„Manualul canibalului” de Carlos Balmaceda

Recunosc, când am intrat în posesia cărții, m-am uitat foarte curioasă la titlu și mi-am spus în gând „Nu cred că o s-o citesc!”. De când și până când să citesc eu cărți despre canibali (poate doar studii de antropologie, dar pe copertă scrie că e roman) și nici nu eram în dispoziția necesară citirii unei cărți cu multe violență. Am pus cartea pe raft, iar ea a așteptat cuminte să ne-ntâlnim. Și ce întâlnire!

Se citește pe nerăsuflate din mai multe motive: autorul este un jurnalist argentinian contemporan, care face apel la un limbaj accesibil, astfel încât povestea curge pur și simplu, detaliile și amănuntele se leagă în decoruri și situații diverse, care fac deliciul și savoarea cărții, al cărei subiect este dat de odiseea unui manual: „Manualul de bucătărie din Mările Sudului” – de facto și de jure, volum al lui Cesar Lombroso. Care Lombroso este canibal, pur și simplu:

„Când s-a înfruptat pentru prima dată din carne de om, și aici vorbim de carnea propriei lui mame, Cesar Lombroso nu avea mai mult de șapte luni de viață. Femeia îl alăpta, toropită de vraja senzuală pe care i-o provoca trupul călduț al fiului ei, și dintr-odată văzu cum copilul îi lasă sânul, se răsucește ca o tulpină în vânt și, cu gura roză deschisă, cu ochii încremeniți, cu siguranța unui vultur când își împlântă clonțul în pradă, se năpustește asupra sfârcului stâng și i-l smulge din rădăcină cu o singură trosnitură a gingiilor!”

Trecând peste șocul acestui inedit debut de roman, descoperi o adevărată „împărăție” a gurmanzilor, acolo unde papilele gustative sunt răsfățate, pur și simplu, cu tot felul de condimente, arome, preparate culinare dintre cele mai diverse, dar și unice. Mai frumos de atât, odiseea „Manualului de bucătărie din Mările Sudului” se scrie în paralel cu istoria Argentinei, așa că veți fi în câștig de două ori: luați cunoștință de noi modalități de preparare a cărnii de vacă (se știe că argentinienii au un adevărat cult gastronomic pentru acest animal) și veți asimila (aproape pe nesimțite) cunoștințe de istorie a Argentinei (o să stați la masă și cu Eva Duarte – Peron!).

La un moment dat, vă va fi imposibil să nu vă gândiți la „Un veac de singurătate”. Saga familiei lui Lombroso este construită cam pe același tipar. Iar povestea se „consumă” în spațiul sud-american, mai precis în orașul Mar del Plata (supranumit „orașul fericirii”), acolo unde se găsește restaurantul Almacen Buenos Aires. Dar asta nu impietează cu nimic calității acestui roman de serie neagră. Succesul restaurantului se bazează, printre altele, pe o astfel de rețetă:

„Meniul pregătit de Cesar Lombroso: delicioasa Saltimbocca romana pe care au savurat-o oaspeții înfierbântați ai Almacen-ului conținea felii subțiri din carnea năpăstuitului Rafael Garofalo, sărate și condimentate cu piper de Jamaica, frunze de salvie și șuncă tăiată mărunt și dată prin făină. Mâncarea s-a fript în unt la foc mare și a fost apoi pusă pe un platou unde orfanul a stropit-o cu un cocteil aromat din vin roșu dulce, cimbru și piper roz.”

Când am citit romanul, mi-am adus aminte de toate reperele gastronomice ale copilăriei mele (un neamț, căsătorit cu o unguroaică, fiecare dintre cei doi specialist în câte o bunătate; o basarabeancă ce gătea dumnezeiește din te miri ce, și mama, ale cărei mâncăruri se reinventează în fiecare zi). Eu vă doresc să degustați această carte ca și cum ar fi o noutate absolută!

Editura: Vellant

Anul apariției: 2008

Nr. pagini: 224

Traducător: Ilinca Ilian

 ISBN: 9789738875838