Dacă librarul de poveste ar fi termen de DEX ilustrat, Ioana Crupenschi ar avea fotografia exact acolo.
Am întâlnit-o la recentul Kilipirim de la Sala Dalles. Am aşteptat câteva minute să se elibereze, pentru că era prinsă într-o discuţie-recomandare-vânzare, după care am aflat câteva lucruri care mă interesau.
E un soi de mascotă a târgurilor de carte, pentru că le tot bifează cu stil de vreo 25 de ani. Înainte de asta, a fost cadru medical, iar când a ieşit la pensie, ce ocupaţie mai plăcută şi-ar fi putut găsi? A ajuns la Univers, editură de tradiţie, cu a cărei istorie zice că nu se identifică. „Sunt doar parte a ei. Tot timpul am fost a editurii, așa au fost împrejurările…”
Nu pot să citesc chiar toate cărţile care apar la Editura Univers, însă pe majoritatea le-am citit și mă bucur că pot să vin în întâmpinarea cititorilor, să le prezint cărţile, subiectele lor, și să ştiţi că avem mulți cititori care ne caută tocmai pentru că le pot prezenta cărțile. (Ioana Crupenschi, Editura Univers)
Este colaboratoare, iar ce face, prin participarea la târguri, unde recomandă cărţi cu mare drag, nu i se pare un job, ci o plăcere. „Iubesc cărțile, toate cărţile”, spune cu o voce dulce doamna Crupenschi, „dar, bineînţeles, slăbiciunea mea este Editura Univers”.
Doamna Crupenschi citeşte enorm. Aproape toate cărţile editurii pe care o reprezintă. Însă recunoaşte că i s-a întâmplat să fie întrebată de cărţi pe care nu le citise. Sau, altă dată, a descoperit un scriitor datorită unui cititor. „M-a întrebat odată cineva de Raimundo Carrero… Nu-l ştiam, însă de atunci i-am citit toate cele trei titluri pe care le avem la Univers. Sunt dure, dar foarte bune.”
Vorbeşte cu mare drag despre multe cărţi, apariţii mai noi sau mai vechi, despre „Roman rusesc” (Meir Shalev) sau „Ţinutul sălbatic” (Monique Proulx), iar la una zice, aproape şoptit, „am o rezervă, că se înjură prea mult în ea”. E ca un copil. Are o bucurie relaţionată cu literatura incredibilă, iar dacă ar fi blogger, ar strânge likeuri cu sacul.
Se trezeşte pe la 6,30 şi citeşte. Seara, înainte de culcare, se reîntâlneşte cu prietenele sale cele mai bune, cărţile. La un moment dat, le părăseşte, poate temporar, închizând ochii. „Dacă adorm, înseamnă că am citit destul în ziua respectivă”, spune Ioana Crupenschi, al cărei zâmbet pare un emoticon mare, prins între două coperţi cartonate.
Un comentariu
Da, chiar este un librar de poveste 🙂 La standul Kilipirim am stat la coadă, aşteptând să termine cu recomandările pentru 2 fete din faţa mea. La sfatul dânsei am cumpărat Pământ neîmblânzit de Jhumpa Lahiri.