Aseară, la Cărturești Verona, a avut loc lansarea Trilogiei Balcanice a Oliviei Manning, apărută la Editura Nemira în colecția Babel, despre care auzisem și citisem câteva recenzii, dintre care una chiar la noi pe site. Viorica Stăvaru a scris despre primul volum al trilogiei, Marea șansă, înainte ca următoarele volume să vadă lumina tiparului. Și iată-le acum pe toate trei – Marea șansă, Orașul decăzut și Prieteni și eroi -, frumos aranjate, așteptând să fie descoperite, citite și îndrăgite. Dacă ați fi fost aseară acolo, la evenimentul dedicat acestei trilogii, cu siguranță ați fi simțit pofta pe care o simt eu acum de a parcurge cu nesaț toate cele trei volume. A fost o plăcere să-i ascult pe Andreea Răsuceanu – publicist și scriitor, pe Dana Ionescu, coordonatoarea colecției Babel, pe poetul Bogdan Ghiu și pe scriitorul Bedros Horasangian vorbind cu pasiune despre fenomenul pe care îl reprezintă Olivia Manning și opera sa literară, adusă sub ochii cititorilor români la peste cincizeci de ani de la apariție.
S-a vorbit despre Bucureștiul interbelic așa cum l-a văzut venind din exterior, dintr-un mediu atât de diferit, Olivia Manning, căci deși avem de-a face cu o operă ficțională, în ea se regăsesc din plin trăirile și experiențele autentice ale autoarei. Așa cum spunea Andreea Răsuceanu (dacă nu mă înșală memoria), se simte în această operă literară trăirea personală așezată cu talent în pagină, într-o construcție narativă ce îmbină multiple planuri – cel ficțional, ce are în vedere personajele și întâmplările, cel personal ce se regăsește printre rânduri, dar și cel istorico-politic sau cel antropologic, ce poate suscita și mai mult interesul cititorului român de azi. Pentru că această trilogie este mai mult decât un roman, mai mult decât o cronică a Bucureștiului interbelic sau a vremurilor acelea ce ne fascinează atât de mult ( lucru lesne de observat în tendințele editoriale și succesul pe care acestea îl au). Dana Ionescu a moderat discuția punând accentul pe aspectele cheie ale acestei scrieri vaste, întinsă pe atâtea sute de pagini, o adevărată saga, cum a numit-o Bedros Horasangian și are dreptate, căci, în fond, cele trei volume o urmăresc pe Hariett ( un alte-ego al autoarei) și pe Guy, soțul acesteia, de-a lungul periplului lor balcanic. Dar în afara acestora o gamă largă de personaje populează alert spațiul narativ.
Spiritul fin de observație al Oliviei Manning captează o sumedenie de scene și amănunte din care vorbitorii ne-au aruncat câteva drept momeală, făcând aluzie la lumea pestriță pe care a descoperit-o la noi Olivia Manning, pe care, cu deosebirile inerente de conjunctură, o putem remarca și astăzi. Chiar dacă viziunea Oliviei Manning nu reprezintă fidel realitatea, ci doar o privire dintr-un unghi, subiectivă în esența ei, nu înseamnă că n-ar fi interesantă, ci dimpotrivă. Mie asta mi-au transmis invitații la lansare, m-au captivat prin poveștile lor, prin remarcile lor asupra textului, asupra autoarei, dar și asupra contextului din care s-a născut această trilogie – experiența personală a scriitoarei, inedită și tumultoasă, în ani zbuciumați ai Europei și implicit ai României. Îmi par promițătoare și tentante aceste volume, mai cu seamă că am avut prilejul de a le descoperi mai bine grație unei dezbateri interesante, pe placul oricărui iubitor de carte.
