“Nu pot să fiu permanent la înălțime, dar îmi place să privesc partea plină a paharului”, spune Ciprian Măceşaru, prozator, poet, editor şi… toboşar. Bine, mai este şi tată, şi soţ, dar cum să le cuprinzi pe toate şi să mai ai şi răbdare pentru a “mesteca” încet plăcerea din fiecare? Probabil, şi din dorinţa de a înţelege ce e de făcut, a scris “Despre nerăbdarea de a fi răbdător”, împreună cu Dan C. Mihăilescu.
- Ciprian, am citit cu plăcere cartea ta epistolară, în care, alături de Dan C. Mihăilescu, întorci pe multe feţe răbdarea şi nerăbdarea. Spune-mi, te rog, cum ai văzut scrisul despre răbdare înainte de a trece la treabă: ai sperat că, scriind, vei reuşi să fii mai răbdător? Şi chiar dacă îmi lungesc întrebarea, inserez aici un citat din carte, care-ţi aparţine: „…sunt fericit când sunt cu cărţile mele, când scriu, când îi am pe cei dragi aproape. Nu am prea multe să-mi reproşez, în afara faptului că programul îmi este total dat peste cap şi că uneori mănânc precum un sălbatic. Treaba cu felul de-a mânca îmi aminteşte de ceea ce spunea Cioran, cum că Franţa l-a învăţat să scrie şi să mănânce. Mă întreb dacă nu cumva şi eu scriu aşa cum mănânc, pe fugă, de multe ori în picioare, fără simţ… estetic, amestecând nu prea inspirat mâncărurile şi băuturile. Fast food, fast writing!”.
- Constantin, mă bucur că ai citit cu plăcere cartea noastră. Muncit cum sunt în permanență de demonii nerăbdării, să scriu despre răbdare a fost și o încercare de a mă cunoaște mai bine, de a găsi sursa răului care mă corupe. Cred în rolul terapeutic pe care l-a avut asupra mea scrierea acestei cărți.
- Cum de l-ai ales pe Dan C. drept partener la cartea asta? Simplă conjunctură sau te-ai gândit că ar fi unul dintre cei potriviţi să scrie pe tema aleasă?
- A fost o întâmplare. I-am trimis un e-mail lui Dan C. Mihăilescu, propunându-i să scrie o carte despre răbdare. Nu exista o astfel de lucrare, iar eu aveam de multă vreme ideea ei. Am și adunat, de-a lungul a mai multor ani, citate despre acest subiect. Domnul Mihăilescu a intuit că mi-ar fi plăcut să scriu cartea, dar că nu am curaj, așa că mi-a spus că acceptă cu o singură condiție: să o scriem împreună. Astfel a început dialogul epistolar care a dus la apariția volumului Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Niciunul dintre noi nu e un răbdător, dar poate că tocmai de aceea e mai interesantă încercarea noastră.
- Senzaţia mea, după ce am terminat cartea, este că ea poate plăcea celor care iubesc literatura, că te pune pe gânduri şi te ajută într-un soi de terapie literară, însă nu va face obiectul celor care continuă să se grăbească, prea puţin atraşi de mirajul unei cărţi, care presupune măcar câteva minute de recluziune şi meditaţie. Cum pot fi mai răbdători nerăbdătorii care nu citesc în mod curent?
- Să nu ne mințim. Cartea asta nu e pentru cei care au nevoie de răbdare pentru a sparge mai eficient semințele de floarea soarelui și a scuipa mai artistic cojile pe trotuar. Trebuie să ai dorința de a fi mai bun, mai civilizat, iar fără o răbdare lucidă nu poți ajunge astfel. Eu și Dan C. Mihăilescu nu dăm sfaturi. Schițăm o istorie culturală a răbdării și prezentăm experiențele noastre legate de răbdare (sau de nerăbdare, dacă dorești). Nu trebuie să fii un mare cititor pentru ca volumul Despre nerăbdarea de a fi răbdător să-ți fie util, dar e adevărat că răbdarea îți poate fi testată, dacă citești rar sau deloc, prin simpla parcurgere a cărții.
Un punct forte al cărţii, cred eu, este referinţa la Paul Morand, cel care, în 1935, scria aşa despre oraşul în care locuim amândoi: „Lecţia pe care ne-o oferă Bucureştiul nu e o lecţie de artă, ci o lecţie de viaţă. El te învaţă să te adaptezi la toate, chiar şi la imposibil. El încarnează bine sufletul unui popor a cărui răbdare e nesfârşită, sublimă ca aceea a animalelor, şi al cărui optimism îngăduitor a inventat această zicală: Mare-i grădina lui Dumnezeu! Capitală a unui pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic…” Am simţit acolo, în acele pagini, un potenţial deosebit legat de o nouă carte de dialoguri, tot între tine şi Dan C., în care să vorbiţi despre Bucureşti. Oraşul văzut de doi livreşti, la vârste diferite. Te gândeşti la ideea asta?- Nu mă atrage ideea unei astfel de cărți, poate și fiindcă s-a scris foarte mult despre București în ultimii ani. Aș scrie oricând o nouă carte cu Dan C., dar poate că nu despre București.
- Ai demarat recent proiectul unei edituri noi, Next Page, care a scos deja pe piaţă câteva cărţi noi, între care o Vera Pavlova şi un Dan Stanca… Te voi întreba şi ce proiecte ai creionat în legătură cu Next Page, însă până atunci m-ar interesa să-mi povesteşti cum se conjugă răbdarea şi nerăbdarea cu lansarea unei edituri în România. Cât de mult ţi-a încercat răbdarea sistemul românesc de a construi ceva de la zero?
- Cum Next Page este o editură foarte mică, lucrurile nu au fost foarte complicate, chiar dacă “tonele” de hârtii pe care trebuie să le faci și să le plimbi de colo-colo îți dau bătăi de cap. Cel puțin mie îmi dau, căci niciodată nu m-am priceput la asta.
- Unde găsim cărţile Next Page şi ce ţi-ai propus pentru prima parte a lui 2015?
- Cărțile Next Page sunt în librăriile Humanitas, Librarium și Eminescu. În curând sper că vom avea cărțile și în rețeaua Cărturești. Avem în lucru mai multe volume, primul dintre ele va apărea abia în aprilie. Publicăm în special cărți de proză, de poezie și de istorie. Lucrurile vor deveni mai consistente în a doua parte a anului, când, printre altele, vom publica o antologie care sper că va stârni interesul unui număr mare de cititori.
- Şi Dan C. a remarcat în cartea voastră pluralitatea modurilor tale de manifestare artistică. Sună pompos, poate, dar asta e: faci mai de toate, scrii proză, poezie, recenzii, scoţi reviste (Accente), iată acum ai şi editură… Te gândeşti să alegi sau mergi aşa mai departe? Iei în calcul faptul că o concentrare pe mai puţine domenii te-ar putea ajuta să faci lucruri mai de calitate?
- Sper că fac și acum lucruri de calitate, unul dintre ele consider că e volumul pe care l-am scris cu Dan C. Mihăilescu. E adevărat că, aflându-mă în atât de multe ipostaze (sunt și toboșar), nu pot să fiu permanent la înălțime, dar îmi place să privesc partea plină a paharului.
