În ciuda caracterului compozit, eterogen şi nesistematic, Creionul de tâmplărie va oferi celor ce gustă scrisul lui Mircea Cărtărescu deliciile şi desfătările pe care le aşteaptă. Aceeaşi umanitate caldă şi onctuoasă irigă paginile scrise cu diferite ocazii, aceeaşi nelinişte pulsatilă care ţine în viaţă enormul (şi întrucâtva abnormul) corp textual cărtărescian. Vechi toposuri populează textele, aceleaşi nelinişti, aceiaşi tropi, un Cărtărescu vechi (şi bun, ca vinul), delicios previzibil şi repetitiv ca o liturghie, ceea ce, evident, nu poate fi mereu decât motiv de bucurie pentru enoriaşii acestei instituţii literare, printre care, admit, mă număr. S-a spus că un romancier este acel om care este atât de mişcat de experienţele sale încât nu poate suporta ca ele să se piardă în uitare. Uitarea este, într-adevăr, ameninţarea la umbra căreia se odihnesc intensităţile cărtăresciene din acest volum. Spaima de uitare este cea care l-a scris, uitarea aceea definitivă şi neagră precum lipsa vederii de dinainte de inventarea ochiului. Creionul de tâmplărie nu este doar o superbă şi ataşantă declaraţie de dragoste făcută literaturii, ea este deopotrivă spirală nevrotică, descentrare, pasiune exasperată şi înfricoşată, aşa cum este orice iubire adevărată. Este, în acelaşi timp, melcul in(de)finit, monstruos, care ne înghite şi ne stupefiază de fiecare dată când îl citim pe Cărtărescu, aceeaşi catedrală cu ziduri molatece, organice, sfidând legile şi ideea de lege, de o consistenţă spectrală, plină, ca o poşetă de bunicuţă cochetă, de toate nimicurile şi fleacurile şi totodata, ca un altar, de oroare sacră şi presimţirea a altceva. Cu adevărat, pentru cine îşi permite încă naivitatea fără de care literatura poate fi gustată cel mult estetic, există acolo deopotrivă chivotul imposibil de deschis şi adierea cu iz paraclet. Orice loc sacru pare ridicol celui ce nu crede. Orice carte despre literatură eşuează în a numi fiinţa literaturii. Orice icoană de pe zidul unei biserici este fie o bucată de lemn pictat, fie o poartă către alte lumi. Mircea Cărtărescu a declarat cu seriozitate de mai multe ori, deşi celor mai mulţi trebuie să le fi părut doar o figură de stil, că scrie aceeaşi carte la nesfârşit. Diferenţa autentică există doar în repetiţie, acelaşi labirint niciodată acelaşi, populate de aceleaşi figuri niciodată aceleaşi. Pe de o parte, giganticul şi neverosimilul Mircea, un ghem de contradicţii – scriitorul multipremiat care detestă premiile, omul cu milioane de cititori care se declară cea mai singură fiinţă de pe pământ, vedeta culturală care se consideră un artist ratat pentru că a trebuit să târâie literatura în mizeria materială a scrisului  – laolaltă cu arsenalul său literaro-metafizic – obsesia introvertă care duce introversiunea la irelevanţă şi dizolvarea în extraversiune, pasiunea romantică pentru adevărul literaturii (care nu poate avea drept dublu întunecat decât suprafaţa, kitsch-ul şi posibilitatea permanentă a ratării), lipsa metodei şi a corecturii, pasiunea gemelarităţii, rana deschisă a nostalgiei, povara melancolică a lumii. Pe de altă parte, întrucâtva la fel de fictiv, omul real şi discret care-şi mângâie pisica dimineaţa, care conversează cu familia, mai scrie câte un status pe Facebook şi îşi închide cuminte în sertar mansucrisul de foc pentru a face un drum la mall. Deigur, el este de asemenea omul cu umor, posesorul ochiului hâtru fără de care nu există metafizică durabilă şi nici tihnă în zilele în care nu se întâmplă nimic.

 Altminteri, Creionul de tâmplărie, la fel ca orice altă carte a lui M.C., îmi pare un artefact care pune în legătură (adunându-le în sine precum o cutie Schrödinger) toate firele vizibile şi invizibile, toate planurile şi dimensiunile, toate crestele elecromagnetice dintre real şi virtual, toate firmiturile de fiinţă care n-ar putea supravieţui decât în structurile încolăcite ale unui multivers hibrid (scris cu cernelă subţire, îmbinând real şi vis).

Dincolo de toată această grilă complicată prin care fac din literatura lui M.C. un act deopotrivă epistemic şi ontologic (pentru că aşa am impresia că fac dreptate sensibilităţii şi artei autorului), Creionul de tâmplărie este o carte tandră despre memorie, dragoste, oroare şi distrugerea invariabilă a lumilor. O carte despre disperarea şi moartea fără de care nu se poate scrie literatura mare, despre oameni care au fost şi a căror enigmă se mai păstrează doar în cele câteva dendrite şi cei câţiva axoni ce le duc  încă  prin lume amintirea şi parfumul. Dar şi despre oameni care încă sunt, semenii noştri, apropiaţii noştri, pe care îi vedem şi îi credităm şi apreciem tot mai puţin. O carte despre prietenie şi ataşament, despre orgoliul care urâţeşte şi bunătatea care înalţă (adesea, la aceeaşi persoană), o carte despre o lume care se pierde şi care nu va mai fi niciodată. Lumea tot mai veche în care, în atanorul literaturii, încă se cocea umanitatea contradictorie şi magnetică ce a inspirat toţi umaniştii, o lume fantastică şi atât de puţin credibilă azi, în care se citea şi se iubea, în care ficaţi şi creieri încă erau distruşi boem în numele literaturii şi în aşteptarea viziunii. O lume cu figuri teribile, urieşeşti, sibilinice. O lume care este tot mai puţin lumea de azi, care-şi aşteaptă latifundiarii şi antreprenorii în postura de noi vedete şi repere valorice pentru manualele elevilor. Nu în ultimul rând, o carte despre destin sau despre lipsa lui. În lumea noastră, nu mai există creioane de tâmplărie şi nici tâmplari, iar scriitorii devin, din ce în ce mai mult, maeştri ai unei arte pierdute.

 Creionul de tâmplărie de Mircea Cărtărescu

Editura: Humanitas

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 272

ISBN: 978-973-50-6791-5

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

De când am învăţat să citesc, viaţa mea s-a desfăşurat numai în preajma cărţilor. Citesc orice mă face să mă simt curios, neliniştit, acasă sau străin. Citesc orice mă face să mă întreb şi să nu dorm noaptea. Citesc orice promite să nu se lase rezolvat uşor. Cred în metodă, dar nu mă pot ţine de ea, aşa că am decis să-mi accept în cele din urmă condiţia de gurmand livresc. Citesc pe apucate, din intuiţie, din plăcere, iar când scriu despre ceea ce citesc, încerc să pun în rândurile mele câte puţin din toate acestea.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura