Text de Diana Cătălina Popa

Jeanette Winterson se naște în 1959, în orașul britanic Manchester. Mama sa naturală, Ann, are doar 17 ani și, neputând să-și crească singură fiica, o dă spre adopție familiei Winterson, care locuiește în Accrington, un oraș din apropiere. Părinții adoptivi – oameni profund credincioși, în a căror casă nu se găsesc decât șase cărți, toate religioase, după cum își va aminti scriitoarea – o cresc pe Jeanette pentru a deveni misionară în Africa, însă, la 15 ani, adolescenta se îndrăgostește de o femeie. Condamnată de biserică și renegată de familie, își părăsește căminul. Viața lui Winterson continuă să fie demnă de un roman: scriitoarea locuiește într-o mașină, vinde înghețată, lucrează într-un birou de pompe funebre, apoi ca îngrijitoare într-un ospiciu. Studiază literatură engleză la Colegiul St. Catherine din Oxford, se stabilește o vreme la Londra și, apoi, se mută definitiv la Cotswolds, unde stă și astăzi.

Fervoarea evanghelică” a primilor ani va fi surprinsă în volumul cu tentă autobiografică Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit, 1985), pentru care Winterson va primi Whitbread First Novel Award. Ulterior, romanul Pasiunea (The Passion, 1987) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireșilor (Sexing the Cherry, 1989), cu E.M. Forster Award. Continuă să publice romane – printre care Scris pe trup (Written on the Body, 1992) și O paranteză în timp (The Gap of Time – Hogarth Shakespeare Project, 2015), cărora li se adaugă nuvele, cărți pentru copii, scenarii de film și volumul de memorii De ce să fii fericită, când poți fi normală? (Why Be Happy When You Could Be Normal?, 2011).

Într-un show de televiziune, prozatoarea se va autointitula succesoarea de drept a Virginiei Woolf și, mai târziu, va declara că autoarea sa contemporană preferată este ea însăși. Totuși, dincolo de egocentrismul aparent și de curajul cu care își exprimă punctele de vedere, dincolo de sarcasm și de tonul întotdeauna critic, Jeanette Winterson pare să ascundă o mare fragilitate și o teamă cumplită de singurătate, care transpar uneori în proză.

Un astfel de exemplu este volumul Zile de Crăciun: 12 povești și 12 sărbători pentru 12 zile (Christmas Days: 12 Stories and 12 Feasts for 12 Days), apărut anul acesta la Humanitas Fiction. Trebuie spus că nu este o lucrare ce ar putea fi cântărită cu instrumentele criticii literare; e necesar să fie lăsate deoparte tendința de a diseca structuri, de a analiza tehnici narative sau modalități de construcție a personajelor – deși cartea este ofertantă și din punctul acesta de vedere – sau de a consemna fiecare nuanță care se pierde prin traducere. Zile de Crăciun se citește firesc, cu o bucurie și o ușurință care nu vin din simplitatea volumului, ci, paradoxal, tocmai din polivalența sa. 12 povești condimentate cu bizarerii subtile, istorie autentică și 12 rețete ce propun voluptăți cunoscute sau neașteptate. De la plăcintă cu mere la somon afumat și șampanie, de la vin fiert la budincă însiropată, toate rețetele sunt pretexte pentru întoarceri în trecut și pentru câte un portret de personaj: scriitoarele Ruth Rendell și Kathy Acker, psihanalista Susie Orbach, tatăl autoarei, Kamila Shamsie. Dar rețetele din „Zile de Crăciun” sunt populate și de alte figuri, cel puțin la fel de cunoscute, precum Bob Dylan, Andy Warhol, Patty Smith sau Dylan Thomas, pomeniți cu o nostalgie ironică, pentru că – nu-i așa? – avem tendința să „ni-i amintim pe prietenii noștri pentru lucrurile fără importanță și prostești pe care le-am făcut împreună, dar și pentru cât erau de extraordinari”.

Mai mult, de fiecare dată, preparatul trece în planul secund și, în fața cititorului, se desfășoară ritualul: umplutura pentru plăcintă, spre exemplu, trebuie neaparat pregătită în timp ce asculți colinde, Bing Cosby, Judy Garland sau Mesia lui Handel, iar gustarea din Ajun nu are același farmec dacă nu se aude pe fundal emisiunea preferată de la radio, dacă nu ai avut grijă să faci curățenie în bucătărie și să aprinzi câteva lumânări. Ideea este, scrie Winterson, „să-ți faci propria ta plută, […] propria ta poartă către Crăciun”, pentru că:

Ritualul e timp tăiat din timp. Bine îndeplinit, are efecte psihologice profunde.

Suntem prea ocupați și prea absenți. Toată lumea știe că timpul se precipită ca o mașină cu girofarul aprins, și noi alergăm pe lângă ea, încercând să o ajungem din urmă. Crăciunul e perioada cea mai glomerată din an, ceea ce e o nebunie. E plăcut să fugi în toate părțile pentru a-ți vedea familia și prietenii, dar ce-ar fi să-ți iei o oră și jumătate, doar pentru tine?

În primul rând, e nevoie de un efort conștient – tot ce merită făcut începe cu un efort conștient. Dar ai putea descoperi că acest ritual, sau versiunea ta personală, asemănătoare cu el, devine o parte neașteptat de prețioasă a Crăciunului.”

Să nu uităm însă că Zile de Crăciun nu este o carte de bucate, ci una de povești neobișnuite și seducătoare, în egală măsură.

În noaptea de Ajun, două femei își burdușesc mașina cu bunătăți și ornamente, apoi pornesc spre căsuța de vacanță unde vor petrece Crăciunul. Pe drum, în vitrina de la BUYBUYBABY, descoperă o fetiță care a rămas închisă în magazin și care pretinde că este Spiritul Crăciunului. Dar acesta e numai începutul. Figurile fantastice întâlnite în cale de protagoniste sunt doar pretexte pentru autoanaliză și pentru conștientizarea înstrăinării treptate dintre ele. Lucrurile absolut inutile cu care își inundă existența nu reușesc să ascundă pierderea duioșiei și nici iminența intrării în moarte.

Jerry – fetița care locuiește deasupra magazinului îngrozitor al îngrozitorului domn Store, în camera întunecată, ticsită cu vase și așternuturi murdare, din care tatăl a plecat de multă vreme și mama lipsește în fiecare noapte – își face o Mamă de Zăpadă.

21 decembrie. Pe o colină ce dă spre mare, conacul Highfallen House așteaptă ca musafirii să-i deschidă grădina, încuiată din 1914. O mașină cu un brad pe capotă pătrunde pe aleea mărginită de dafini, aducând la volan o femeie care trebuie să afle „de ce e dragostea atât de dificilă și viața atât de scurtă”. Își așteaptă prietenii pentru a sărbători Crăciunul împreună, dar ușile trenului care ar trebui să-i aducă rămân mereu închise, iar telefonul nu are semnal. Zgomote bizare de la mansardă. O rochiță de lână aruncată în pod. Urme de pași în zăpadă. Menajera Mary Lock și fetița ei locuiesc în coșmarurile musafirei sau chiar în bătrânul conac?

Un celibatar ursuz, care urăște Crăciunul, se trezește cu un brad împodobit în mijlocul apartamentului, cu o femeie care apare oriunde se duce și cu niște „votcă clarvăzătoare” primită în dar. Mai mult: descoperă că Portarul Mort din clădirea în care locuiește nu e chiar atât de mort.

O fată de 17 ani, venită dintr-o țară sălbatică, se mărită în Ajunul Crăciunului cu un lord necunoscut. Prinsă într-un joc de-a v-ați ascunselea prin vechiul castel, tânăra descoperă o taină infricoșătoare.

 Țesute „din moliciune și liniște”, poveștile semnate de Jeanette Winterson continuă… ciudate și frumoase, înspăimântătoare și delicate, gata să ne convingă de faptul că o minune de Crăciun chiar s-ar putea petrece, în curând.

1250791Zile de Crăciun: 12 povești și 12 sărbători pentru 12 zile” de Jeanette Winterson

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Traducere din limba engleză și note: Vali Florescu

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 328

ISBN: 978-606-779-271-3

Sursa foto: https://www.theparisreview.org/

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura