Cum să faci rapel fără să-ți frângi destinul (literar) – „Rapel” de Paul Gabor

0

Între Negustorul de pipe și Rapel este o mare de curaj asumat și o tonă de experiment (literar) pus la treabă. Scăpat definitiv de blestemul celei de-a doua cărți, Paul Gabor se instalează confortabil în fotoliul de scriitor (nu, nu e balansoarul atent descris în Balans sau, cine știe, poate că e chiar el?) și-și împletește amintirile cu experiențele livrești, de o manieră unică, personală/personalizată, stilul fiind inconfundabil și imposibil de plagiat. De altfel, scriitorul are oroare de pastișă, de aici și desele atacuri cu privire la viața la indigo, urăște platitudinile, aruncă pe geam orice urmă de banalitate și încearcă cu fiecare ibric de cafea pus pe aragaz să dea valoarea cuvenită ritualului.

Paul Gabor nu se dezice de rădăcini, drumul spre casă este străbătut de multe ori de-a lungul volumului (doar într-un singur capitol este numit locul ca atare), cum își recunoaște patternurile literare, și le revendică cu pasiunea și mândria celui intrat în arena de luptă din motive cavalerești: cei buni trebuie întotdeauna recunoscuți și niciodată tăvăliți prin noroi. Așa se face că suprarealismul este canvas pentru mare parte dintre narațiuni, autoficțiunea și cinismul atent dozat devin arme mânuite cu forță, talent și eficacitate. Spre deosebire de mulți scriitori (contemporani, în special) care scriu autoficțiuni și se folosesc de (auto)ironie în mod special, dând în final o tentă de umor scrierii în sine, Paul Gabor se folosește de cinism. Unul foarte fin dozat, menit să scoată cititorul din mirajul occidentului „mai bun” și să-l dea cu capul de pragul de sus al vieții; de aceea nici Dumnezeu nu are majusculă în Rapel.

Rapel este miezul cărții, la propriu și la figurat, la o adică se poate începe lectura de acolo, deși nu recomand asta. Întotdeauna am preferat lecturile metodice, mă gândesc că niciun autor nu-și așează capitolele întâmplător între coperte, după cum nici firul Ariadnei nu se duce de capul lui, aiurea-n univers. În Rapel avem începutul poveștii scriitorului Paul Gabor, dar în Rădăcini aflăm originile vieții omului P.G. Citind Rădăcini îți dai seama că nostalgia poate căpăta cu adevărat valoare literară, cu condiția să-l fi citit înainte pe Kafka sau chiar și pe Marquez. El își declară nonșalant pasiunea pentru Pessoa, dar citind Itinerarii și Sanatoriu îți dai seama că pe Hemingway l-a fumat de mult (scuzați exprimarea, dar ce să-i fac, dacă de două ori cel puțin îmi pomenește despre nesațul unui fum de trabuc, el, fumător de pipă!), iar pe Fitzgerald și toți scriitorii care au cantonat definitiv realitatea într-o anumită zonă literară îi are mai aproape de suflet decât ar recunoaște-o vreodată cu voce tare.

„Pusesem apă la fiert în mașina timpului. Așa-mi place să alint ibricul pe care îl am de peste douăzeci de ani. Stau mereu în picioare lângă aragaz și îl privesc cum bolborosește. Dacă e prea plin, cade la un moment dat din cauza apei care fierbe și se varsă puțin peste petele de ulei pe care uit mereu să le curăț. Nevastă-mea îmi spune de fiecare dată că pot să fac și altceva cât timp fierbe apa, să nu stau ca un paznic de noapte, în picioare, lângă ochiul aprins. Dar nu pot, n-aș fi eu. Cafeaua nu ar fierbe la fel. Călătoresc în ambele direcții, în trecut și-n viitor. Apuc mânerul, îl mai mișc un milimetru. Nu stă exact pe ochiul aragazului, nu e în mijloc, nu e bine. Știu că dacă nu-l așez ca lumea, apa nu clocotește la fel peste tot. Rămân bule reci înăuntru, iar boabele proaspăt râșnite nu-și vor desprinde uleiurile în totalitate. Barbarului nu-i mai pasă de mașinile-capcană, i se fîlfîie acum de mațele împrăștiate pe pereți. Îl doare că infuzia e proastă și că va avea migrene.” (Pasager)

Orizonturile lui literare sunt precum azimutul: depinde de tine cât de departe este; dacă te uiți cât mai departe, eviți să te împiedici în gropile și capcanele unui prezent (in)confortabil, ajungi să vezi cât mai departe, acolo unde alții nici cu visul nu îndrăznesc să ajungă. E mai mult decât proiecție conștientă aici, e acel cinism de care pomeneam la început. Paul Gabor nu scrutează viitorul precum o prezicătoare ineptă și dornică să câștige banii din prostia oamenilor; nu, el se uită în zare ca să găsească cele mai bune sălașuri pentru ideile lui literare. Așa se face că briza mării este etern prezentă, mirosul de Dunăre aproape că nu dispare, iar aerul tare al dimineții este un fel de pretext pentru apelul de dimineață. Un apel repetat cu obstinație de fiecare dată când începe o nouă poveste.

Dar dincolo de toate acestea există oamenii! Cei de care scriitorul este iremediabil îndrăgostit. Un studios în cel mai bun sens al cuvântului, Paul Gabor studiază oamenii din umbră, fără să-i deranjeze prea mult, profilele lor sunt atent prinse în cuvinte, astfel încât subtilitățile să devină mobile pentru pagini de literatură pură. Oamenii care i-au fost de ajutor în momente cheie din viață devin personaje în adevăratul sens al cuvântului, nemuritori și prinși definitiv în memoriile afective ale cititorilor. N-ai cum să-l uiți pe Șerban, după cum n-ai cum să-i lași pe drum pe bunicii și părinții scriitorului. Portretele lor sunt un amestec unic de suavitate, tandrețe, delicatețe, verticalitate și onestitate.

„În biblioteca lui Șerban i-am găsit pe Alberti, Galeano, Zambrano, Millas, Savater și Neruda, am văzut acolo, printre cărți și trabucuri, armăsari cu picioare de carton care se-nmuiau în ploaie și te lăsau să cobori pe pământul din care ieșeau aburi. Mi-am picurat oțet în rănile deschise și am vorbit despre batistele fluturate pe peron. Nimic nu e ceea ce pare, nimic. În casa aceea veche și după multele ziduri în care am dat cu capul, am învățat că fiecare zi trebuie să o privesc ca un pușcăriaș care știe că va fi eliberat mâine.”(Itinerarii)

Rapel este o continuare și o confirmare: scriitorul Paul Gabor pare că-și face loc definitiv în galeria scriitorilor contemporani. Să sperăm că minusculele din ultima parte a cărții sunt doar germenii viitoarelor cărți semnate de el.

 Rapel de Paul Gabor

Editura: Herg Benet

Colecția: Radical din 5

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 232

ISBN: 978-606-763-288-0

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Despre autor

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Lasă un comentariu