În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul Jurnal de poet plictisit de moarte într-un castel medieval scoțian, de Adrian Crețu, cu o prefață de Hamish Robinson.

image.png

Mă aflu într-o situație paradoxală: scriu o prefață la o carte pe care nu am citit-o și despre care nu știu mai nimic. Autorul ei îmi spune că este un fel de jurnal, o înregistrare scrisă a șederii lui aici, pentru patru săptămâni – un „rezidențiat literar”, cum sunt numite ele în zilele noastre – la castelul Hawthornden, un „refugiu” al scriitorilor, aflat în Scoția. Despre asta, cel puțin, știu cu siguranță: am fost la castel în toate cele patru săptămâni ale șederii lui, în calitate de administrator al castelului. În fiecare seară, cobora la cină, cu un zâmbet molipsitor pe chip, și îmi spunea, uneori, că a înaintat serios în scris, alteori, dezamăgit, că nu, și lua o masă delicioasă alături de noi. Dar ce scria? Nu ai niciun motiv să te îngrijorezi, prietene”, îmi spunea, „am scris de bine despre tine”. – Hamish Robinson

M-am trezit azi cu prea multă energie. După micul dejun, am decis  explorez lumea din afara castelului: m-am înarmat cu haina de ploaie și un băț de cățărat, pe care l-am găsit la poartă, și am făcut turul castelului. E o potecă bătătorită, se pare, de toți scriitorii care au venit aici, din câte mi s-a spus, inclusiv de un laureat Nobel pentru literatură, poetul irlandez Seamus Heaney. Am ajuns până jos, la râul din prăpastie, apoi am trecut pe lângă niște grote la baza zidului castelului – cred că e vorba de niște grote vechi, locuite de picți, vechii locuitori din vremurile pre-romane ale ținuturilor Scoției de azi. Hamish ne-a spus că ne duce acolo curând și ne spune povestea… revin cu ea. De fapt, întreg castelul este construit pe o stâncă uriașă, la baza căruia sunt scobite și aceste grote. – Adrian Creţu

Adrian Crețu s-a născut la 4 septembrie 1979, în Bacău. A publicat, în 2012, volumul de poezii Orice om este un cântec fără rimă, Editura Junimea. Este inclus în două antologii literare de poezie contemporană: Lira21. A treia carte /Lira21., Editura Artbook, Bacău, Romania, 2012, și Sintagme literareEditura Eurostampa, Timișoara, 2107. A publicat în mai multe reviste literare din România și S.U.A.: The Writing Disorder (Los Angeles), România literară, Tribuna, Urmuz, Ateneu, Cronica, Argeș etc. Recitaluri de poezie și rezidenţiate literare efectuate în: Weimar, Germania (iunie 2008), New York, SUA (februarie 2010), Leicester, U.K. (noiembrie 2014), Borsec, România (mai 2016), Roma, Italia (mai 2017), Edinburgh, Scoția (apr.-mai 2018), Skopje, Macedonia (septembrie 2018), Bacău, România (august, septembrie și octombrie 2019), Split (Croația, septembrie – octombrie 2020 –confirmat).

? https://edituratracusarte.ro/2020/05/13/jurnal-de-poet-plictisit-de-moarte-intr-un-castel-medieval-scotian-de-adrian-cretu/  

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura