„Sapere aude” – „Îndrăznește să cunoști!” este una din sintagmele foarte des utilizate de profesorul Daniel David pe parcursul întregii cărți. Deloc întâmplător apelul repetat la acest (aproape) imperativ categoric al celui care cercetează; căci, cum altfel ar putea avea loc descoperirea, cunoașterea în cel mai pur sens al ei, dacă nu îndrăznind? Și Daniel David a îndrăznit!

Monografia cognitiv-experimentală este rodul unei munci de durată (aproximativ zece ani), muncă ce a însumat aplicarea a numeroase teste, prelucrarea datelor din punct de vedere statistic (și nu numai), raportarea datelor obținute la cele corespunzătoare altor state (SUA și încă alte nouă state, cu areal de răspândire în toată lumea) și interpretarea datelor obținute, astfel încât rezultatele să fie cât mai puțin viciate de eroare. Se impunea de mult timp apariția unui astfel de studiu, mai ales că celelalte științe umaniste și-au adus deja contribuțiile la conturarea unui profil corespunzător poporului român, mă refer, în special, la sociologie și antropologie, dar și la filosofia culturii (cu mențiunea că studiile din domeniile invocate nu sunt neapărat elaborate la nivelul întregului popor român, dar pot contribui la crearea unei specificități proprii acestuia). După cum se știe, psihologia ca știință este relativ nouă, prin raportare la celelalte științe, iar în România dezvoltarea ei a fost și mai mult viciată de regimul comunist, decenii întregi studiul academic al acesteia devenind imposibil din cauza potențialului pericol reprezentat de conținuturile acesteia, dar mai ales datorită faptului că psihologia nu se poate înregimenta politic/ideologic, oricât și-ar dori unii sau alții dintre oamenii politici.

M-a surprins plăcut valorificarea demersurilor anterioare în ceea ce privește încercările de a afla cum sunt românii ca popor; raportarea de bază se face la primul tratat existent încă din perioada interbelică, cel al lui Constantin Rădulescu-Motru, dar sunt integrate și rezultatele din studiile lui M. Ralea și Ion F. Buricescu, Mircea Vulcănescu (chiar nu mă așteptam să-l invoce pe Vulcănescu, din moment ce nici măcar filosofii nu-l mai invocă astăzi pe acesta, deși lucrarea lui, Dimensiunea românească a existenței, ar merita mult mai multă atenție). De asemenea, Daniel David studiază și cercetările/analizele psihologice directe asupra psihologiei românilor din toate marile centre universitare românești (Iași, București, Timișoara, Academia Română etc.).

„Concluziile monografiei de față se bazează pe analiza datelor, culese de noi (analize primare – 3 studii noi) sau de alți cercetători (analize secundare – majoritatea), din studii care au implicat în total peste 50.000 de participanți, cu vârsta între 18 luni și peste 90 de ani…”

Din punct de vedere metodologic, lucrarea este elaborată impecabil, se vede că Daniel David acordă o foarte mare atenție fundamentării cercetărilor, astfel încât monografia să poată fi luată ca reper științific atât de către cercetătorii românii, dar mai ales de către cei străini. El nu și-a propus un studiu util doar psihologilor, ci și celor care elaborează politici educaționale sau publice, finalitatea demersului științific devenind și practică, nu numai teoretică.

Cartea este împărțită în 5 mari capitole, la care se adaugă introducerea, concluziile, postfața, referințele bibliografice și indexul de autori; toate componentele sunt scrise cu grijă, fiecare afirmație argumentată, astfel încât dubiile cititorului să se diminueze până la dispariție. Pentru un profan poate părea obositoare toată această grijă pentru detalii, pentru construcțiile teoretice și elaborarea concluziilor, pentru lămurirea aspectelor privind eșantionarea sau calibrarea unor teste etc., detalii tehnice, care țin strict de metodologia și fundamentarea demersului științific în sine; de aceea, chiar și D. David scrie la începutul fiecărui capitol cui îi este adresat în special și cum poate fi citit (există doar subcapitole adresate publicului larg, dar asta nu înseamnă că nu se poate citi integral capitolul respectiv). Eu am citit tot volumul, chiar dacă anumite pasaje mi-au ridicat ceva dificultăți de interpretare, dar m-au ajutat foarte mult stilul și succesiunea logică a subcapitolelor. O să vă ajute foarte mult definițiile constructelor cu care se operează în construirea profilului, veți afla și câte ceva despre testele cu care s-a lucrat, dar și câte ceva despre limitele demersului științific și posibilele implicații ale acestuia.

Din punct de vedere personal, rezultatele cercetării profesorului nu mă surprind (în cea mai mare parte) și nu vreau să luați această afirmație ca pe o aroganță personală; dar, în ultimii ani, una din preocupările personale a fost să aflu și să înțeleg cât mai mult despre identitatea noastră ca popor și felul cum ne raportăm la ceilalți, iar teza mea de licență a fost centrată pe Mircea Vulcănescu și Dimensiunea românească a existenței. Dar unul din rezultatele surprinzătoare ale studiului (o recunoaște inclusiv D. David) este:

„…la acest nivel de analiză, nu am găsit diferențe majore între vechile provincii românești, nici în demersul empiric, nici în cel fenomenologico-hermeneutic, probabil ca urmare a educației/socializării comune și a globalizării în ultimii aproape 100 de ani.”

Studiul are trei mari coordonate: cum credem că suntem (ne autoconvingem) și de ce credem asta; cum cred alții că suntem și de ce cred așa (mai ales din perspectiva maghiarilor); cum suntem și de ce suntem astfel (în raport cu SUA și spațiul occidental). O să vedeți că sunt diferențe între modul cum ne vedem noi în oglindă și felul cum ne percep ceilalți, trăsăturile pe care noi ni le atribuim nefiind întotdeauna și cele care ne definesc în realitate. Una din concluziile la care ajunge autorul este:

„Cred că profilul psihocultural al românilor este dominat de neîncrederea în oameni, care ne face să fim mai puțin toleranți și cooperanți cu alții în beneficiul comun (cooperarea noastră este mai ales una de supraviețuire, nu de succes). Lipsa de cooperare nu ne permite să ne folosim potențialul intelectual și creativ, ceea ce generează performanțe sub nivelul său. Acest lucru duce atât la exagerarea pozitivului – orice realizare este amplificată ca un semn că, deși nu se vede, potențialul este acolo -, pe un fond de emoționalitate crescută, cât și la exagerarea negativului – din frustrarea faptului că nu reușim să ne deblocăm potențialul, pe un fond de competitivitate nedublată de disciplină/autodisciplină, cinism și scepticism crescute. Probabil că acest profil psihocultural s-a născut pe fondul unei nesiguranțe/insecurități cronice de-a lungul istoriei.”

Foarte bine sunt puse în evidență studiile cu privire la inteligența poporului român, cu toate subcomponentele acesteia; pedagogii și psihopedagogii vor găsi foarte multe referințe utile cu privire la lipsa unor rezultate bune la testările internaționale (de tip PISA, de exemplu) și de ce, deși avem olimpici internaționali de top, totuși, potențialul creativ al marii majorității a copiilor noștri nu este pus în valoare. Daniel David are și ceva idei de îndreptare a situației aici, vă las să le descoperiți singuri. De asemenea, veți afla cu suprindere că nu suntem un popor religios, sau nu așa cum credem noi că am fi, din moment ce amestecăm credințele religioase cu pseudoștiințele și cu lipsa unei rigori ritualice (mai pe românește, nu prea suntem duși pe la biserică). Da, suntem un popor tolerant, dar nu ne dorim pe post de vecini pe cei de altă religie, e una din concluziile surprinzătoare ale studiului. O alta: da, nu suntem un popor prietenos (da, suntem deschiși și ospitalieri, dar numai cu cei pe care îi cunoaștem!):

„Observăm că toţi autorii clasici vorbesc despre proverbiala ospitalitate românească. Putem spune ferm, în baza datelor obținute, că aceasta nu se manifestă cardinal în forma încrederii/toleranței/deschiderii/cooperării. Ea se poate manifesta eventual mai mult sub forma prieteniei, dar nici aceasta nu este o caracteristică cardinală la români.”

Concluzia mea: cartea este fundamentală și fundamentată, atât ca demers științific, cât și ca un tot de referințe la și despre poporul român. Nu suntem nici mai răi, nici mai buni ca alții, dar nu e rău să ne evaluăm obiectiv potențialul și trăsăturile, astfel încât să putem încerca aplicarea corecțiilor necesare.

Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com

Editura Polirom;

Anul apariţiei: 2015;

Nr. de pagini: 400;

ISBN: 978-973-46-5478-9.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura