Petronela Rotar – „Privind înăuntru” sau despre voluptatea suferinței

După ce, anul trecut, Petronela Rotar se bucura de un succes de piață extraordinar, vânzând 700 de volume din romanul Orbi doar dintr-o singură librărie online, într-o singură zi, de curând, a lansat o nouă carte, Privind înăuntru, care este la fel de solicitată și bine primită de cititori. Fără îndoială că nu vânzările reprezintă criteriul valoric pentru un produs literar, dar, în vremurile pe care le trăim, faptul acesta e de natură să ne stârnească o curiozitate reală și să ne îndemne să facem gestul concret de a citi cartea, pentru a ne edifica.

E greu de spus dacă avem în Privind înăutru, apărută la Editura Herg Benet (2018), o carte de literatură, deși alte cinci volume de poezie și proză au consacrat-o pe autoare în acest domeniu. Poate fi jurnal, colecție de meditații și sfaturi, de însemnări zilnice sau periodice pe chestiuni legate de universul interior al scriitoarei. Din loc în loc, mai apare și câte un poem. Sau e o carte de dezvoltare personală, un gen atât de căutat și de util astăzi. Oricum, autoarea se arată pe sine ca și cum ar întoarce un buzunar și l-ar deșerta bine de conținut, lăsându-l, așa, la vedere. Asta sunt eu, pare că ne spune, iar noi stăm și ne întrebăm de ce ne-ar interesa, la ce ne-ar folosi să o citim pe ea. Cronica aceasta vrea să vă provoace să o citiți, totuși. Atât cartea, cât și pe autoarea ei, prin intermediul textului, care este unul experiențial, motivațional și inspirațional.

Petronela Rotar apelează la scris pentru a se vindeca de numeroasele traume pe care le-a acumulat din copilăria lipsită de iubire, în care a fost umilită verbal și lovită, și până în zorii tinereții, când a rămas văduvă cu un copil, apoi mamă singură cu doi copii, pe care a trebuit să-i crească fără sprijinul financiar sau afectiv al cuiva. Rezumată doar în aceste cuvinte, povestea seamănă, fără îndoială, cu a multora dintre noi. Că așa e viața cu care suntem obișnuiți, în linii mari. Dar ea totuși merită să fie spusă în formula aleasă de Petronela Rotar, pentru că avem aici un exemplu de voință orientată înspre a nu se mai lăsa dusă de valul mâlos al vieții, adică de a se decide să nu mai târâie bagajul de probleme care, cu trecerea anilor, a devenit tot mai greu și mai mult, în vreme ce măștile sau personajele pe care a trebuit să le joace ca să reziste în familia lărgită sau în societate, au ajuns tot mai hidoase și respingătoare.

Astfel, citind cartea, veți putea vedea o femeie care este ca mulți dintre noi, bărbați sau femei, dar care hotărăște să iasă din marea masă a celor care au suferit dar nu au făcut nimic ca să se desprindă. Adică, deși ar avea de acceptat să-și ducă viața asemenea părinților, asemenea celor care se mulțumesc cu ce le aduce fiecare zi, care primesc nefericirea ca pe un dat, care nu îndrăznesc să ridice capul și să-și depășească nivelul, ea decide să facă una dintre cele mai riscante alegeri. Doar că aici nu e vorba despre cum și-a construit cariera, nu e vorba despre o poveste de succes profesional, nu este vorba despre cum și-a depășit condiția materială pentru a deveni miliardară. Nu este vorba despre un pariu. Nu, este despre un altfel de curaj – curajul de a pătrunde în străfundurile sufletului, ca să se găsească pe ea însăși. Cartea aceasta este despre lupta cu sinele și cu demonii pe care i-a găsit pitiți prin toate ungherele adâncurilor proprii. Un om puternic în adevăratul sens al cuvântului, ne spune autoarea, nu este doar acela care face față greutăților care ne compun viața, care își crește copiii și-i sprijină să devină oameni mari și valoroși, care face o imagine bună în ciuda bolilor sau a sărăciei și așa mai departe. Înțelegem din textul Peronelei Rotar că omul puternic este și acela care are curajul să se privească dezgolit, cu ochii larg deschiși, cu mintea lucidă și cu urechile astupate la vocile din afară, pentru a se confrunta cu sine. Curajul este necesar pentru că sub poleiala care-l face să strălucească printre semeni, va descoperi, cu oroare și spaimă, balauri și răni adânci. Iar acestea, lăsate să se manifeste în voia lor, se exprimă într-o profundă suferință, care îl fac pe om dependent de substanțe, care îl îndeamnă la gesturi și fapte iraționale, care îi strică relațiile.

Puterea și îndrăzneala sunt necesare, ca să accepte că aceea este realitatea lui interioară. Apoi, să facă următorul pas pentru a curăța, cu blândețe, locul tainic în care stă camuflat adevăratul sine. Petronela Rotar vorbește despre cât de greu este procesul de sondare a psihicului și cât de șocantă poate să fie descoperirea în urma unei introspecții autentice. De pildă, că undeva, în adâncul inimii, stă ascuns un copil mic, speriat, neiubit și neluat în seamă, care așteaptă demult să fie găsit, luat în brațe și mângâiat. Adevărata vindecare, ni se spune, se va produce odată cu vederea acestui copil. Apoi, mai există o provocare, aceea de a te vedea pe tine singur, fără datele sociale, fără funcții sau poziție, fără legăturile afective. Cine ești când rămâi singur? Când sursa bucuriei tale, care este exterioară, dispare, ce te faci? Cum reziști? Atunci când te afli gol, tu cu tine, cine ești?

Fără să facă abuz de spațiu, cu precizie și forță, autoarea are talentul de a-și descrie fiecare durere sufletească și de a identifica sursa care a generat-o. Dacă ne dăm voie, ne vom recunoaște în multe din stările care au definit-o pe scriitoare o lungă perioadă de timp și care mustesc în toate textele ei. Și, poate, așa ne vine o idee să facem ceva cu noi înșine. Căci este o direcție pentru a începe cunoașterea sinelui, adică lecția pe care trebuie toți să o învățăm aici, pe pământ. Iar fiindcă este un demers extrem de greu și care riscă să ne sfâșie, Petronela Rotar recomandă să ne însoțim pe cale de un îndrumător, care poate fi un psihoterapeut sau un duhovnic. Ea vorbește pe larg despre experiența terapiei pe care o practică de mulți ani, cu ajutorul căreia s-a vindecat și se tot vindecă. Cineva ar putea să întrebe de ce este nevoie de atât de multă terapie, mai ales dacă e făcută sub îndrumarea unui psihoterapeut experimentat și inteligent? În carte, există un capitol dedicat acestei problematici. Cauza unei dureri este descoperită și, astfel, suferința se ponderează până dispare. Doar că Petronela Rotar a învățat să-și identifice stările și să nu se mai sperie, fiind conștientă de adevărul cuvintelor lui Viktor Frankl: „Suferința este ca un gaz: oricât de mică, umple mereu spațiul din suflet care i se pune la dispoziție”. Prin terapie, densitatea „gazului” scade ușor-ușor și, chiar dacă nu o să se risipească vreodată de tot, nu este o dramă, pentru că înțelepciunea pe care a dobândit-o Petronela Rotar constă în felul cum știe acum să exploateze suferința pentru a da sens vieții, pentru a savura viața (iar nu ca să o suporte în virtutea inerției, așa cum ar face o minte adormită și un suflet amorțit),de asemenea, pentru a valoriza cu intensitate fiecare moment de bucurie.

Cartea aceasta doare cumplit pe oricine acceptă să o parcurgă cu onestitate. Asta pentru că demonii proprii se simt deranjați când sunt descoperiți și chestionați. Despre „războiul nevăzut” vorbesc atât psihologia, cât și toate spiritualitățile tradiționale, fiecare în termenii săi. Iar în cartea Petronelei Rotar avem un exemplu concret de asemenea zbucium și victorii dobândite, relatate cu talent, putere, curaj și claritate.De aceea merită cu adevărat să fie citită, dacă nu ați apucat încă să o faceți.

Privind înăuntru de Petronela Rotar