„Suntem norocoşi, noi suntem cei care vor muri. Cei mai mulţi oameni nu vor muri niciodată pentru că ei nu se vor naşte niciodată.”
Richard Dawkins
La final de an, editura Humanitas ne oferă două volume dedicate evoluţiei. Dacă adăugăm şi proaspăt apăruta biografie a lui Darwin, de la editura Herald, putem spune că nu este chiar un sfârşit de an rău pentru toţi cei interesaţi de evoluţia umană. Apariţiile sunt cu atât mai îmbucurătoare cu cât stăm realmente prost la acest capitol pe piaţa de carte românească, iar lipsa studiului evoluţiei biologice din programele şcolare este, după cum am argumentat şi în altă parte, un minus structural şi serios care va trebui îndreptat cât de curând.
Lumea ca un mare spectacol. Dovezile evoluţiei este unul dintre volumele iconice ale lui Richard Dawkins. Cartea este scrisă cu pasiune şi minuţie, iar geniul popularizator al lui Dawkins este aici la apogeu. Volumul poate fi citit atât de cei care studiază de mult timp evoluţia cât şi de cei care nu au ţinut vreoodată în mână o carte despre evoluţionism. De altfel, atunci când sunt întrebat ce carte este cea mai nimerită pentru familiarizarea cu evoluţia, aceasta este cea care îmi vine cel mai des în minte. Făcând abstracţie de ceea ce i se poate reproşa lui Dawkins în calitate de filosof şi ateu militant (şi i se pot reproşa multe, cred eu) volumul este o barocă şi pasionantă pledoarie pentru înţelegerea şi redefinirea locului umanităţii în natură. Aşa după cum am mai scris, Dawkins este exponentul unui patos contemporan şi această calitate trebuie, cred eu, respectată.
Surpriza plăcută este însă savuroasa carte de anatomie filosofică pe care ne-o oferă tânăra profesoară de la Birningham, Alice Roberts. Marea şansă a existenţei este manualul de anatomie pe care nu l-ai avut niciodată (asta dacă, bineînţeles, ai făcut şcoala în România, la fel ca mine). Cartea este o incursiune spumoasă, făcută simultan transversal şi longitudinal, în istoria evolutivă şi embrionară (cele două planuri sunt puse permanent în corespondenţă) a omului. Ilustrată generos, limpede în argumentare, pasionată şi jucăuşă, cartea Aliciei Roberts este pur şi simplu seducătoare. Şi mă gândesc că poate servi oricând ca un exemplu de bună practică pentru autorii de manuale din România. În special, se poate studia aici felul în care evoluţia şi procesele ei pot fi integrate firesc în explicaţiile care se dau elevilor. Umorul autoarei este de asemenea remarcabil. Este antologic momentul în care Roberts ne asigură, dându-şi cuvântul de anatomist, că bărbaţii şi femeile au exact acelaşi număr de coaste.
Cele două volume comunică la un nivel profund, bazal, pentru că ambele sunt scrierile unor oameni de ştiinţă care încearcă să integreze imaginea naturii rezultate din observarea evoluţiei la un nivel superior, pancultural şi panuman. Unii veţi spune că umorul meu adie a cinism, dar sunt cât se poate de serios când vi le recomand pe amândouă pentru a fi citite sub brad, lângă o cană cu ceai. Ceai cu care, fie că o credeţi sau nu, avem cândva un strămoş comun.
