În dimineaţa zilei de 8 august 1870, proclamarea furtunoasă a republicii în Ploieşti, însoţită de ocuparea cîtorva instituţii ale urbei, se transformă cu iuţeală în chermeză: la răspîntii se desfundă poloboace de vin, iar în centrul oraşului lumea petrece în sfîrîit de grătare şi muzică de taraf. În după-amiaza aceleiaşi zile, un batalion adus cu trenul pune capăt republicii. Nu există victime, iar procesul celor care au instigat la tulburări se încheie cu achitarea inculpaţilor.

Republica este o reconstituire literară a evenimentelor pornind de la o varietate de surse, între care documente din perioada procesului, memoriile lui Al. Candiano-Popescu – principalul acuzat – şi mai ales o scurtă scriere satirică, Boborul, a lui Caragiale, pe atunci tînăr copist la judecătoria din Ploieşti. În această calitate, Iancu Caragiali asistă la investigaţiile care au urmat evenimentelor şi observă că toate părţile implicate deformează realitatea. Întîmplările din timpul republicii de la Ploieşti spun multe despre viaţa politică românească, despre români ca fiinţe politice. Iar faptul că tînărul Caragiale a fost de faţă la acele scene e de o mare importanţă pentru noi toţi, căci experienţa lui de atunci influenţează pînă azi felul în care românii privesc politica şi pe politicieni.

 

Bogdan Suceavă (n. 1969, Curtea de Argeş). Studii în matematică la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea Statului Michigan. Profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Membru al PEN Club West USA. Prima distincţie literară: Premiul I Nemira, în 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii. Autor al volumelor de proză Teama de amurg, Topaz, Bucureşti, 1990; Sub semnul Orionului, roman, Artprint, Bucureşti, 1992; Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, nuvele (Premiul CopyRo pentru proză), Dacia, Cluj‑Napoca, 2002, ed. a II‑a, LiterNet, 2003; Bunicul s‑a întors la franceză, istorii, T (Fundaţia Timpul), Iaşi, 2003, ed. a II‑a, LiterNet, 2008; Venea din timpul diez, roman, Polirom, Iaşi, 2004, 2010, 2014, ediţie maghiară, Noran, 2009, ediţie bulgară, Paradox, 2009, ediţie engleză, Northwestern University Press, 2011, ediţie franceză, Ginkgo ed., 2012, ediţie cehă, Paseka, 2014 (cartea lunii la iLiteratura.cz în mai 2014; traducătorul cărţii, Jiři Našinec, a primit premiul Joseph Jungmann pentru cea mai bună traducere în limba cehă din anul 2014); Miruna, o poveste, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, ed. a II‑a, 2008 (Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), ediţie engleză, Twisted Spoon Press, 2014, ediţie italiană, Atmosphere Libri, 2014, ediţie slovenă, Modrijan Press, 2016; Distanţe, demoni, aventuri, Tritonic, Bucureşti, 2007; Vincent nemuritorul, roman, Curtea Veche, Bucureşti, 2008; Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, Polirom, Iaşi, 2010 (Premiul I al Reţelei literare); Memorii din biblioteca ideală, Polirom, Iaşi, 2013; Să auzi forma unei tobe, nuvele, Millenium Press, Satu Mare, 2013; Scrisori de la Polul Est, Agol, Bucureşti, 2015. Eseul său A Medieval Mystery: Nicole Oresme’s Concept of Curvitas, scris împreună cu Isabel Marie Serrano şi publicat iniţial în Notices of the American Mathematical Society (2015), a fost inclus în volumul Best Writings on Mathematics 2016, Princeton University Press.

 

Fragment

CATINCA (sprijinindu‑se în mătură şi privindu‑l cu o căutătură aprigă): Ştiu c‑ai fost în Piaţa Unirii, că ai fost la prefectură, că ai fost la poliţie, că ai fost văzut acolo cu toţi beţivii şi zurbagiii. Tu şi republica? Ce ştii tu despre asta, mă?

IANCU (gest amplu cu braţele): Mama… Am luat parte la un lucru minunat, la o frăţietate atât de cuprinzătoare, e cel mai important lucru pe care l‑am făcut în viaţa mea…

CATINCA (se dă aproape de el): Ce‑ai făcut? Ai băut?

IANCU (trăgându‑se un pas înapoi): Am fost cu poporul.

CATINCA: Ba ai fost cu beţivul ăla de Stan Popescu, cu nenorocitul de popa Nae, care trage a puşcărie de ani buni. Vai şi‑amar, nimic n‑o să se aleagă de tine! Iar taică‑tău, că ştii ce bolnav e, se gândea că într‑o bună zi, dacă e ceva de capul tău, te vor face din copist grefier. Dar cum să ajungi tu mai departe decât eşti? Ce să te mai facă acum, după ce te‑a văzut tot oraşul ce poamă eşti?

IANCU (arătând cu degetul spre oraş, înspre locul unde se vede, înălţată deasupra copacilor, clopotniţa de la Sfânta Vineri): Nimic nu e mai sublim decât să fii una cu voinţa poporului, să te simţi una cu el.

CATINCA: Dacă acuma te‑a văzut toată lumea din Ploieşti chefuind cu toţi beţivii, cu toţi alungaţii, nu numai că nu mai ajungi grefier, ci, când îţi vor lua slujba de copist, cine‑ţi mai dă ţie o pâine, nefericitule?

IANCU: Mama, n‑ai nici o grijă! În republică se va ţine seama de meritele revoluţionare ale fiecăruia. În câteva zile România va fi republică şi eu voi rămâne subcomisar de poliţie. Vor fi douăzeci de noi poliţişti aici, în Ploieşti, şi eu sunt unul dintre ei.

CATINCA (ridică mătura şi‑i dă drumul cu toată greutatea asupra lui Iancu; tricornul sare cât colo): Na merite! Na poliţie!

IANCU: Stai aşa!

CATINCA: Na! Na! Îţi dau eu ţie poliţie! (Dă cu toată puterea, nu se joacă.)

IANCU (de‑acum dându‑se pe după puţul din curte, acolo unde mătura nu‑l poate ajunge): Mama, nu m‑ai priceput? De ce te comporţi ca reacţiunea?

CATINCA: Nefericitule! Te‑ai amestecat cu derbedeii, mă faci de râs în mahala, râd toate de mine! Cine a mai pomenit slujbaş de la Judecătorie să se ducă la revoluţie? Ţi‑ai pierdut minţile de tot? Vrei să grăbeşti sfârşitul lui taică‑tău? (Ia de pe jos pălăria pe care Iancu o pierduse în faza preliminară a conflictului.) Asta vrei, zevzecule?

IANCU: Mamă, dă‑mi‑o înapoi. E pălăria de subcomisar al poliţiei republicane.

CATINCA (dă drumul la mătură; întoarce pălăria pe dos): Aha!

IANCU: Mama! Nu!

CATINCA: Uite ce fac eu cu comisăreala ta! (Rupe panglica tricoloră de pe borurile pălăriei, trage de căptuşeală, apoi aruncă pălăria peste gard.)

IANCU (urmăreşte zborul pălăriei): N‑aş fi crezut că eşti aşa de conservatoare!

CATINCA: Ba tu eşti un zevzec! Un coate‑goale! O să ajungi să dormi sub poduri! Nici să te ţii de o amărâtă de slujbă nu eşti în stare! Dar nu te las eu, nu te las! Să nu‑mi zici mie Catinca dacă te las să te faci praf, aşa cum vrei tu. Eu n‑am revoluţionari în familie! Eu am oameni cinstiţi, hotărâţi pe muncă, nu pe zurbangeală!

IANCU: Dar facerea unei republici nu e muncă? Asta e o lucrare grea!

LUCA (târând picioarele tare greu, ţinându‑se de capul pieptului): Am ascultat toată hărmălaia asta. Ajunge. Gata. Putem discuta ca oamenii.

CATINCA: Ştii ce a făcut?

LUCA: Mi‑e limpede ce‑a făcut. Am auzit.

(Lenci se arată temătoare în uşă; ascultă cu un aer de pisică speriată discuţia.)

CATINCA: A băut cu derbedeii în parc. Cu Stan Popescu! Şi cică republică.

IANCU: Am fost cu mişcarea republicană din primele momente. Am văzut fiecare cucerire a poporului. Am fost numit subcomisar al poliţiei.

LUCA (aşezându‑se cu mare greutate pe o buturugă): Măi, băiatule, dar tu nu ştii că fiecare om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate?

CATINCA: Hai să‑ţi spun eu cum ţi se face cinstea praf. (Arată pe degetele de la mâna dreaptă, ca şi cum ar număra.) Te‑au văzut Aritina lui Ipingescu, Eufrosina lui Mardare, Frosa Georgescu, Tanţa din mahalaua Rudului, te‑a văzut tot Ploieştiu’. (Vorbind către Luca.) A fost la revoluţie? L‑a văzut toată lumea!

LUCA: Dar nu e totul pierdut. După ce‑l dau afară, să se facă actor. Nu zicea el asta acum ceva vreme? O să fie mâncat de nevoi toată viaţa. Asta vrei, musiu?

IANCU: Tată, în republică toată lumea va avea un loc de muncă. E nevoie de puterile fiecăruia. Fiecăruia după muncă, fiecăruia după nevoi!

LUCA: Nu va fi nici o republică.

CATINCA (ridicând mătura de jos): Nu vezi, mă, ce bolnav e tac‑tu?

LUCA: Republică? Tu te‑ai gândit bine la asta? Ieri vroiai actor, acum vrei comisar de poliţie? Ce te‑a schimbat aşa, peste noapte? Măi, ce te‑ai aprins!

IANCU: Sigur că m‑am gândit! Am simţit entuziasmul poporului.

LUCA: Hai să‑ţi explic eu de ce nu se poate.

IANCU: Ce să nu se poată?

LUCA: Să fie România republică.

IANCU: Dacă vrea poporul, se poate!

LUCA: Ascultă bine aici. (Se uită la el cu subînţeles.) Spune‑mi câte republici sunt în Europa acum.

(Un moment de linişte.)

IANCU (nu‑şi poate aminti nici una): Ce are asta a face cu noi?

 

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura