(Adaptare de Nona Rapotan; traducere de Gabriela Morozov)
Într-un articol din The Guardian, Marta Bausells face o scurtă trecere în revistă (un top ad-hoc bazat pe recomandările diferiților cititori) a celor mai bune asocieri dintre un text literar și muzică. Într-o lume dominată de arta show-ului, de vizual, reîntoarcerea la sunet pare că salvează parte din experiențele netrăite încă. Cât despre carte, pare să fie un elixir al tinereții veșnice cititul unei cărți în întregimea ei, din moment ce unii au ajuns să considere performanță citirea unei singure cărți într-o lună sau an, după preferințe. Dar să revenim la lista din The Guardian.
Kings of Convenience şi „Kafka pe malul mării”, de Haruki Murakami
„…muzica pop scandinavă merge perfect cu liniştea difuză a literaturii japoneze.”
Murakami, părerea noastră, merge oricând, dar nu cu orice. Așadar, asocierea cu muzica scandinavă dă un plus de valoare scriiturii.
Villagers şi „Cântul lui Ahile”, de Madeleine Miller
„(…) ambele sunt umplute până la refuz de un dor solemn, melancolic”.
Recomandare mai concisă și mai de efect nici că se putea.
Beach House şi „Povestea cameristei”, de Margaret Atwood
„Muzica pop luxuriantă acţionează pur şi simplu ca un fundal al povestirii, şi este acompaniamentul perfect pentru cartea lui Atwood, în special pentru flashback-urile şi secvenţele onirice.”
Ei da, atunci când mergi cu metroul prin București ar fi o idee să vă luați volumul semnat de Margaret Atwood și din căști să vi se reverse în urechi Beach House, mai că v-ați crede pe vreo plajă dintr-o stațiune de cinci stele lenevind la soare.
The Rascals şi „Un ceai în Sahara”, de Paul Bowles
Concisă recomandarea, pe placul celor care n-au chef de citit cronici lungi sau excesiv de lungi și argumentate: „Nubia, o piesă mai de jazz de pe albumul lor, cu marele Ron Carter la bass, are un ritm hipnotic care complimentează povestea perfect.”
Ludovico Einaudi şi „O viaţă mică”, de Hanya Yanagihara
„Am găsit în albumul “Elemente” al lui Einaudi un acompaniament perfect pentru fluxul naraţiunii. Uneori muzica e calmă şi blândă iar în alte momente se transformă în ceva mai puternic, mai adânc, mai sălbatic, schimbător, imprevizibil şi percutant. Cartea este o poveste chinuitoare, incredibil de mișcătoare, chiar înfiorătoare. Acest album absoarbe toate aceste emoţii şi ne permite să navigăm într-o călătorie fascinantă.”, ne spune Corinne Ayres.
Așadar, de ce n-am căuta cartea și n-am descărca de pe youtube sau de oriunde altundeva Ludovico Einaudi?
Sigur Ros şi „Marţianul”, de Andy Weir
„Îmi place ideea de «luptă, dar în pace», atât în carte, cât şi în muzică,” spune Shahnaz Begum. Aveți curaj să mergeți la război? Cred că ar fi o bună ocazie să vă explorați simțurile și să vă descoperiți plăceri nebănuite.
Pet Shop Boys şi „Oraşul bântuit” de Stephen King
„Pentru mine, cântecul It Couldn’t Happen Here a ajuns să încapsuleze întregul roman. Orchestrația, versurile (nu am înțeles cu adevărat versurile atunci), măreția cântecului, toate se potrivesc perfect cu romanul. Chiar şi azi, de câte ori aud It Couldn’t Happen Here sunt transportat la Derry, Maine şi fac parte din gaşcă împreună cu Bill, Ben, Bev, Richie, Eddie, Mike şi Stan în timp ce ne confruntăm cu Pennywise.”
Deci, puțin suspans nu strică nimănui! Cititorului care ne recomandă această asociere se pare că i-a plăcut la nebunie!
Biosphere şi „Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată”, de Karl Ove Knausgaard
„Atât artistul cât şi autorul sunt norvegieni şi ambii înfăţişează aspectele întunecate şi luminoase ale vieţii în cel mai deosebit şi frumos mod.”
Pontul nostru: cartea este tradusă la Editura Litera și este o apariție recentă… Urmează să apară cartea a doua.
Aphex Twin şi „Vânătorul de recompense (Blade Runner #1)”, de Philip K. Dick
„Caracterul sci-fi al acestei cărţi a autorului Philip K. Dick se armonizează foarte bine cu sunetul repetitiv, aproape futurist al acestui album al muzicianului Aphex Twin [Selected Ambient Works, volumul 1]. Aş merge până într-acolo încât să spun că este acompaniamentul perfect. Albumul se potriveşte de asemenea şi cu volumul „1984”, de George Orwell.”
Ei da, Philip K. Dick este deja un clasic al literaturii SF, dar încercați și asocierea cu muzica recomandată. Cine știe, poate vă reîntoarceți și la „1984”.
Leonard Cohen şi „Totul este iluminat”, de Jonathan Safran Foer
„Piesa lui Cohen se potrivește realismului magic al cărţii într-un mod extrem de mișcător. Și cred că Suzanne este Augustine, femeia pentru care Safran Foer merge în Ucraina pentru a o căuta, deoarece atunci când o găseşte, Then gets you on her waveleng / And she lets the river answer /That you’ve always been her lover.”
De data aceasta, vă recomandăm să începeți cu muzica și apoi vine și cartea.
Max Roach şi „Gena egoistă”, de Richard Dawkins
„Teoria năucitoare a lui Richard Dawkins se potriveşte perfect cu sunetul profund al tobelor lui Max Roach. În timp ce îl ascult, mă înfiorez la gândul că, într-un fel, aceşti doi pioneri mă vor ajuta să depăşesc această rutină plictisitoare a gândurilor. Sentimente profunde se ivesc în timp ce citesc şi ascult muzică. Potrivirea este absolut minunată şi orbitoare.”
Eu cred că aici ar trebui să-l întrebăm pe colegul nostru, Doru Căstăian, ce părere are despre această asociere. El e bun cunoscător al cărților lui Dawkins, dar cântă și foarte bine la chitară (mare amator de muzică rock). Dar, mai mult ca sigur, răspunsul lui ar fi un „DA” convingător.
Articolul se încheie cu o serie de asocieri expuse succint, pe care vi le redăm întocmai, fără niciun alt comentariu:
– Pentru cărțile ecranizate, ascultarea coloanelor sonore ale filmului în timp ce lecturăm a inspirat mulți cititori. „Există puține lucruri mai mişto decât cititul cărţilor din seria Harry Potter în timp ce ascultăm coloana sonoră a filmelor”, a spus Laura Tisdall.
– Şi coloana sonoră a filmului „American Beauty” se asociază foarte frumos cu „Istoria secretă”, de Donna Tartt, a adăugat editorul Guardian Books, Sian Cain.
– «Din anumite motive, citirea cărților lui John Green se asociază simultan cu muzicuţa din „Piano Man”. Ciudat!», a spus VEF. Fiecare cu ale lui!
– „American Psycho” şi Talking Heads, a spus Eve Nixon: din cauză că „Patrick Bateman le place pe ambele.”
– „Insuportabila ușurătate a ființei”, de Milan Kundera, și Grace, de Jeff Buckley: „Şi cartea şi cântecul sunt eterice, reflexive, minunate.”.
– „Meridianul sângelui”, de Cormac McCarthy şi albumul F#A#Infinity, de Godspeed You! Black Emperor. „Cred că trebuie să le încercaţi”, a spus Samuel Horn. Le-am încercat – a fost întuneric.
– Viaţa lui Pi „merge foarte bine” cu Music for 18 musicians al lui Steve Reich, a spus David Brax.
– Îmi place să citesc Paul Auster, „Trilogia New York-ului”, cu Bohren & der Club de pe albumul Sunset Mission al lui Gore, a spus Azrayna Țin. Perfect tematic și cu accente de jazz.
– Neil Gaiman şi Arcade Fire (spune Anna Cescon); Fight Club şi Maximo Park (Liam Mackay); şi pentru câţiva dintre clasici: Sonny Rollins pentru Fitzgerald, Tom Waits pentru Angela Carter şi Rammstein pentru poezia lui TS Eliot (a spus couch groucho).
