cronică de Augustin CUPŞA
Vara lui 2014, începe campionatul mondial de fotbal. Vin echipe mari și echipe mici care n-au nicio șansă sau aproape nicio șansă, se filmează, se trag poze și se fabrică eroi, unii or să ridice trofeul deasupra capului și or să rânjească în fața mulțimii, în fața outsiderilor, looserilor și a celorlalți care pur și simplu n-au avut noroc, au șutat în bară. Văzută prin prisma asta, lumea e și ea un meci de fotbal, doar că-i mai lungă și-i cam blat, iar dacă ai o doză sporită de luciditate, poți să observi că cea mai mare parte a jocului se desfășoară haotic, regulile sunt și ele, pe acolo, numai dacă îți convin, doar finalul e previzibil și cam trist, poți să pariezi fără grijă, cota e mică.
În meciul ăsta, Ciprian Măceșaru și-a pus un tricou cu Bryan Ruiz, căpitanul costaricanilor, care își trage echipa după el against all odds și face minuni pe teren atunci când nimeni nu mai crede în minuni. Are 37 de ani, un genunchi făcut praf și în portofel banii altcuiva, zice într-un poem.
În jurul lui, lumea nu-i chiar pe bune, dar insistă să se întâmple, viața e un crocodil, / te ține in burdihanul ei, la căldură, / apoi vine moartea și te scoate de-acolo / bucată cu bucată, iar pe teren se perindă tot felul de jucători. Ăștia care s-au ajuns, sunt batmani fără mască, fac centrul în mașini scumpe, pe doctorița bătrână o cheamă Julieta și visează o ultimă aventură și Andreea Esca e plină de purici într-un televizor rablagit, Robin Williams trage să moară și până la urmă moare, preoții sfințesc terenul de fotbal și copiii plonjează prin aer ca van Persie. Măceșaru așteaptă la mijlocul terenului să agațe mingea și să sprinteze către poarta cealaltă, știe de la Soviany că poezia începe numai de mâine, tot timpul mai e timp, dar parcă-i deja sătul, ce naiba mai caut eu în meciul ăsta? există alcool, există / romane de Proust, de Kafka, de Joyce și de mine, / există a IX-a de Beethoven, a II-a de Mahler și a I-a, / încă nescrisă, / de mine, / există pictura lui / Rembrandt, Picasso și Monet, / există snobism, lene și sfert academic, golul cu mâna al lui Maradona și George Best care a fost chiar the best of all și ce naiba mi-a trebuit să mă uit exact când mă simțeam și eu bine, pe zidul pe care un Ciorbică a scris – sugi pula fraiere? Asta e soarta mea, noroc că sunt destul de deștept ca să fiu autoironic și noroc cu Bryan Ruiz, ăsta, care îi dă gol lui Buffon cu ricoșeu din tavanul sufrageriei, și Costa Rica învinge Italia și se califică din grupe, acum e un fleac, urmează Grecia, Olanda și gloria, se poate, deci se poate, campionatul mondial merge mai departe și Măceșaru merge mai departe într-un jurnal poetic, o incursiune tragică și sarcastică și alertă, driblează tot ce prinde – cutremurul din `77, un accident pe serpentine, femeile care îl mitraliază în ochi cu sânii lor frumoși, avionul lui Gheorghiu-Dej, coriștii de la Copac care îl cântă pe Avram Iancu, paharele de whisky și nopţile pierdute la Baricade sau aiurea, mafioții cu ceafa rasă din România cu ceafa rasă și, dacă o ia razna, intră cu un 4X4 în ședința de Guvern, îi face praf pe toți, nu e panică, man, aici nu e niciun prezent, doar viitorul ca o glumă proastă, un prost obicei de care nu putem scăpa, lucrează în noi ca un drog. Dincolo de toate lucrurile astea absurde care ni se întâmplă, nu e de fapt nimic, doar ambiție și dorință și nimic altceva nu mai contează. Nimeni nu-nvinge pe nimeni, totul e vis și realitate deodată. O realitate imposibilă, să nu ne amăgim, dar nici să nu disperăm, visul și eșecul garantat de stat trăiesc la un loc, se știu demult și fac mişto unul de altul, fără să se supere.
Noroc că lumea asta mai produce și câte un Bryan Ruiz, ăsta își duce echipa suficient de sus, să-i iasă o ratare cu stil, nu oarecare, îi trebuie una care să sclipească în bătaia reflectoarelor. El e căpitanul și el ratează la loviturile de departajare în sferturi, așa că Olanda merge mai departe, Costa Rica merge acasă și Măceșaru o ia la pas pe stradă, printre oamenii furnici, învins, dar nu înfrânt, mâine, prevede că o să se simtă atât de sfârșit că și bunicile în baston o să-l ajute să treacă strada. Doar că asta o să fie mâine, mai e timp pentru o poezie, să mai întârzie un pic pe stadion, să se uite la tribunele goale și la poarta la care a ratat, cum naiba am ratat?, îsi zice Bryan Ruiz și scuipă cu ciudă, rămâne singur pe teren să stingă nocturna și Măceșaru stinge și el lumina pe hol. Becul s-a ars de-o săptămână/ când vin și plec apăs pe întrerupător/ nimic nu e altfel.
Sursa foto: www.bbc.co.uk
Editura Next Page;
Anul apariţiei: 2015;
Nr. pagini: 69;
ISBN: 606-93803-4-5.
