O bursă de nouă luni la Cairo, alături de alte colege din România, este ocazia perfectă pentru o tînără absolventă a secţiei de arabă de la Universitatea din Bucureşti să descopere Egiptul la începutul anilor 2000. Cazată la un cămin pentru studenţii străini veniţi să înveţe limba arabă, reuşeşte pe parcurs să se amestece printre locuitorii capitalei, să le înţeleagă cultura şi obiceiurile, să savureze mîncarea şi băuturile locale, dar şi să viziteze alte locuri din Egipt, de la Alexandria la Luxor şi de la oaza Siwa la Muntele Sinai. Iar araba literară pe care o aprofundează la universitate este completată de limba vorbită de oamenii obişnuiţi, mult simplificată şi greu de înţeles pentru cei care au studiat doar pe băncile facultăţii. Nopţi albe este o carte despre locuri, istorii şi personaje dintre cele mai diverse, dar şi despre prietenii legate între străini aflaţi departe de casă, o carte despre un altfel de Egipt, văzut aproape din perspectiva localnicilor.
Oana Păun a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, specializarea arabă-engleză. În anul universitar 2000-2001 a beneficiat de o bursă de studiu în Cairo. În 2015 a publicat la Editura Smart Publishing volumul de povestiri Decalog personal.
Fragment
Mogamaa domină sever piaţa Tahrir, care vuieşte de maşinile ce umplu rondul amplu. De cele mai multe ori traversăm Tahrirul pentru a merge pe bulevardul Talaat Harb, care uneori, cu magazinele lui de pantofi şi de galabii şi cu sediile de bănci, îmi aminteşte absurd de Magheru zilelor de şcoală.
Pe Talaat Harb nu găseşti ca în Doqqi vânzători de fructe sau de sucuri sau de ful. În schimb, găseşti negreşit vânzători de cravate şi de şosete cu dungi.
În piaţa Talaat Harb se află mereu acelaşi vânzător de cravate pe care l‑am văzut odată strângându‑şi în grabă marfa şi dispărând pe Qasr El‑Nil. Ne‑am întrebat ce l‑o fi apucat şi, până să vină Adina cu nişte răspunsuri neserioase de‑ale ei, am observat că şi vânzătorul de şosete dispăruse. Abia apoi i‑am văzut pe cei doi poliţişti în uniformă care treceau liniştiţi pe stradă, de parcă ieşiseră la plimbare.
Vânzătorul de cravate, îmbrăcat mereu în galabie şi, după siluetă, mare amator de koshary, are mereu o privire neliniştită care nu se potriveşte deloc staturii şi vârstei sale. Priveşte scurt spre Qasr El‑Nil, apoi în lungul lui Talaat Harb, şi spre dreapta, şi spre stânga, apoi revine la Qasr El‑Nil şi o ia de la capăt. Ai zice că supraveghează traficul, nu vinde cravate. Când vreun client se apropie şi se interesează de preţul vreunei cravate, el îi răspunde scurt, ca şi cum puţin îi pasă dacă omului îi convine sau nu preţul.
Mă uitam în urmă încă o dată, întrebându‑mă dacă obişnuieşte să negocieze preţurile, cum se cade, sau clientul este nevoit pur şi simplu să accepte primul preţ. Tot uitându‑mă în urmă, mă lovii cu umărul de un băiat care trecea pe lângă mine.
— Îmi pare rău, se scuză el, iar eu sunt nevoită să‑i răspund că nu e nici o problemă, în loc să mă scuz eu, că mergeam înainte uitându‑mă înapoi.
— Hei! se auzi apoi în urma mea.
Băiatul mi se adresă în continuare:
— You dropped something[1].
Nevăzând nimic pe jos, la picioarele mele, ridic ochii spre el în loc de întrebare, iar el îmi răspunde fără grabă, pronunţând clar cuvintele, ca şi când ştie foarte bine despre ce vorbeşte:
— You dropped your smile[2].
Apoi mă privi în continuare, aşteptându‑mă să înţeleg. Timpul care crede el că îmi trebuie ca să înţeleg eu îl folosesc ca să‑mi amintesc de glumele de pe Magheru. Abia după ce mă vede râzând se urneşte din loc, iar prietenul lui îl urmează bătându‑l pe umăr, semn că îi apreciază încă o dată umorul.
[1] Ai pierdut ceva (engl.).
[2] Ţi-ai pierdut zâmbetul (engl.).
