“Întoarcere la Salem”, Hélène Grimaud

În timp, am încercat să nu ratez interviurile lui Marius Constantinescu. Astfel, în anul 2011, am urmărit interviul pe care i l-a luat pianistei franceze Hélène Grimaud, cu ocazia Festivalului “George Enescu”. Deşi nu ştiam mai nimic despre ea, pe măsură ce întrebările lui Marius îşi găseau răspunsul, am fost vrăjită de naturaleţea şi delicateţea aproape hipnotică ale acestei mari pianiste a lumii. Am căutat-o apoi pe YouTube, pentru a-i asculta şi muzica, şi am descoperit-o elegantă fără să epateze, pasionată într-un mod firesc şi echilibrat, pe scurt, o splendidă profesionistă a pianului. De aceea, atunci când am aflat de publicarea romanului său, “Întoarcere la Salem”, de către Editura Polirom, am fost foarte curioasă şi nerăbdătoare să îl citesc şi cred că a fost printre primele cărţi cumpărate anul acesta, dacă nu chiar prima. De altfel, şi fraza de pe coperta cărţii, “Romanul extraordinar al unei strălucite pianiste, între autobiografie şi fantastic”, a avut darul de a incita, de a atinge punctul sensibil al unui iubitor al cărţilor dar, în egală măsură, şi al muzicii.

Aşadar, m-am avântat cu toată curiozitatea pentru a pătrunde în ceea ce intuiam eu a fi universul fascinant al acestei frumoase pianiste… şi am citit ce am citit şi, după prima treime, am abandonat cartea. Nu mi-am dat atunci exact seama ce anume nu mi-a plăcut, însă am simţit că nu este ceea ce îmi închipuisem. Cred că am sperat să descopăr atmosfera de concert, tonurile alămurilor şi sunetele coardelor, să aflu mai mult despre repetiţii epuizante ce aduc sudoare pe frunte şi muşchi dureroşi de atâta încordare, dar care sunt date uitării de îndată ce audienţa sofisticată te răsplăteşte cu aplauze prelungite şi braţe de flori… Căutam, cred, un fel de Mozart in the jungle mai puţin frivol şi mai realist. Iar ceea ce citisem era departe de aşa ceva.

Am lăsat lectura în suspans vreo cinci luni, apoi m-am decis să o reiau. Ceva nu îmi dădea pace şi chiar nu puteam să cred că acest roman îmi va scăpa. Pentru această a doua încercare, am revăzut interviul lui Marius Constantinescu din 2011 precum şi alte fragmente cu mărturisiri ale celebrei muziciene, pe diverse teme: descoperirea muzicii, experienţa primului său concert şi dorinţa ei de a salva lupii, cu care a învăţat să trăiască şi pentru care a construit un adăpost în Statele Unite ale Americii. De aceea, acum, când am finalizat lectura cărţii, pot spune că tonul just al autoarei m-a făcut să înţeleg în sfârşit romanul “Întoarcere la Salem” şi care este cheia, extrem de serioasă, în care trebuie citit.

Povestea din roman începe în Hamburg, unde pianista se află în turneu, luptându-se cu “muzica furtunoasă” din Concertul nr. 2 de Brahms, pe care, aşa cum spune chiar ea, “Brahms o crease ca să exceadă puterile feminine, aşa încât aveam uneori impresia că duc o luptă înverşunată cu pianul”. De altfel, “opera pare să combată nişte forţe cosmice, întunecate, străbătute de fâlfâitul unor aripi deasupra unui ocean căruia îi simţeam, chiar în acea clipă, mirosul greu, sărat şi uşor uleios”. Într-o pauză dintre repetiţii, pentru a-şi curăţa “trupul de întreaga tensiune fizică a exerciţiilor de claviatură pe care le impune această operă cu complicaţii ritmice nesfârşite, cu zbateri complexe între acorduri masive şi mari disonanţe, cu un scherzo impetuos”, ajunge pe o stradă necunoscută, într-un anticariat. Încă de la început o frapează “sentimentul de irealitate” pe care l-a avut în magazinul obscur. Printre “obiectele (care) duceau o viaţă încremenită în şuvoiul timpului”, vede o oglindă ce îi aparţinuse lui Lewis Carroll, creatorul poveştii “Alice în Țara Minunilor”. Privind în oglindă, are parte de o viziune, “o lume a nordului şi a zăpezilor, cu brazi întunecaţi şi mari lacuri îngheţate”. Sub imperiul iluziei, decide să cumpere un manuscris voluminos cu partituri muzicale vechi, care îi vor schimba soarta. De aici povestea se complică, deoarece manuscrisul cumpărat se dovedeşte a fi un jurnal iniţiatic, scris de Karl Würth (pseudonimul compozitorului Johannes Brahms), îmbogăţit cu gravuri ale pictorului german Max Klinger (bunul prieten de mai târziu al lui Brahms). Eroina începe o investigaţie pe cont propriu în încercarea de a desluşi adevărul. Planurile încep să se suprapună, povestea purtându-ne într-o lume fantastică şi apoi iar în lumea reală, împletind ficţiunea cu problemele cotidianului. Autoarea dezvoltă teme şi subiecte de mare actualitate şi gravitate, cu care se confruntă omenirea (speciile pe cale de dispariţie, pericolul pandemiilor – gripa aviară, excesul de emisii de dioxid de carbon în atmosferă, destinul indienilor, epoca neagră a exorcizării vrăjitoarelor, lupta pentru protecţia lupilor etc.). Astfel ni se dezvăluie persoana complicată a autoarei, ce trăieşte o viaţă dedicată muzicii, repetiţiilor de concert, studiilor de partitură, dar care este în acelaşi timp marcată de acţiunile de distrugere a naturii planetei şi care se implică cu toată fiinţa în tragerea unor semnale de alarmă şi protecţia unor specii ameninţate. Pe de altă parte, pe măsură ce parcurgem paginile manuscrisului, descoperim personalitatea plină de mister a lui Johannes Brahms, geniu romantic frământat de meditaţii mistice şi de fantezii în care se întâlnesc elemente ale legendelor nordului. Ajungem să înţelegem astfel romantismul germanic, deopotrivă creativ dar şi plin de tenebre.

Cartea nu este lipsită de suspans, chiar dacă abundenţa de nume proprii, subiecte şi informaţii aproape demne de o lucrare de simpozion, ne face să ne pierdem din când în când concentrarea. Este clar că romanul este o poveste cu puternic accent autobiografic, dar şi un manifest ecologic, un apel la conştientizare şi la acţiuni de salvare a Planetei, totul având ca fundal muzica grandioasă şi destinul impresionant al lui Johannes Brahms. Călătoria pe firul aflării adevărului este fascinantă, iar jurnalul ficţional este scris impecabil. De asemenea, paginile autobiografice au forţa pe care doar sinceritatea mărturiilor o pot reda. Hélène Grimaud ne poartă pe trasee ce întâlnesc creaţia, atât în domeniul muzicii cât şi în universul primordial. Lupta continuă împotriva distrugerii naturii şi căutarea paradisului în lumea care ne înconjoară este învăţătura pe care ne-o oferă acest periplu scriitoricesc.

“De ce suntem incapabili să năzuim spre Paradis, să ne lăsăm cuprinşi de frenezie vitală, de “acest nou prisos de pasiune şi de lumină”? De ce nu suntem în stare să ne venim în fire, ca să ne oferim, nouă şi copiilor noştri, ziua dintâi? Ce născoceşte ştiinţa? Inventează ea, oare, căile prin care să ne întoarcem în Grădina Paradisului? Din păcate, în înverşunarea noastră de a întina natura, acest gigantic loc de încolţire a muzicii, acest laborator al unei nesfârşite creaţii, tot ceea ce izbuteşte ştiinţa să făurească este o amenajare confortabilă a exilului nostru originar. Ne căptuşim celulele singurătăţilor noastre, în timp ce se topesc, se dezagregă, se şterg şi mor, puţin câte puţin, animal după floare, ocean după gheţar, toată frumuseţea lumii şi Paradisul. Şi-atunci, împotriva acestui măcel, împotriva ameninţării lui, vreau să mă ridic, să-mi arăt colţii şi să lupt.”

După ce veţi citi această carte, veţi vedea că tot acest puzzle pe care l-aţi descifrat cu greutate vă va prilejui bucuria de a fi înţeles universul extrem de empatic al acestei frumoase autoare. Şi, ca urmare, poate veţi fi mai atenţi la natură şi la ce se întâmplă cu Planeta noastră, veţi căuta adâncimi nebănuite când veţi asculta un concert din muzică de Brahms şi vă veţi înfiora privind tablourile pictorului romantic Caspar David Friedrich. Indiscutabil, acest roman este un must read pentru cei care respiră muzica simfonică şi pentru cei care trăiesc în ritmul naturii, încercând prin tot ce fac să o păstreze pentru generaţiile viitoare.

Cumpără cartea

Editura Polirom – Biblioteca Polirom – Actual;