, pare o aventură, deci este, pentru tinerii cu spirit de frondă şi capul în nori, iubirea ideală. În interpretarea actorilor de la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, piesa are ritm şi este, realmente, încântătoare, cu toate ancorele ei prinse de firescul lumii noastre, de acum şi de aici.
Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului de Teatru “Buzău iubeşte teatrul” (1-8 iunie 2019).
Romanțioșii de Edmond Rostand – Teatrul „Alexandru Davila” Pitești
Regia: Vlad Cristache
Traducere: Doru Mareș
Scenografie: Mădălina Niculae și Andreea Tecla
Asistent regie: Luana Hagiu
Distribuţie:
SYLVETTE – Blanca Doba
PARCINET – Ștefan Mihai
STRAFOREL – Tavi Costin
BERGAMIN – Petrișor Stan
PASQUINOT – Mihai Dinvale
BLAISE – Gogu Preda
ASISTENȚII LUI BLAISE: Andrei Nedelea, Valentin Dobriță, Vlad Sandu
