Acum câteva zile a fost ziua ei de naștere. Și mă gândeam că o mai frumoasă aniversare nici că se poate: reîntoarcerea acasă. Știam de la Luminița Arvunescu cât de lung a fost drumul reîntoarcerii – ediția aceasta de OPERA FANtastica trebuia să aibă loc încă de acum patru ani. Și de atunci tot amânată, ultima amânare fiind chiar în iunie prezent – inițial trebuia pe 11, pentru ca, în final, să se întâmple pe 15. De aici și acel atât de nonconformist „Am izbândit!” al Marinei Krilovici!
Credit foto: Florin Artist
Până să înceapă serata m-am bucurat să revăd pe mulți dintre iubitorii de operă, dar privirea mi-a întârziat pe două persoane: Georgeta Stoleriu și Verona Maier. Mi-au revenit în memorie fragmente întregi din emisiunea radio dedicată aniversării sopranei și atât de dedicatei profesoare Georgeta Stoleriu de către Luminița Arvunescu: un dialog viu, echilibrat, onest și fără prea multe tușe, căci, se știe, sobrietatea e trăsătura de fond a celei despre care vorbesc aici; și intervenția prin telefon a Veronei Maier a fost una în ton cu întreaga emisiune, dar a adus și o notă de bucurie frenetică, cât să condimenteze omagiul adus sărbătoritei. Mi-am zis atunci că mai rat o asemenea emisiune, în care normalitatea să facă casă bună cu echidistanța și bucuria.
Credit foto: Florin Artist
Revenind în Studioul de Operă al Universității Naționale de Muzică din București (sau, pe scurt, Conservatorul bucureștean) mi-am dat seama că una dintre calitățile esențiale ale Luminiței Arvunescu este să-și adapteze discursul și limbajul în funcție de interlocutor. Poate că de aceea edițiile OPERA FANtastica nu seamănă între ele, dar au un ceva în comun: bucuria iubitorilor de operă de a se regăsi în același loc și de a împărtăși experiențe, amintiri și emoții. Așa se face că următoarea ediție este din ce în ce mai așteptată. Pe lângă faptul că deja vorbim de o tradiție, mai putem aduce vorba și despre altceva: invitații Luminiței Arvunescu nu sunt neapărat foarte cunoscuți în țară, cât mai mult celor de pesre granițe, asta pentru că, deși au studiat aici și s-au format ca soliști, ei au reușit să aibă cariere solide cântând oriunde în lume, pe marile scene ale lumii și nu orice roluri. Este de aprofundat aici de ce nu reușim să-i păstrăm sau să-i aducem măcar din când în când în câte o stagiune a unei scene de operă din România. Pentru că e dureros faptul că publicul român e privat de asemenea voci!
Credit foto: Florin Artist
Pe Marina Krilovici o ascultasem la radio, tot într-o emisiune de-a Luminiței Arvunescu și am reținut încă de atunci dragostea ei nețărmurită pentru copiii ei, cât de mult a contat (și va conta și de aici încolo) familia pentru ea. Și-a reconfirmat cu pasiune, ba chiar cu patimă spusele: a reiterat faptul că și-a iubit enorm părinții, pe care i-a îngrijit cu un devotament rarisim (ani de zile țintuiți la pat și pe care nu i-a neglijat nicio clipă, alegându-și rolurile și deplasările în lume în funcție de starea de sănătate a acestora). E interesant și felul cum a făcut legătura între familie și scenă: pentru ea marele rol rămâne cel din Madama Butterfly, și nu doar pentru că atunci când a cântat pentru prima oară într-o montare a celebrei opera era însărcinată cu băiatul ei, ci pentru că rolul acesta aduce în prim-plan sacrificiile enorme de care e capabilă o mamă din dragoste pentru copilul/copiii ei.
Credit foto: Florin Artist
A intrat triumfal pe scenă, pentru că iubește scena și a dat scenei ce-a știut ea mai bine: emoții, roluri în care a strălucit, voci foarte bune și atent pregătite de ea. O generoasă și o mărinimoasă, dar și o exigentă profesoară. M-a fascinat cât de atentă era la notele luate de unul sau altul dintre invitații serii, cum cânta alături de Șeban Vasile, cu lacrimi în ochi, sau cum ținea ritmul cu piciorul, încordându-și pumnii atunci când venea un moment mai dificil. O trăire continuă și o iubire continuă, căci pentru ea acestea sunt igredientele cheie ale unei cariere de succes. Plus încă ceva foarte important – să treci totul prin filtrul gândirii, să te folosește de rațiune ca fiind cel mai puternic filtru și cea mai imrportantă barieră între a fi bun și a excela.
Credit foto: Florin Artist
Impecabil repertoriul serii. Evident, ales de către Marina Krilovici. Și nu pot să nu remarc că eleganța a făcut legea. De la discreția cu care au intrat în scenă, rând pe rând, invitații și până la felul cum aceștia intrau în culise (știu că o să pară un pic deplasată observația, dar am remarcat faptul că niciunul dintre cei doi bărbați n-au ieșit din scenă trecând prin fața mesei și a fotoliilor; gesturi firești, dar care nu prea-i mai caracterizează pe cei care vin din urmă), de la emoțiile strunite și puse în slujba cântului și până la tonul cu care au ales să vorbească cu toții despre cât de importantă este Marina Krilovici pentru ei. Marta Sandu și Cellia Costea i-au fost eleve, așa se face că evocările lor au fost pline de emoții, dar și de un umor bine dozat, provocat de invitata serii. Lucian Corchiș și Șerban Vasile au contrabalansat cu o eleganță și un rafinament rarisime, dând culoare întregii seri. Ca niciodată, ariile cântate au fost dificile mai toate, aducătoare de tot felul de emoții și care au acoperit mai tot repertoriul „clasic” operestic. Îmi răsună și acum în urechi „Je marche sur tous les chemin” (din Manon) cântată de Marta Sandu, dar și duetul Violetta – Alfredo, „Parigi, o cara” (din La Traviata) realizat de aceasta cu Lucian Corchiş. O încântare să-i asculți pe invitata surpriză a serii, Cellia Costea (venită direct de la repetițiile de la Opera Română) în duet cu Șerban Vasile (duetul Leonora – Contele de Luna din Trubadurul). Dar furnicături simt și acum, la rememorare, când mă gândesc la cum s-a auzit aria „Io morro” (Posa) din Don Carlo, interpretată magistral de Şerban Vasile. Cu o emoție și tehnică puse în slujba cântului cum rar mi-a fost dat să ascult! Marina Krilovici a trăit momentul la cote maxime, aplaudând frenetic la final și rostind acel „Bravo” la unison cu sala, care l-a aplaudat îndelung! Fie și pentru astfel de momente și tot trebuie să existe în continuare OPERA FANtastica!
Credit foto: Florin Artist
Finalul i-a aparținut, cum altfel invitatei, care a cântat trei mici arii: Francesco Paolo Tosti – „Partir c’est mourir un peu”; Massenet – „Werther” – aria „Va! Laisse couler mes larmes” (Charlotte ); Jacques Offenbach – „ Pericola” – aria „Je suis grise”. Stăpânită de emoții, dar pe care le-a controlat cum știe numai ea, s-a jucat cu notele, dar și cu publicul, trecând cu nonșalanță prin aproape tot spectrul de trăiri umane.
Credit foto: Florin Artist
Se cuvine ca pe final de cronică să spun câteva cuvinte și despre Luminița Berariu. Cea care îi este alături Luminiței Arvunescu de la prima ediția OPERA FANtastica: nu cred să existe o persoană mai echilibrată și mai calmă ca tiza anfitrioanei; poate și pentru că mai toți invitații i-au trecut prin mână pe vremea când își făceau studiile la Conservatorul bucureștean. Dar mai mult ca sigur și pentru că ea le înțelege foarte bine emoțiile, trăirile, spaimele și accesele de „dau să fug”, dar nu știu cum face, că mai mereu reușește acel dialog atât de necesar unei apariții scenice de neuitat.
Credit foto: Florin Artist
N-am reușit să rămân și lansarea cărții Marina, Marina, Marina. Marina Krilovici scrisă de Alice Năstase Buciuta, dar am plecat spre casă cu un preaplin de emoție din care sper să mă „înfrupt” cât mai mult timp de aici încolo. Reverență, Marina Krilovici! Mulțumesc, OPERA FANtastica!
*****
Ediție specială a seratelor muzicale Opera FANtastica – Luminiţa Arvunescu în dialog cu marea soprană MARINA KRILOVICI
Sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19.30 – Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti
Invitaţi: soprana Marta Sandu, tenorul Lucian Corchiş, baritonul Şerban Vasile.
La pian – Luminiţa Berariu.
SURPRIZA SERII: soprana Cellia Costea
Seratele muzicale OPERA FANtastica sunt inițiate și moderate de Luminița Arvunescu în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură”.
