„Jurnal de librar” de Anca Zaharia

România are una dintre cele mai mici piețe de carte din Europa, cu o valoare situată între 50-60 milioane de euro, în timp ce Ungaria de pildă, are o valoare a pieții de carte de 230 milioane de euro, în condițiile în care populația sa este de zece milioane de oameni. În 2014, Federația Editorilor din România atrăgea atenția asupra faptului că industia românească a cărții a ajuns la cel mai jos nivel după 1990. „În anul 2013, se arată în comunicatul Federației, din cele 1420 edituri care au rezistat recesiunii economice, crizei lecturii și intervenției haotice a statului în domeniu, 898 (63,2%) n-au produs mai mult de 10 titluri (…) Practic, la noi se cumpără o carte pe an pentru fiecare locuitor, în timp ce în țările vestice media este de șapte ori mai mare.”

Conform unui studiu al Central Connectitut State University, apărut în 2016, urmat de un top 60 al țărilor în funcție de cât de literare sunt, „România se afla pe locul 41, îniantea unor state precum Albania, Georgia, Panama, Costa Rica, Mauritius, Qatar, Malaezia, Thailanda, Indonezia și Botswana.” (Marius Chivu) Mai mult, potrivit Barometrului de Consum Cultural, din 2014, la nivelul populației generale, un procent de 79,2% nu a mers deloc la bibliotecă pentru a citi. În aceste condiții, afirmația lui Gabriel Liiceanu referitoare la existența unui procent de 51% români analfabeți funcțional, deși empirică, este, mai mult ca sigur, foarte apropiată de realitate.

Într-adevăr, fără a recurge la generalizări pripite, se poate constata ușor că o bună parte dintre români nu cumpără cărți sau nu citesc, iar lupta statului român cu fenomenul nonconsumului cultural este, în cel mai bun caz, firavă și fără speranțe. Pe de altă parte, cei care cumpără cărți sunt oameni cultivați, educați, conștienți, politicoși, racordați la realitățile lumii contemporane? În acest caz, cel puțin, am mai avea dreptul de a gândi pozitiv. Din nefericire, situația nu pare a fi de asemenea natură. Pentru a putea să avem un răspuns mai aplicat, să coborâm din sfera teoretică și seacă a cifrelor și statisticilor și să poposim în lumea reală, banală, cotidiană, dar dezolantă. Cum să facem asta? De pildă, prin intermediul cărții scrise de Anca Zaharia, „Jurnal de librar”, apărută recent la editura Herg Benet.

Autoarea a lucrat în calitate de librar timp de trei ani, din 2103 până în 2016 pentru librării sau standuri de carte și a renunțat la acest statut profund dezamăgită atât de atitudinea mizerabilă a angajatorilor, guvernați exclusiv de lăcomie și lipsa minimei empatii, cât și de fauna cumpărătorilor de carte, o lume pestriță, decrepită, ale cărei repere culturale sunt absente. Anca Zaharia a încercat să păstreze în memorie această constantă luptă cu ignoranța prin notarea episoadelor relevante prin care a trecut, pe care acum le-a adunat în cadrul acestui volum, menit a fi o fotografie amuzantă, dar și tristă, în același timp, cu trăsături kafkiene, pe alocuri.

Absurdul, neverosmilul sau umorul involuntar concură la creionarea unui tablou atât de dureros real încât pare fictiv. Din această cauză, tonul unor reflecții aparținând autoarei este unul marcat de frustrare, nervozitate sau, putem spune fără teama de-a greși, ură: „„bă, cum ar fi ca, dacă ai 5 ani împliniți și lipești muci pe cărți, să ți se taie o mână? Dacă ai 9-10 și urli ca iraționalu că vrei jucărie, căcartea te plictisește și-i zici mă-tii <<da citește tu, proasto>>, să ți se taie limba și să ți coasă buza inferioară peste nas? Dacă ai 15-18 și îți lingi gagica ostentativ și scârbos pe dinți în locuri publice, de mă faci și pe mine, cel mai nonconformist om pe care-l știu, să vreau să vomit pe fețele voastre, să-ți fie turnat super glue din belșug pe limbă și-apăi să fii obligat să stai așe cu lipiciu-n gura fetii toată viața? Dacă ai 30 și hăt de ani și intri-n fugă după copil în librărie și zici tare, cu tonalatitatea aia de manelistă care cere cărămida-n mufă, <<haida, băă, că aicia e pentru mine un loc cam așa, care vreau să ies că mi-e rău, la dracu să mă ia, hăhă, nhîngî>>, să-ți fie belită pielea de pe tot corpu și să ți se presare rămășițe de pagini de cărți veeechi peste tot, cu mucegai și viermișori pofticioși?”

Veți găsi, în acest volum, tot soiul de personaje excentrice, cel puțin în raport cu normele convenționale: copii, fie alintați excesiv, fie care cumpără o carte de Cărtărescu și este obligat de părintele nervos să o returneze, bărbați agramați, amenințători, de prost-gust, superiori din motive închipuite sau în căutare de plăceri lumești, femei lipsite de bun-simț, dornice să epateze sau timide, neputincioase în raport cu brutalitatea partenerului de viață, bătrâni în căutare de fantasme, veșnic nemulțumiți și pisălogi. Veți găsi incultură și exasperare, nesimțire și frustrare, ignoranță și neputiință, totul în cadrul binomului client-librar, dar în cadrul căruia clientul nu are aproape niciodată dreptate, iar librarul este condus, ireversibil, spre pierderea inocenței și virtuții:

„Ține în mână <<Primii mei blugi>>.

Complet contrariată, întreabă:

– Da despre ce-i asta?!?! Că eu cunosc pe toți autorii care-i trecuți acolo.”

„– Nu vă supărați, aveți cumva insomnii?

– De fapt, chiar am. Dar cartea nu e, că presupun că la Binder vă referiți. Și n-a apărut măcar, nu există, nici urmă de ea. Nu!”

Cartea Ancăi Zaharia se citește alert și pare o lectură facilă, dar poate și trebuie să dea naștere la reflecții serioase. Este o mixtură literară tragic-comică, asezonată cu reacțiile deloc ortodoxe ale autoarei. De altfel, limbajul proferat de aceasta, însoțit de urările îndreptate spre unui dintre clienți induc un soi de disconfort intelectual. Într-adevăr, povestirile acestui volum reclamau cu necesitate acest procedeu, dar îmi pare că întâmplările în sine sunt expresive, iar comentariile care le însoțesc puteau fi livrate într-o formă ceva mai îngijită, cu atât mai mult cu cât autoarea are talent literar indiscutabil, la fel cum deține un vocabular pe măsura volumului impresionant de cărți pe care le-a citit pe parcursul timpului.

Dincolo de acste observații, doresc să remarc, încă o dată necesitatea ca micro-universul clienților unor librării, să fie cunoscut de cât mai multe persoane. O persoană precum Anca Zaharia, care a trăit în majoritatea vieții sale pentru cărți, printre cărți și lângă cărți, nu putea să ofere decât un produs livresc de excepție, ce poate fi asemănat cu un duș rece într-o zi toridă de vară, necesar și intens. Este motivul pentru care vă recomand această carte cu încrederea că o veți găsi benefică și tonică.

Editura: Herg Benet