Mâna stângă a întunericului, de Ursula K. LeGuin

De ce scriem despre cărțile pe care le-am citit? De ce suntem atât de mulți, cititori și scriitori neprofesioniști, doritori să reluăm povestea de care încă nu ne-am desprins de tot? Și de ce ieșim în fața altora cu gândurile, cu entuziasmele, cu dezamăgirile noastre livrești? Din partea mea, e speranţa că o părticică din mintea mea se va întâlni în fabulaţie cu o părticică din mintea ta, cititorule virtual, o bucurie a posibilei împărtăşiri, filozofia lui ”like & share”, un fel de încuscrire spirituală.

Dacă ești acolo, cititorule, dispus să fii convins, iată ce îți poate oferi Ursula K. LeGuin în ”Mâna stângă a întunericului”.

Undeva, în viitorul îndepărtat, un călător solitar aterizează pe planeta ”Iarnă”, Gethen în limbajul localnicilor. Genly Ai este un Trimis cu o misiune, şi anume să-i atragă pe gethenienii în Ecumenul Lumilor Cunoscute, o organizație interplanetară, un fel de administrator al schimburile economice și culturale între diferitele civilizații, rezultate a unor străvechi colonizări. Într-o lume care are nevoie de nu mai puţin de 62 de cuvinte diferite pentru zăpadă, dominată de pericolul degerării şi al inaniţiei, se găsesc totuşi resursele pentru lupte politice, împărţită fiind în câteva naţiuni cu filozofii de viaţă, religii şi interese diferite. Regatul Karhide este sălbatic şi imprevizibil, după cum îl descrie chiar prim-ministrul: „Karhide nu-i o naţiune, ci o ceartă în familie.” Marea Comensualitate Orgoreyn este un stat birocratic şi totalitar, în care domneşte un calm impus şi nefiresc. Un sfat pentru vizitatori „În Orgoreyn e preferabil să fii gol decât să nu ai acte.” Trimisul trebuie să-şi caute aliaţi, să navigheze printre meandrele unor mentalităţi pe care nu le înţelege, fie dominate de shifgretor, adică prestigiu, reputaţie, poziţie, orgoliu, fie de o ipocrizie alunecoasă, şi unele şi altele în numele patriotismului, atât de străin lui, care vine dintr-o lume fără naţiuni.

„Am traversat piaţetele şi aleile tăcute ale Palatului cu cizmele scârţâind pe omătul subţire, luminat de lună, îndreptându-mă spre casă pe străzile mărginite de ziduri semeţe. Mă simţeam înfrigurat, neîncrezător, obsedat de perfidie, singurătate şi frică.”

Tot arsenalul pe care-l are la dispoziţie, ca să demonstreze că nu e un nebun sau pentru a face faţă jocurilor de interese în care este absorbit, este un cub holografic, practic un album cu poze, un aparat de comunicat cu nava mamă şi onestitatea.

După cum se vede, acesta nu este un SF tehnologic, dominat de roboţi şi gadgeturi futuriste. E mai degrabă un SF antropologic. Care nu se mulţumeşte să ne conducă printr-o lume vag diferită, în care să încercăm, antropocentrişti cum suntem, să identificăm ici conflictul din Fâşia Gaza, dincolo o comunitate tibetană, taberele de muncă siberiene sau alergătorii lung-gom-pa. Şi noi, alături de Trimis, trebuie să facem faţă sexualităţii aparte a locuitorilor de pe “Iarnă”, care impregnează ca un parfum bizar întreaga poveste. Pentru că pe Gethen nu există bărbaţi. Nici femei. Gethenienii sunt asexuaţi majoritatea timpului, iar când intră în kemmer pot deveni fie iubiţi, fie iubite. Fie mame, fie taţi. Iar acest concept revoluţionar, această egalitate profundă, este greu de înţeles, nu doar de Trimis.

„Un prieten… Ce înseamnă prietenul într-o lume în care orice prieten putea fi un amant la o nouă fază a lunii? Zăvorât în virilitatea mea, eu nu puteam fi prietenul lui Therem Harth sau al oricăruia din neamul său. Ei nu erau nici bărbaţi, nici femei, ci ambele sexe îngemănate ciclic, lunar metamorfozându-se sub atingerea mâinii, prunci modificaţi în leagănul umanităţii. Nu erau din aceeaşi carne cu mine. Şi nici prietenii mei. Între noi nu exista dragoste.”

E greu să faci prozeliţi când e vorba de Ursula K. LeGuin. Iubitorii de SF cu siguranţă o cunosc, iar cei devotaţi literaturii mainstream nu ştiu în ce măsură vor să audă de ea. A câştigat toate premiile majore ale genului SF de câteva ori, a trecut neobservată în lumea premiilor literare serioase. Dar cui îi trebuie Nobelul când te poţi lăuda cu un premiu „Gandalf Grand Master”?

„Lumina este mâna stângă a întunericului,

iar întunericul este mâna dreaptă a luminii.

Două sunt una, viaţă şi moarte, totuna,

precum îndrăgostiţii în kemmer,

precum două mâini unite laolaltă,

precum ţelul şi calea.”

Pace ţie, cititorule!

Cumpără cartea

Editura Nemira;