Stătea undeva înaintea gheretei şi se uita în lungul străzii. 
– Pardon, am spus, nu vezi că este frig?..
Se uita la ni
ște copii ce se dădeau cu sania, iarnă fiind, din vârful dealului ce pornea din Podul Moșoșoaiei, până jos spre piațeta Belvedere[1], aflată între Vama Poștei[2] și Hotel de France (Grand Hôtel)[3], strada fiind în pantă, noua parte a Lipscăi, paralelă cu grădina Legației Ruse – astăzi strada Eforie.

Casa Anticarilor – arh. Edmond van Saan Algi (1924)[4]

Construcție construită la inițiativa lui Nicolae Iorga și a Asociației Anticarilor din România. Construcția elipsoidală avea un pridvor circular, era împărțită în șapte magazine, înzestrate cu instalație de apă și lumină electrică. Compartimentele purtau nume cu rezonanță istorică, precum Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga. A fost demolat în anul 1943.

 

M-a îndemnat să intru la un ceai fierbinte. Am intrat.

02 - portarPalatul Casei de Economii și Consemnațiuni – Cabina portarului – detaliu

După ce l-a făcut, s-a așezat la măsuța mică de două persoane și a început să soarbă cu zgomot. Era fierbinte…. ceaiul.


La lumina lumânărilor l-am privit… avea musta
ța în furculiță, țăcălie și un pince-nez ce-i intra în favoriți. Uitându-mă mai atent am observat cuta pantalonilor, cămașa scrobită și bretelele… caraghioase mi se păreau… ultima modă la Paris… 


Ah, eram în celălalt secol, am uitat să spun… Belle Époque


După o sorbitură zdravănă a început să vorbească… întorcându-mă în timp:

 

  1. Pe la începuturi au fost bisericile…

 

La sfârșitul veacului al XVI-lea Andrei Vistierul – socrul banului Preda Buzescu și fratele său Dimitrie ctitoresc, peste drum de curtea Bălăceanului, pe Podul Mogoşoaiei,  Biserica Sfântului Ioan zis cel Mare, numită și Sfântul Ioan Predetici (“făcătorul de minuni şi Înainte-mergătorul”), biserică mânăstirească.

În secolul al XVII-lea o întâlnim sub numele de Biserica Sf. Ion Crăstitel sau Sf. Ion Botezătorul. Biserica a fost înzestrată cu odoare şi averi, de către băneasa Cătălina, fiica ctitorului şi jupâneasă a banului Preda Buzescu, căpitan de oaste al lui Mihai Viteazul. Și nu după multă vreme de la zidire a fost închinată mănăstirii Sf. Ilie Proorocul din satul Zita, din îndepărtatul și săracul Epir.

Între anii 1702-1703 lăcașul de cult va fi refăcut de către urmașii ctitorilor, comisul Radu Golescu și cele două fiice ale sale Zoița și Ancuța.[5]

La începutul secolului al XVIII-lea, după anul 1734 începe să devină han. Acesta, în interiorul curții „împrejmuită cu zid, era o înșirare de construcții mai mici și mai mari, legate sau nelegate între ele, cu un rând sau cu două rânduri de odăi suprapuse, fără prea multe și mari prăvălii, dar cu odăi destule unde se puteau găsi locuințe”[6].

Într-o vreme în care numai vodă și boierii mari puteau cunoaște privegherea unui medic, călugării se îndeletniceau și cu vindecarea beteșugurilor trupești ale muritorilor de rând. Dacă cei de la mănăstirea Sărindar tămăduiau nebunii, iar papistașul Baret, de la Bărăție, vindeca oftica, călugării de la Biserica Sf. Ioan cel Mare aveau specialitatea «medicină generală».[7]

Dacă nu erau odăi de găzduit pentru bolnavi, veneau rudele acestora «făceau o sfeștanie sau mai multe și apoi, încărcate cu anafură, aghiazmă și mir, și cu un șir de bumbac pe care erau înodate evangheliile ce se cetesc la caz de boală, se înapoiau la capul bolnavului. Mirul i-l puneau la cap, anafura i-o dădea să mănânce și aghiazma s-o bea, găitanul cu noduri i-l atârna de gât și bolnavul se însănătoșea, dacă nu se miluia Dumnezeu să-l cheme la dânsul», scrie Gheorghe Crutzescu[8].

După promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești și proprietățile din București ale mănăstirilor intraseră în stăpânirea statului, se alcătuise un plan edilitar de înfrumusețare a Capitalei, care urma să fie realizat de primăria orașului. Între aceste preocupări era și deschiderea unor piețe publice, așezate mai ales pe terenurile marilor hanuri.

Franz Ducheck – Biserica mănăstirii “Sf. Ioan cel Mare”[9]

În anul[10] 1875 vechea biserică a Sfântului Ioan cel Mare în care Ienăchiță Văcărescu și-a avut mormântul, a fost demolată.

  1. Prima Casă de Depuneri și Consemnațiuni

În data de 28 iulie1864 Consiliul de Miniștri aprobă proiectul de lege referitor la “instituirea unei casse de depozite și consignații”, proiect prezentat de Nicolae Rosetti-Bălănescu, ministru de Finanțe ad-interim în guvernul Mihail Kogălniceanu (11 oct.1863-26 ian.1865).[11]

Prima Casă de Depuneri și Consemnațiuni a fost înființată în data de 1/13 decembrie 1864 prin Legea de înființare a Casei de Depuneri și Consemnațiuni, lege semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, publicată  în  Monitorul Oficial nr.268. Aceasta și-a început activitatea în data de 1 ianuarie 1865, director fiind Eric Winterhalder (1808-1889).

Primul sediu al Casei de Economii și Consemnațiuni a fost construit între anii 1874-1877 de către inginerul Jean Alfred Gottereau (1813 – ?) pe același loc unde, se găsea hanul, respectiv Biserica mănăstirii “Sf. Ioan cel Mare”.[12]

Activitatea Casei de Depuneri se diversifică și – din acest motiv, prin Înaltul Decret din 3 august 1876 se promulgă și publică în Monitorul Oficial nr.174 din 8 august 1876 Modificarea legii de organizare a Casei de Depuneri și Consemnațiuni, iar în data de 16 ianuarie, respectiv 28 octombrie 1880 se publicară în Monitorul Oficial nr.12, respectiv 242 a decretelor de înființare a Casei de Economie, instituție anexă a Casei de Depuneri și Consemnațiuni. aceasta schimbându-și denumirea în Cassa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie.

 

04 cec prima cladireCassa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie[13]

Construcția avea regim de înălțime parter, având intrarea marcată de patru coloane adosate ce susțineau un antablament – pe care era scris numele instituției – deasupra căruia se afla frontonul edificiului.

 

  1. Palatul Casei de Deuneri, Consemnațiuni și Economie

Cum sediul era prea modest municipalitatea a apelat la arhitectul Paul Gotterau (1843-1924),  fiul inginerului Jean Alfred Gottereau.

Inspirat după…

05 The_little_Palace,_Exposition_Universal,_1900,_Paris,_FrancePetit Palais[14] construit între anii1898-1900 pentru Expoziția Universală Paris, 1900, după planurile arhitectului Charles Girault, lucrările de construcție au durat cinci ani, fiind realizate de antrepriza de construcții a arhitectului Ion Socolescu

Împrejmuirea și pavajul din jurul construcției au fost executate între anii 1899-1900 de antrepriza inginerului V.M. Halaceanu.[15]

 

07 Palatul cecCasa de Depuneri Consemnaţiuni şi Economie – monument istoric – Cod L.M.I.: B-II-m-A-19845

 

Impunătoare prin proporţii şi eleganţă, clădirea are o intrare monumentală, alcătuită dintr-un fronton semicircular sprijinit de o parte şi de alta de câte două coloane cu capiteluri compozite,

 

08

având la partea superioară un grup statuar.

 

09

Acesta este alcătuit din două zeități ale mitologiei grecești, executate în piatră, ce stau așezate afrontat, stânga – dreapta unui ceas, cel din stânga reprezentând pe zeul Comerțului, Mercur, iar cealaltă, în dreapta, pe zeița fertilității și bogăției, Demeter.

 

10Zeul Comerțului Mercur

 

11Zeița fertilității și bogăției, Demeter

 

12Detaliu: ceasul

 

13aDetaliu: mascaron la partea superioară a ansamblului

 

13bDetaliu: balconul deasupra intrării principale

 

Petre Oprea în cartea sa Sculpturi decorative pe clădiri bucureștene, atribuie partenitatea artistică a acestui grup statuar sculptorului Athanasie Constantinescu.

 

Fațada posterioară:

 

14 fatada posterioara

 15

 16

17

18

Acoperișul este de tip cupolă ce acoperă atât volumele de colț ale palatului, cât și holul central. Cupola monumentală centrală este realizată din feronerie și sticlă.

20 cupola principala

21

 022

 

În interior, holul mare a fost decorat cu o pictură murală reprezentând Zeița Fortuna distribuind bunuri după Independență, operă a lui Mihail Simonidi, acesta realizând și pictura plafonului sălii festive de la etaj,

 

23 PLAFON_SALA_CONSILIUPlafonul Sălii de consiliu[16]

 

24 SCARAScara principală[17]

 

25 LUMINATORLuminator[18]

26 CANDELABRECandelabre[19]

 

27 CARIATIDACariatidă[20]

 

pe ai cărei pereți laterali au existat – până în anul 1948 – portretele Regelui Carol I, al Reginei Elisabeta, pictați de același Mihail Simonidi precum și portretele Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, pictate de Costin Petrescu, care îl imortalizase și pe Regele Carol al II-lea în  casa scării principale.

Acoperite cu vopsea în timpul regimului comunist, portretele au fost recreate printr-o minuțioasă muncă de documentare și cercetare după fotografii, portrete, veșminte de epocă, de către artistul plastic contemporan Valentin Tănase. [21]

 

28 regina elisabetaRegina Elisabeta – pictură de Mihail Simonidi, refăcută de artistul plastic Valentin Tănase

 

29 regele Carol IRegele Carol I – pictură de Mihail Simonidi, refăcută de artistul plastic Valentin Tănase

 

30 regina maria

Regina Maria – pictură de Costin Petrescu, refăcută de artistul plastic Valentin Tănase

 

 

31 Regele ferdinandRegele Ferdinand I – pictură de Costin Petrescu, refăcută de artistul plastic Valentin Tănase[22]

 

[1] Oana Marinache, Gabriel Badea-Păun – Edmond Van Saanen-Algi – de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor, col. Arhitecți de neuitat, Editura Istoria Artei, 2015 și http://edmondvansaanenalgi.blogspot.ro/

[2]Astăzi e sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, construit între 1914-1926, după planurile arhitectului Statie Ciortan.

[3] Demolat după cutremurul din 4 martie 1977

[4] Carte poștală de epocă

[5] George D. Florescu – Din vechiul București. Biserici, curți boierești și hanuri după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, 1935 – www.dacoromanica.ro;

[6] George Potra – Istoricul hanurilor bucureștene, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985

[7] Alexandru Predescu – Dâmboviță, apă dulce… Editura Albatros, 1970

[8] Gheorghe Crutzescu –  Podul mogoșoaiei. Povestea unei străzi, Editura Humanitas, 2014

[9] Sursa foto: http://fototecaortodoxiei.ro/1667-reproducere-de-pe-o-fotografie-cu-biserica-manastirii-sf-ioan-cel-mare-din-bucuresti

[10] George D. Florescu – Din vechiul București. Biserici, curți boierești și hanuri după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, 1935; Narcis Dorin Ion – Monumente din București, Editura Noi Media Print, 2011; Grigore Ionescu – Bucureștii, ghid istoric și artistic, Editura Fundația pentru literatură și Artă “Regele Carol I”, 1938 – reprodusă, Editura Albatros, 2007

[11] Sursa: https://www.cec.ro/despre-noi/istoric/tabel-cronologic

[12] Oana Marinache – Traseu urban București: arhitect Paul Gottereau, Editura Istoria Artei, 2015

[13] Sursă: http://paulgottereau.blogspot.ro/

[14] Sursa foto: wikipedia; vezi și Bogdan Andrei Fezi – Bucureștiul european, Editura Curtea Veche Publishing, 2010

[15] Narcis Dorin Ion – Monumente din București, Editura Noi Media Print, 2011

[16] http://www.comunicatemedia.ro/Detalii_arhitecturale_ale_Palatului_CEC–IDF-3529-download.html

[17] http://www.comunicatemedia.ro/Detalii_arhitecturale_ale_Palatului_CEC–IDF-3531-download.html

[18] http://www.comunicatemedia.ro/Detalii_arhitecturale_ale_Palatului_CEC–IDF-3526-download.html

[19] http://www.comunicatemedia.ro/Detalii_arhitecturale_ale_Palatului_CEC–IDF-3522-download.html

[20] http://www.comunicatemedia.ro/Detalii_arhitecturale_ale_Palatului_CEC–IDF-3523-download.html

[21] Narcis Dorin Ion – Monumente din București, Editura Noi Media Print, 2011

[22] Fotografii ale  picturilor: artist plastic Valentin Tănase

Share.

About Author

Avatar photo

Născut în 1969, cu un master specializarea construcții civile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București absolvit în 1998. Pasionat de București, fotografie, literatură. Rubrica se vrea a fi o invitație virtuală/vizuală prin Bucureștiul de altădată.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura