E incredibil cum viața îți dă șansa unor experiențe unice. De regulă iau interviuri actorilor sau regizorilor după ce le-am văzut trei sau patru spectacole. Niciodată înainte de o premieră. Dar cu domnul Andrei Șerban totul se petrece altfel. Pentru că așa este domnia sa, altfel decât noi toți. Îi mulțumesc pentru că mi-a dat șansa de a sta de vorbă despre noul său spectacol de la untearu, Pescărușul. Am stat de vorbă în sala de teatru, înainte de una dintre repetiții și i-am admirat punctualitatea, eleganța desăvârșită și prezența. Pur și simplu, preț de aproape o oră, domnul Andrei Șerban a fost într-un dialog continuu cu mine. Vorbind despre Pescărușul am vorbit de fapt, despre el. Vă las să-l (re)descoperiți și vă încurajez să mergeți la unteatru să-i vedeți noul spectacol.

 

Pescărușul la unteatru. Mulți ar spune că vă obsedează piesa lui Cehov. Eu aș înclina să cred că e vorba de fascinație. Dvs. ce spuneți?

E vorba de faptul că nu o înțeleg. Dacă aș înțelege-o, n-aș mai pune-o în scenă. E a cincea oară când o pun și jur că e ultima oară. Deși m-am mai jurat o dată, când am montat-o la Sibiu, și tot nu mă las, pentru că eu tot nu înțeleg de ce el a numit această piesă, care se termină printr-o sinucidere, comedie. Sper ca de data asta să înțeleg, împreună cu acești actori minunați de la unteatru. Împreună să descoperim ceva.

Până la urmă, pentru dvs., pregătirea în sine a spectacolului este o cale spre înțelegere, la capătul căreia n-ați ajuns încă.

Orice piesă pe care o pun în scenă este o cale spre înțelegere. Una este înțelegerea intelectuală, din cap, când citești și-ți faci o impresie și lași imaginația să-ți curgă, și altceva este experiența. Teatrul este o experiență! Se întâmplă în și prin trup! Nu e posibil doar în minte. De aceea cred în teatru, pentru că vreau să am experiența și vreau să înțeleg ceva prin intermediul experienței.

Experiența unui proces de repetiții este aceea de a ajunge la premieră cu speranța că vom înțelege ceva împreună și acel ceva ne va ajuta să fim mai complecși, mai bogați, să ne vedem viața noastră cu puțin mai multă limpezime, dacă se poate. Nu întotdeauna este posibil, dar aceasta este ideea.

Credit foto: unteatru

Credit foto: unteatru

Ați montat piesa pe trei continente diferite, în ani diferiți ai carierei dvs. Categoric, s-a adăugat dimensiunea interculturală. V-a încurcat sau nu această dimensiune în pregăirea celorlalte montări?

Dimpotrivă, am făcut-o dinadins. După ce am făcut prima versiune la New York, am vrut să mă duc să văd cum se descurcă japonezii cu Cehov și a fost foarte diferit, extraordinar de diferit. Pentru mine este important – atunci când este vorba de Shakespeare sau Cehov, dar în special cu Shakespeare -, să văd un fel de fir invizibil universal care ne unește pe toți, în loc să ne separe. Nu cred că Shakespeare a scris special pentru Londra secolului XVII, ci el a scris pentru oamenii secolului XXI. De exemplu, în cel mai recent spectacol al meu, cel de la Teatrul de Comedie (Mult zgomot pentru nimic – n.m.) este vorba despre ceea ce se întâmplă în secolul XXI, ceea ce se întâmplă acum cu noi, în politică, în societate, în individ. Este extraordinar cum Shakespeare atinge zone ale subconștientului omenirii. Faptul că pot să montez pe trei continente este o mărturie a extraordinarei forțe de observație și de înțelegere din partea acestor mari autori.

Dvs. sunteți apreciat pentru faptul că aduceți piesele, spectacolele clasice în contemporaneitate, realizați această joncțiune între clasic și contemporan. Cât de greu a fost la Cehov? Pentru că am impresia că vedem un Cehov foarte contemporan.

Piesa a fost scrisă de mult, dar are loc azi. Deci, trebuie să fie acum! Nu putem să pretindem că că trăim în alt secol și într-un alt timp. E imposibil! Trebuie să trăim acum! Chiar dacă, să spunem, am opta pentru costume de epocă, ceea ce e posibil, experiența actorilor este experiența momentului actual, a vieții de azi. Deci, cum ne raportăm la ceva trecut, cum facem un pod cu trecutul, cu tradiția și, în același timp, o facem din unghiul nostru, al oamenilor de astăzi, de acum. Deci, orice piesă pun și, evident, Cehov, Pescărușul fiind o piesă ce atinge foarte mult subiectul artei și al artiștilor: ce înseamnă să fii artist, ce înseamnă să fii pe scenă, ce înseamnă să joci, pentru cine joci, ce înseamnă să scrii o piesă, pentru cine o scrii, ce înseamnă faima, ce înseamnă celebritatea, ce înseamnă nemulțumirea de sine, ce înseamnă faptul că piesele tale nu sunt primite, ce înseamnă teatrul de avangardă, ce înseamnă teatru tradițional. Toate aceste întrebări sunt puse în Pescărușul. Sunt zeci de întrebări care ne macină pe toți zi de zi. Și toate sunt puse acolo, deci e foarte bogat materialul. E o provocare imensă.

Credit foto: unteatru

Credit foto: unteatru

Faptul că ați revenit și ați montat din nou înseamnă că ați găsit răspunsuri la toate aceste interogații, dar parțiale, care nu v-au mulțumit. Sunteți încă în căutarea unui răspuns final.

Nu cred că un răspuns final m-ar satisface. Pentru că orice răspuns, într-un fel, mă face să fiu pasiv: am găsit răspunsul, pot să mă culc liniștit. Dar faptul că rămâi cu o întrebare vie și că e o  întrebare care nu-și are neapărat un răspuns, dar măcar trăiești întrebarea, este un lucru de mare valoare pentru mine. De aceea lucrez, pentru ca să-mi pun întrebări vii, să mă pun în dilemă, în dilema existenței, în dilema „de ce fac ceea ce fac” și să trăiesc întrebarea, pentru mine asta este extraordinar. Să găsesc un răspuns pentru mine nu e chiar atât de interesant. Și orice răspuns găsești astăzi mâine nu se mai aplică, se schimbă.

Am vorbit cu actori care au participat la atelierele dvs și mi-au spus că i-ați învățat să lucreze cu energia. În Pescărușul de unde vine energia? Care este sursa ei primordială/principală?

Aș face o mică corecție. În ateliere ceea ce încercăm să găsim este un contact cu energia care este în noi și, deci, să o activăm, să o facem să ne ajute să trăim mai atent, să percepem ce e în jurul nostru cu mai multă acuitate și să fim mai treji în noi înșine. Deci, într-un fel, despre asta este vorba. Este un fel de trezire. Aceste ateliere, care din păcate, nu se mai fac (ICR-ul nu le mai poate suporta financiar) făceau extrem de mult bine tinerilor și în continuare este o nevoie imensă de ateliere. Aceste ateliere  îți dau un fel de curaj  să sondezi în tine însuți și să găsești ceea ce este instrumentul tău de actor și care iese la suprafață acum. Este ceea ce te face să fii mai altfel, mai puternic, mai viu, mai energetic.

Credit foto: unteatru

În Pescărușul exact același lucru se întâmplă. Pentru că întrebările ne fac pe toți să ne energizăm, pentru că sunt întrebări care ne provoacă pe toți, nu putem dormi cu aceste întrebări.

La fiecare montare vi s-au revelat noi dimensiuni ale textului, noi trăsături ale personajelor. Dar pe mine mă interesează cum ați regândit dinamica relațiilor dintre personaje și, mai ales, cum au perceput actorii această dinamică?

N-am regândit-o, pentru că am redescoperit-o. Când creezi și încerci, am văzut deja mai multe producții de-ale mele în premieră și eu însumi n-am fost mulțumit de ceea ce am văzut. Atunci, nefiind mulțumit, vreau să încep iar. Și dacă încep iar, o fac altfel. Încerc să găsesc ceva just:  ce-a vrut Cehov să spună? Iar ce-a vrut el să spună e ceva extrem de greu de înghițit, nu este o viziune foarte plăcută și foarte liniștitoare despre condiția umană. De aceea, când văd spectacole cu Cehov, mă cam plictisesc, pentru că sunt destul de sentimentale aceste spectacole și dau iluzia unei lumi în care toată lumea iubește pe toată lumea și e atâta iubire, atât de multă dragoste…. ceea ce e, de fapt, opusul. Absența iubirii, absența relației pe care o avem unul cu altul, asta este ceea ce este specific la Cehov.

Iar absența se construiește întotdeauna mult mai greu.

 Trebuie să vezi de ce nu putem să comunicăm, de ce nu putem să ne uităm unii în ochii celorlalți. De ce nu putem să avem ceva care chiar este viu? Și această tragedie a lipsei de comunicare este extraordinar de bine văzută și foarte greu de acceptat de personaje, adică de actori. Pentru că avem o concepție despre Cehov greșită: că la el este foarte multă dragoste. Din contra, la el nu este deloc dragoste. El este ca un doctor care face o radiografie foarte, foarte  precisă și deloc confortabilă a felului în care suntem complet prinși de propria noastră pușcărie, care este propriul nostru egoism și propria noastră vanitate și mila față de noi înșine; alții sunt vinovați, vina nu e în mine, ci în ceilalți.

Credit foto: unteatru

Da, până la urmă noi nu mergem la doctor ca să ne spună „poți să mai trăiești”, ci ca să ne dea un diagnostic, foarte dur, adeseori. Să taie în carne vie.

Și, în același timp, ceea ce este foarte special la Cehov exact asta este: taie în carne vie, dar dacă piesa este jucată cu tot devotamentul pe care sper că acești actori îl vor avea, pleci acasă nu distrus, ci pleci acasă cu un sentiment că ai înțeles ceva și că ai acceptat acel ceva. Iată ce face un doctor bun. Orice doctor bun îți poate da un diagnostic, care poate să fie cumplit, dar care te face să pleci de la el cu o cât de cât mică speranță. Trebuie să pleci simțindu-te mai bine de la doctor, asta înseamnă să fii un doctor bun; nu pleci de acolo ca să te arunci după aceea în fața tramvaiului.

Te duci la doctor ca să afli, ca să știi ce ai….

Și, în același timp, vrei un fel de  speranță: doctore, ajută-mă să trăiesc! Nu-mi spune că am să mor mâine! Și chiar dacă-mi spui asta, poate că mai există o speranță să-mi trăiesc viața. O speranță în tragedie, nu una într-o marmeladă frumoasă.

Cât de greu s-a construit relația dintre personaje la montarea de la unteatru, având în vedere că aveți distribuție dublă ( chiar și trei actori)  pe rolurile principale?

Întotdeauna lucrez cu două distribuții. Și la Mult zgomot pentru nimic, la Carusel sau la Omul cel bun din Seciuan sunt două distribuții. Toate spectacolele mele au fost așa gândite, pentru că îmi place să dau șanse cât mai multor actori tineri să lucreze cu mine și  pentru că nu am lucrat mult timp în România (locuiesc încă la New York). Iar când vin în România vreau să le dau cât mai mai multor tineri șansa să lucreze, inclusiv actorilor maturi. Și-mi place că-n fiecare actor găsești altceva. Când vezi același spectacol de două ori, de fapt nu vezi același spectacol. Deși concepția în mare este aceeași, interpretarea este diferită. Ceea ce este extraordinar, pentru că totul poate fi făcut și altfel. Este  o diversitate care mă amuză.

 

Eu i-am văzut pe majoritatea jucând și în alte roluri. De exemplu, pe Ionuț Vișan l-am văzut recent la Teatrul Mic, unde face un rol bun în Viața și moartea lui Richard 2, de Liviu Pintileasa nici nu mai spun. Bănuiesc că vor da fațete personalizate rolului.

 Ce-au dat unii altora în Pescărușul? Cât  de mult s-au întregit într-un singur tot pe scenă?

Asta nu pot să vă spun. 🙂 Poate doar după premieră. Deocamdată, e un lucru făcut în trei săptămâni. Extraordinar de iute s-a lucrat și la o intensitate foarte mare. Foarte concentrat! Cred că acum se simt ca și cum ar levita! Pentru că e totul foarte iute, dar să sperăm că până la premieră se așează lucrurile.

Dvs. sunteți obișnuit să lucrați în ritmul acesta. Ei s-ar putea să nu.

Ba cred că și unii dintre ei. E stilul american. Stilul timpului nostru e din ce în ce mai rapid și dacă te concentrezi bine și îți dai toată atenția în timpul lucrului, poți să ajungi să faci lucruri într-un timp mult mai scurt, decât să stai luni și luni de zile la o repetiție în care arzi gazul de pomană.

Am întâlnit actori din generații mai vechi care mi-au spus că ei nu se pot adapta la stilul acesta de lucru.

Dacă nu se pot adapta e trist pentru ei, pentru că lucrurile se schimbă, viața nu stă-n loc și trebuie să ne adaptăm, dacă vrem să fim în ton cu vremea.

Și cred ritmul acesta de montare al unui spectacol e corespunzător cu ritmul vieții cotidiene.

Exact.

Anul acesta împliniți 75 de ani.

Așa s-ar părea. Dar nu-i simt! 🙂

Aveți, clar, zeci de ani de teatru, în spate. Cât de mult din ceea ce ați văzut atunci, la începuturi, vi s-a împlinit?

Ce mi s-a împlinit? Am doi băieți care sunt foarte puternici, au o viață foarte armonioasă. Pe plan personal mi s-au întâmplat multe lucruri, pentru că simt că am evoluat în timp și m-am hrănit din anumite experiențe din afara teatrului, care sunt foarte bogate și care m-au ajutat mult să mă dezvolt pe dinăuntru. În teatru am avut succes, chiar mult succes; în teatru, în operă, în învățământ, dar toate aceste succese nu prea mă încălzesc, drept să spun. Nu mă încălzesc pentru că, de obicei, mie îmi place să am mentalitatea că trăiesc astăzi și că ieri nu mai există. Trăiesc acum cu gândul cum voi trăi mâine, dacă voi trăi mâine și cu gândul cum să trăiesc astăzi ca să pregătesc ziua de mâine. Trecutul într-un fel, e bun pentru literatură, e bun ca să se scrie istorie, dar pentru mine momentul viu este acum, în clipa de față. Deci, toate succesele trecute nu-mi spun nimic altceva decât că, pentru moment, mi-au dat încrederea să continui. Și e important să ai succes, pentru că asta îți dă curajul să continui. Dar la altceva nu cred că succesul ajută. Dimpotrivă, succesul poate să te confuzeze foarte mult, pentru că dacă crezi prea mult în succes ajungi să crezi că ești cineva, că ești diferit de alții și chiar superior. Ceea ce este o imensă iluzie. Pentru că nimeni nu este superior nimănui, nu știm niciunul mai mult decât celălalt, suntem cu toții la fel în fața necunoscutului.

Dacă poți să continui cu acest sentiment al unei adevărate căutări spre ceva ce încă nu știu și poate că nici nu voi afla vreodată, este, cred că, singura pilulă de a mă ține tânăr. Văd mulți prieteni și colegi de generație care cred că au ajuns undeva.  Și, cum spuneați, le e greu să se adapteze unui alt ritm și văd că ceva din ei a rămas într-un alt timp. Și, în special în teatru, tot timpul trebuie să fii acum, să trăiești acum, pentru că trebuie să simți pulsul vieții acum, nu ieri, ci azi. Este o continuă provocare de a te pune tot timpul sub semnul întrebării și de aceea cred că, în ciuda vârstei matusalemice pe care o am [și începem să râdem amândoi] înăuntru vârsta mea a rămas la 23 de ani. Doar să nu mă uit în oglindă! În rest e ok! 🙂

Știu că multe dintre dintre montările dvs. sunt controversate, mai ales cele de la Opera Română. Asociați, de regulă, controversa cu succesul?

Controversa o asociez cu faptul că fac  ceea ce simt; niciodată nu fac un spectacol ca să placă cuiva. Nici măcar nu știu ce-i place publicului. Ceea ce eu cred că ar trebui să-i placă publicului se adeverește că nu-i așa; deși am atâția ani de experiență niciodată nu-mi dau seama ce ar plăcea publicului. Singurul barometru este să-mi placă mie. Dacă după o repetiție simt că am încredere, că ceea ce văd este just, este adevărat, funcționează, are vitalitate, atunci sper că va plăcea și altuia, ceea ce nu e întotdeauna sigur. Pentru că se vede că unora nu le place. Teatrul pe care-l fac, opera pe care o fac, deciziile pe care le iau, felul în care abordez o piesă unora nu le place. Și, într-un fel, n-am ce face. E chiar suspicios să placi tuturor. Atunci când se întâmplă asta e ceva putred în Danemarca.

Ultima întrebare: ce mai montați în viitorul apropiat în România?

Secret! 🙂

„Pescărușul” de A.P. Cehov

Adaptare liberă după o traducere de Mașa Dinescu și Andrei Șerban

REGIA – Andrei Șerban

REGIZOR SECUND – Sânziana Stoican

SCENOGRAF CONSULTANT – Valentin Vârlan

ASISTENȚI REGIE – Cosmin Alexandru Purice, Florin Liță

DISTRIBUȚIA

Medvedenko – Ionuț Vișan / Liviu Pintileasa

Mașa – Mădălina Anea / Sabrina Iașchevici

Sorin – Constantin Cojocaru

Treplev – Bogdan Cotleț / Anghel Damian / Bogdan Nechifor

Nina – Silvana Mihai / Alina Rotaru

Dorn – Richard Bovnoczki / Vitalie Bichir

Polina – Virginia Mirea / Florina Gleznea

Șamraev – Gelu Nitu / Silviu Debu

Arkadina – Mihaela Trofimov / Claudia Ieremia

Trigorin – Emilian Oprea / Richard Bovnoczki

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura