Salutara inițiativă a pionierului cineast, Radu Jude, de a transpune pe pânză, prin filtrul său critic, „inimile cicatrizate” ale lui Max Blecher, m-a trimis tocmai la rădăcina livrescă prin care se hrănea acest proiect cinematografic. Romanul „Inimi cicatrizate”(sursa de inspirație a cineastului), a cărui amprentă puternică va fi proiectată pe marile ecrane, cel mai probabil în 2016, a cunoscut lumina tiparului în 1937, într-o perioadă de forfotă literară, iar reacțiile critice ale vremii nu s-au încadrat într-un registru elogios.
Max Blecher, perdantul în lupta cu implacabilul destin, și-a consolidat, prin intermediul celor două romane ale sale, „Inimi cicatrizate” și „Întâmplări în irealitatea imediată”(1936), port-drapelul existenței asupra căruia s-a răsfrânt un dozaj incomensurabil de suferințe & angoase. Neputându-se bucura de o viață longevivă, existența fiindu-i măcinată de Morbul lui Pott (o cumplită tuberculoză osoasă), efebul Blecher, explorator prin excelență al suferinței, și-a amprentat scriitura în cel mai subiectiv mod posibil, presărând asupra cărților sale (cu precădere asupra romanului „Inimi cicatrizate”) urme autobiografice adânci.

În “Inimi cicatrizate”, romanul asupra căruia îmi voi canaliza cronica, scriitura paliativă conturează, aproape fidel, perioada de „travaliu” în care Emanuel, alter ego-ul autorului, a fost internat în sanatoriul Berck, de pe țărmul francez al Canalului Mânecii. Aici, cititorului îi este deschisă o lume, aparent aseptică, dar care, după câteva pagini derulate, capătă o aură edulcorată.

„E o plajă mică, pierdută în dune, un orășel maritim unde vin bolnavi ca dumneata din toate părțile lumii ca să se vindece. Stau acolo culcați în ghips, dar duc o viață absolut normală. Ba ies și cu trăsura la plimbare, sunt niște trăsuri speciale în care stau întinși, trase de cai sau de măgăruși”.

Blecher, un esprit aiguisé, construiește o atmosferă relaxată, resemnată chiar dacă totul se află sub imperiul suferinței indelebile. Atât Emanuel cât și ceilalți suferinzi, stăpâniți de o poftă nefirească de viață, fac eforturi de a-și încadra viața într-un calapod al normalității; deși sunt imobilizați pe gutiere, leagă prietenii, se îndrăgostesc sau organizează serate și mici chefurile nocturne, toate acestea fiind semnale puternice ale resemnării.

Paleta pestriță de tipologii ale personajelor care populează sanatoriul este o dovadă elocventă a capacității autorului de a radiografia, prin propria focală, sufletul uman. Dezvoltarea atentă, pe paliere, a acestor personaje care orbitează în jurul lui Emanuel, nu face altceva decât să evidențieze “suferința lucidă dar nu protestatară” care, la urma urmei, îi unește.

Nici iubirea – dacă o putem numi așa – nu este un sentiment străin în sufletul lui Emanuel, Solange fiind impulsul care declanșează cele mai răsunătoare momente ale romanului. Relația celor doi se construiește într-un echilibru precar, oscilând între dorință arzătoare și repulsie, între plăcere și frustrare. Finalmente, incapacitatea fizică a lui Emanuel de a “exercita funcția erotică a bărbatului” nu face altceva decât să îl înstrăineze și să-l claustreze într-o singurătate profundă.

„există momente când ești “mai puțin decât tine însuți” și mai puțin decât orice. Mai puțin decât un obiect pe care îl privești, […] ești dedesubtul lucrărilor, în subsolul realității, sub viața ta proprie și sub ceea ce se întâmplă în jur.”

Lirismul suferinței, canonul disperării și elogiul resemnării sunt coordonatele cheie ale prozei blecheriene, care direcționează romanul către marile capodopere românești pe nedrept marginalizate.
Apoftegma aparținând lui Mihail Sebastian pare a fi definitorie pentru întregul construct al cărții: “a scris-o un om tragic, dar a supravegheat-o un artist conștient de arta lui”.

Dacă aș privi întreaga operă a lui Blecher cu un ochi „răutăcios”, aș spune că boala, în ecuația asta, este un rău necesar fără de care asemenea romane, precum „Inimi cicatrizate” sau „Întâmplări în irealitatea imediată”, nu s-ar fi născut.

 

0Inimicicatrizate-pic

  Titlu: Inimi cicatrizate;

  Autor: Max Blecher;

  Editura: Arte;

  Limba: română;

  Anul apariției: Martie 2009;

  Nr. pagini: 208;

  ISBN: 978-973-124-370-2;

  Gen: Ficțiune.

  

 

Share.

About Author

Avatar photo

Reacționar în fața superficialității, bun ascultător, adept al estetismului, biblioman din născare, mecena la scară redusă, consumator constant & consistent de livresc: un conglomerat de trăsături care-mi definește, în linii mari, personalitatea. Ăsta sunt eu, Andrei, un simplu cititor.

5 comentarii

  1. Ce idee faina, abia astept sa apara ecranizarea. Cand l-am citit prima data in liceu pe Max Blecher eram convinsa ca e un scriitot strain, mare mi-a fost surpriza sa descopar ca e roman. Pacat ca a trait asa putin, sigur ar fi scris si alte romane bune.

  2. Avatar photo
    Andrei Judeu on

    Într-adevăr, numele, la prima vedere, nu pare a fi neaoș românesc. Și pentru mine a fost confuzionant. Referitor la operă, mă consolez cu gândul că afecțiunea sa a fost imboldul care a dat naștere celor două bijuterii literare: Inimi cicatrizate & Întâmplări în irealitatea imediată.

  3. Păcat că filmul s-a îndepărtat de carte prin accente comice, adesea inutile. Mai ales când destinul lui Blecher a fost unul tragic. Mă bucur că am găsit recenzia asta: http://www.hollywoodreporter.com/review/scarred-hearts-inimi-cicatrizate-locarno-919844. Încă mai caut la noi o critică obiectivă a filmului. Și, din păcate, nu există nici acum o antologie completă a operelor sale. Am avut plăcerea de a-i citi inclusiv lucrările de control din clasele de liceu. Și, cu atât mai mult, un film care ar fi avut șansa de a-i aduce un omagiu (fără să cred că asta ar fi trebuit să facă regizorul, avea libertatea să nu, desigur), a ratat un astfel de drum.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura