Charles Bukowski – „Dragoste la 17,50$”

Cea mai recentă traducere din opera lui Bukowski și prima mea întâlnire cu acest scriitor. Cam multe „iubiri la prima vedere (citire)” în ultima vreme – un nou pretext pentru căutări febrile, ceea ce nu poate decât să mă bucure și să mă facă să-mi împărtășesc entuziasmul. Îmi dau seama că Bukowski nu poate fi pe placul oricui. Stilul în care scrie poate părea șocant, poate chiar scârbos și nerușinat, dar mie îmi place foarte mult pentru că în spatele acelor cuvinte și expresii mustind de vulgaritate se ascund idei și adevăruri incontestabile, o viziune asupra vieții cel puțin la fel de dură precum e viața însăși de cele mai multe ori. Îmi place nonșalanța și aparenta indiferență, naturalețea cu care Bukowski trântește frazele pe hârtie. Universul povestirilor sale este decadent, aparent lipsit de speranță și totuși cuprins de o inexplicabilă poftă de viață. Mizerie, alcool, sex, fărădelegi – o lume a străzilor, a bodegilor puturoase și a încăperilor sordide închiriate cu bani obținuți din te miri ce și părăsite adesea forțat imediat ce banii se sfârșesc.

„Ăla era un spital dat dracului și nu m-am gândit niciodată că peste douăzeci de ani o să mă întorc acolo, tot în salonul pentru săraci. Spitalele, pușcăriile și curvele: astea sunt universitățile vieții. Am deja câteva diplome. Puteți să-mi spuneți profesor doctor.”- pag. 50

Apăsător și infect, năclăit de mâzga mizeriei umane, fundalul acestor povestiri frapează la prima vedere, dar apoi începe să pară firesc, încadrând în cel mai natural mod personajele dubioase pe care Bukowski le aduce în lumina reflectoarelor din întunericul în care își duc traiul. Sărăcia predomină, perioadele de bunăstare sunt de scurtă durată și, într-un astfel de mediu, oricât ai vrea să rămâi neprihănit, nu prea ai cum. De altfel, delicatețea, iubirea, blândețea, nu prea se pot regăsi în acest calup de proză scurtă. Cel mult forme pervertite ale acestora. Una dintre povestiri chiar se intitulează „Nu ești în stare să scrii o poveste de dragoste”. Și dacă e să vorbim despre formele dragostei în aceste proze, ea îmbracă spectrul carnal în cea mai mare parte a situațiilor și dacă ne referim la ceea ce este aparent. Dacă privim însă dedesubtul frazelor vulgare, scabroase, regăsim dragostea de viață, așa mizeră și perversă cum se dovedește a fi de multe ori. Ceva fascinant și indescriptibil răzbate din scriitura lui Bukowski. E simplu să îl etichetezi ca fiind vulgar sau să spui că în scrierile sale alcoolul și sexul sunt personaje principale. E și asta adevărat într-o anumită măsură, dar dacă ai tăria și dorința de a citi în altă cheie scrierile sale, descoperi un spirit genial, revoltat împotriva unei societăți bolnave.

„Sexul era doar ceva colateral. Lumea nu era făcută pentru îndrăgostiți, nu va fi niciodată așa.” – pag. 223

Viață necosmetizată, dezbrăcată de hainele luxoase, elegante, de manierele ipocrite sau de regulile inspide. Deprimare, frică, o luptă inconștientă cu lumea și cu propriul eu. Sunt multe și inedite elementele ce compun scriitura lui Bukowski. Duritatea cuvintelor și a imaginilor pe care le folosește poate fi greu de digerat, astfel că nu există cale de mijloc. Ori o adori, ori o disprețuiești. Dacă ar fi să enumăr motivele care m-au făcut pe mine să îndrăgesc stilul lui Bukowski, m-aș referi probabil la franchețea cu care spune lucrurilor pe nume, la curajul de a scrie fără compromisuri de dragul etichetei (sau, altfel spus, de a elibera șuvoiul literaturii așa cum este el, fără a-l filtra). Nici personajele și nici întâmplările descrise nu se înscriu în banal. Cel puțin nu în banalul familiar celor considerați normali. Avem pe undeva pe acolo și un canibal bine dotat adus din junglă în mijlocul civilizației americane de singura femeie care s-a încumetat să-l ia de bărbat, pretinzând că îl iubește la nebunie, numai că…

„-Singurul lucru îndrăgit tu la mine, a zis Maja, e stâlpul meu de telegraf care scuipă pipi.” – pag. 143

În acea lume a târfelor cu dresuri rupte și cu rimelul scurs pe obraji, a pariorilor la curse de cai, a celor care ucid pentru a-și asigura rația vitală de alcool, a acelor homeless dependenți de băutură, degradarea este cuvântul care înglobează tot. Și totuși, din asemenea elemente rezultă niște povestiri minunate. Riscați și încercați-le. Faceți cunoștință cu Henry Chinaski și poate vă va deveni și vouă la fel de simpatic, în nemernicia sa, cum mi-a devenit mie.

„…și fix atunci mi-am dat seama că toată lumea suferă neîncetat, inclusiv cei care pretind că nu. Mie asta mi s-a părut o descoperire majoră.” – pag. 114