BookHUB vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul „În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic”, de Anna Erelle, apărut de curând la Editura Polirom, în Colecţia „Hexagon”. Traducerea este semnată de Nicolae Constantinescu.

 

Despre carte:

Convertită la islam, Melodie face cunoștință pe Facebook cu șeful unei brigăzi islamiste. După două zile în care o sună încontinuu, acesta declară că s-a îndrăgostit de ea și o roagă să vină în Siria. În cele din urmă o cere de soție, descriindu-i viața minunată pe care o vor avea împreună – el luptând împotriva necredincioșilor, ea făcându-și propriul jihad. Sedusă, Melodie se pregătește de plecare…

Foarte multe tinere europene pleacă în Orient după ce sunt contactate pe internet de organizații islamice. La aceste tinere s-a gândit Anna Erelle când și-a făcut un profil fals de Facebook și s-a lăsat „racolată”. Anna este jurnalistă și se ocupă de filierele de recrutare ale Statului Islamic, organizație a cărei propagandă online este una dintre armele sale cele mai redutabile. Timp de o lună, Anna a fost Melodie și a primit informații prețioase de la „pretendentul” ei, un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, califul autoproclamat al Statului Islamic. Călătoria în Orient ar fi trebuit să fie ultima etapă a anchetei sale și Anna o pregătește în cele mai mici amănunte. Însă pe drum lucrurile scapă complet de sub control…

 

Fragment în avanpremieră:

Duminică seara

„Sympathy for the Devil” al lui Rolling Stones se loveşte de pereţii salonului meu şi răsună ca o premoniţie. Deschid laptopul şi descopăr alte mesaje de la Bilel. Abia am timp să le citesc, că se şi conectează şi se adresează imediat marionetei mele digitale. Primele postări ascund cu greu o insistenţă grosolană. La fiecare trei rânduri, mercenarul o invită pe Mélodie să iasă de pe Facebook şi să vireze spre Skype, un chat care îmbină farmecele sunetului şi ale imaginii. Oare obsesia asta e dictată de prudenţă? Vrea să fie sigur de identitatea mea? Sau doreşte să se convingă de visul că noul peşte care înoată direct în plasa întinsă e pe gustul lui? Fac pe prostănaca. Mélodie răspunde doar:

„De ce vrei pe Skype?”

„Conversaţiile sunt mai sigure pe Skype, sora mea, dacă înţelegi ce vreau să spun…”

Nu, nu înţeleg. Îşi termină fraza cu un smiley. Un omuleţ galben şi rotund care­mi face cu ochiul. E absurd. El e absurd. Jură pe contul lui „că e devotat Statului Islamic”. Atunci, continui pe aceeaşi temă:

„Lucrezi pentru SI? Ce post ocupi? În Franţa se spune că nu e brigada cea mai tare…”

Sub identitatea lui Mélodie, nu mă pot abţine să nu­i trimit indirect o săgeată. Adaug şi eu un mic smiley. De data asta, omuleţul rotund are obrajii roşii de ruşine. Bilel se grăbeşte să­mi răspundă plin de vanitate. Vrea să fie ferm şi convingător: Daesh întruchipează un summum al puterii nu numai în Siria, ci şi în restul lumii. Luptătorii vin din toate părţile globului să se alăture batalioanelor sale. Dar nu numai atât, dacă e să dau crezare interlocutorului, la fel de fermecător ca pedagog:

„Există trei tipuri de combatanţi: cei care se află pe front, cei care devin kamikaze şi cei care se vor întoarce în Franţa să­i pedepsească pe necredincioşi”.

„Să­i pedepsească? Cum?”

„Ştii bine… Ca Mohammed…”

Bilel se referă la Mohammed Merah, ucigaşul nebun de la Toulouse. Dar Mélodie nu înţelege.

„Cine e Mohammed? Şi cum îi pedepseşte pe oameni?”

„Locuieşti la Toulouse, nu? Ucigaşul cu scuter nu­ţi spune nimic?… Există o regulă majoră: terorizarea duşmanilor lui Allah.”

„Dar Merah a omorât copii… Un copil e inocenţa însăşi, puritatea; nu poate fi duşmanul cuiva…”

„Ce naivă eşti, Mélodie! Iubeşti copiii? Într­o zi o să ai şi tu, inshallah. Să ştii că aici mulţi orfani aşteaptă o mamă. Surorile din Daesh se ocupă de ei în fiecare zi, sunt formidabile. Te­ai înţelege bine cu ele, vă asemănaţi mult.”

Bilel evită întrebarea schimbând subiectul. Metoda lui: să încerce s­o ducă cu zăhărelul pe Mélodie, care n­are habar de nimic. În fond, subiectul n­are importanţă, fiindcă o aduce acolo unde doreşte. Cum Mélodie arată o oarecare afecţiune pentru copii, Bilel îi şopteşte la ureche că ar putea deveni o mamă pentru copiii orfani. Ea a uitat deja discuţia despre Mohammed Merah. Schiţează un zâmbet, imaginându­şi cum se sacrifică pentru alţii mai trişti decât ea. Ca şi cum nefericirea celorlalţi ar putea­o ajuta s­o alunge pe a ei. De la o vreme, nu­şi mai găseşte rostul în lumea cenuşie din jur. Orice face, are impresia că nimic nu e nou, că e doar timp pierdut. În fond, o brambureală. Adevărata fericire rămâne un sentiment efemer şi rar, ce îţi dă o forţă de care abia dacă­şi mai aminteşte. Mélodie e învinsă şi sătulă de viaţa asta ternă în care nu întrezăreşte niciun viitor. Am în vedere o personalitate ce evoluează între „adolescentă rătăcită” şi un trecut dificil care i­a lăsat prea multe cicatrice. Îşi caută un scop.

Şi dacă Bilel şi cuvintele lui frumoase întruchipează acea luminiţă de speranţă care redă încrederea în viaţă? Asasinul încearcă să­i definească motivaţiile legate de jihad. S­ar zice că e un agent comercial care, înainte de a­şi începe demonstraţia, se asigură că a înţeles bine vulnerabilităţile şi aşteptările prăzii sale. Pentru el, Mélodie nu reprezintă decât un profil tipic. După ce o va clasa într­o categorie, îi va fi de­ajuns să debiteze cu vocea lui gravă, pe un ton convingător, răspunsul potrivit. Bilel e un spirit malefic şi un expert în vânzări, care nu a întrebat­o dacă intenţiona să facă propriul jihad, ci ce voia ea să găsească realizându­l. Nuanţa este departe de a fi neutră. Bilel nu ştie încă aproape nimic despre Mélodie. Nu­i ştie nici vârsta, nici culoarea ochilor, nici situaţia familială. Dar asta pare să nu­l deranjeze. Ca şi cum o singură informaţie esenţială a fost de ajuns ca s­o facă interesantă în ochii lui: faptul că e convertită.

Şi Bilel e convins de asta: credinţa lui Mélodie este destul de puternică ca s­o împingă să vină la el în cea mai periculoasă ţară din lume. Nu­l interesează nimic altceva decât părerea ei despre jihadişti. Am impresia că sunt sondată de Sofres* şi pun în răspunsul lui Mélodie păreri unanime auzite cu ocazia unor reportaje făcute în suburbiile zise riscante.

„Mi s­a spus ce le făcea Israelul copiilor din Palestina. Am văzut zeci de înregistrări oribile care arătau bebeluşi morţi. Am început să­i urmăresc pe Facebook pe unii dintre fraţii tăi plecaţi să facă jihadul acolo, apoi în Siria. Unii mujahedini fac bine şi alţii rău, aşa că nu ştiu ce să cred despre ei…”

„Să gândeşti numai de bine! Eu însumi sunt un mare mujahedin şi mă dedic religiei de mult timp, aşa că­ţi zic: pot să fiu foarte, foarte blând cu cei la care ţin şi foarte, foarte aspru cu necredincioşii. Sper, pentru tine, că tu nu eşti…”

* Institut francez de sondaje (n.tr.).

In pielea unuei jihadiste-Hexagon-a

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura